161 de ani de la Unirea Principatelor Române, marcați la Timișoara

La împlinirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la Timişoara, au fost organizate o serie de manifestări militare și religioase, la care au participat reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, ai Garnizoanei Timișoara, ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război „Eftimie Murgu” – Filiala Timiș, ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Colonel Ion Enescu”, organizaţii politice, apolitice, elevi și studenți.

Programul manifesărilor a debutat cu ceremonia din faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, unde oficialităţile locale au evocat momentul Unirii de la 24 ianuarie 1859, precum și personalitatea Principelui Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În deschidere, a fost intonat Imnul Național al României în acordurile fanfarei militare a Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Banat”, continuându-se apoi cu ceremonia religioasă, oficiată de un sobor de preoți, condus de părintele Radu Bogdan, preotul militar al Garnizoanei Timișoara.

În continuare, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din faţa Inspectoratului de Poliţie, au avut loc depuneri de coroane și jerbe de flori de către oficialităţi judeţene, locale şi reprezentanţii altor instituţii şi asociaţii din oraş. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare, constituit din militarii Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Decebal”, jandarmii Grupării Mobile „Glad Voievod”, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat.

***

În 24 ianuarie 1859, sub conducerea liderului unionist Alexandru Ioan Cuza, a avut loc Unirea Principatelor Române (Moldova și Țara Românească). Această unire a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Pentru Biserica Ortodoxă Română, Unirea Principatelor Române a constituit un pas important pentru recunoaşterea oficială a autocefaliei, în anul 1885, iar Unirea de la 1 decembrie 1918 a constituit un element favorabil pentru ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, în anul 1925.

Comments are closed.