A debutat Festivalul coral internațional de muzică modernă și contemporană pentru copii și tineret – Vox Mundi

La Timișoara, în sala de concerte a Colegiului Național „Ion Vidu”, a avut loc joi seara, concertul de deschidere a celei de-a doua ediții a Festivalului coral internațional de muzică modernă și contemporană pentru copii și tineret – Vox Mundi. Festivalul este organizat de Arhiepiscopia Timișoarei și Asociația Culturală Kratima, cu sprijinul Primăriei Timişoarei și al Administrației Fondului Cultural Național, având drept obiective revigorarea muzicii corale de calitate, precum și readucerea ei la statutul de „brand cultural” al Banatului.

Programul festivalului international Vox Mundi a fost deschis de două formații corale de excepție: Corul de fete al Colegiului Național „Ion Vidu” din Timișoara și Corul de fete „Pro Musica” (Ungaria), care au interpretat o serie de cântece religioase și nu numai, armonizate de muzicieni renumiți pe plan național și internațional.

Corul pe voci egale al Colegiului Național „Ion Vidu” din Timișoara a obținut de-a lungul vremii importante premii naționale și internaționale: Premiul I la Festivalul internaţional al corurilor de copii şi tineret „Timotei Popovici” (1990, 1991 şi 1992); Medalia de aur la Festivalul-concurs internaţional de la Celje, Slovenia; Premiul I şi Premiul special pentru promovarea muzicii româneşti la Concursul naţional coral de la Târgu-Mureş (1999); Premiul I la Concursul naţional coral de la Bucureşti (2001); Premiul internaţional Alexandru Paşcanu, acordat de Fundaţia corală Madrigal-Marin Constantin; Distincţia Très bien la Concursul Internaţional Montreux Choral Festival (Elveţia, 2008).

Corul de fete „Pro Musica” (Ungaria) este câștigătorul medaliei de aur, în 2002, la Olimpiada Mondială Corală de la Busan (Coreea de Nord) și al marelui premiu al Concursului Coral Internațional Béla Bartók de la Debrecen. Vastul lor repertoriu coral cuprinde piese de la muzica gregoriană, la muzica contemporană, de la piese compuse de Béla Bartók și Zoltán Kodály, la piese din Renaștere, Romantism sau compozitori maghiari contemporani, fiind imprimat în peste 10 CD-uri.

„Acest festival vine să aducă o continuitate pe acest tărâm cultural al muzicii corale bănățene, pentru că aici, în Banat, au fost compozitori celebri, ca Ion Vidu, Sabin Drăgoi, Tiberiu Brediceanu, care au arătat că muzica corală are o importnță deosebită în viața bisericii și a comunității. Așadar, prin festivalul de astăzi se continuă o frumoasă și veche tradiție care vorbește de frumusețea Banatului, dar și despre această dimensiune culturală a locului, greu întâlnită în alte părți ale țării”, a menționat părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Festivalul coral internațional de muzică modernă și contemporană pentru copii și tineret Vox Mundi se desfășoară sub egida programului național Cantus Mundi, în parteneriat cu Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin.

În cadrul festivalului, vor urca pe scenă formații corale renumite, precum: Les Choristes – corul de copii din Franţa, care, în 2005, a făcut faima filmului cu același nume (film difuzat în peste 65 de țări), câștigător al Premiului César și nominalizat la Oscar. Alături de ei, în premieră absolută, vor fi prezenți și Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, dar și Corul de copii „Cantanti”, coordonați de Maria Gyuris. Invitat special al Festivalului va fi Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.

Dincolo de concerte, tot în premieră absolută, VOX MUNDI va găzdui, la Timișoara, Adunarea Generală a Asociației Naționale Corale, precum și un masterclass coral, precum și workshopuri de management coral, coordonate de dirijoarea Christie Anderson (Young Adelaide Voices, Australia) și de Marc Moreno (Director Relații Internaționale, Fundația INTERKULTUR).

 

 

Comments are closed.