Acţiunea ,, Şi bătrânii sunt ai noştri” în Parohia Cebza

La Căminul Cultural  din Cebza, jud.Timiş, s-a desfăşurat zilele trecute  acţiunea  intitulată ,, Şi bătrânii sunt ai noştri”, destinată în special persoanelor  vârstnice, cu domiciliul în Cebza. Un număr de 16 femei din comunitate, membre ale Comitetului Femeilor  Ortodoxe din Parohia Cebza, ajutate de voluntarii din Grupul Catehetic al Parohiei amintite, au gătit produse de post, după reţete tradiţionale, oferite spre degustare celor prezenţi. Mesele de prezentare au fost amenajate în stil tradiţional, iar reprezentanţii fiecărei mese şi-au prezentat produsele fiind îmbrăcaţi în port popular. În timp ce juriul a desemnat câştigătorii concursului culinar cu reţete de post, preotul Ene Ciprian a desfăşurat o lecţie de religie cu voluntarii Grupului Catehetic al Parohiei, în care au fost prezentate importanţa postului, a rugăciunii şi plinirea acestora prin practicarea Tainei Spovedaniei şi Împărtăşaniei. După ce au fost proiectate filmuleţe şi slide-uri power point în concordanţă cu temele discutate, la finalul orei, voluntarii Grupului Catehetic au ales diferite persoane din sală, pe care le-au invitat să le ia locul şi să răspundă la întrebările legate de post şi rugăciune. Întrebările le-au fost aduse noilor elevi într-un mod inedit, prin răvaşe scrise, ataşate de Îndrumare de Spovedanie, care au fost dăruite celor ce au răspuns întrebărilor adresate, în semn de mulţumire şi apreciere. Înainte de anunţarea câştigătorilor concursului culinar, toţi cei prezenţi au degustat mâncăruri de post, servite de voluntari cu şorţuri şi bonete, într-o atmosferă destinsă, în care a fost prezentată o mini-expoziţie cu iconiţele realizate de copiii din ciclul primar ai Şcolii din Cebza, la concursul de desen religios la care au participat cu o săptămână înainte. În cadrul Sfintei Liturghii din Duminica Ortodoxiei, o parte dintre voluntarii implicaţi în acţiunea menţionată s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, iar la finalul Sfintei Liturghii, conştientizând rolul icoanei în cultul şi viaţa credincioşilor, cu toţii au înălţat o rugăciune de mulţumire către Dumnezeu, din faţa iconostasului de curând restaurat.

Comments are closed.