Ajutor pentru 40 de elevi în Parohia Ghiroda Veche

               Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan în Parohia Ghiroda Veche s-a inițiat în aceste zile colecta pentru achiziționarea de rechizite școlare pentru elevii din familiile cu posibilități materiale reduse. Credincioșii parohiei noastre s-au mobilizat si au contribuit cu toată dragostea la această colectă, alături de parohie care și-a adus aportul, completând din fonduri proprii, suma necesară ajutorării elevilor.

               După finalizarea colectei, s-a luat legătura cu direcțiunea Școlii Gimnaziale din Ghiroda prin persoana doamnei director Vlaicu Claudia cu ajutorul căreia s-au identificat un număr de 40 de elevi, începând cu clasa pregătitoare si până la clasa a VIII-a.

               Copiii au participat duminică, 24 septembrie, la Sfânta și Dumnezeiasca  Liturghie alături de prof. Vlaicu Claudia, director al școlii, prof. de religie Cruceru Cecilia și doamna învățătoare Matei Daniela. La sfârșitul Sfintei Liturghii, elevii au primit cu emoție darurile Bisericii noastre, rechizite școlare spre a le fi de ajutor în acest an școlar.

            

 

 

               

Comments are closed.