Au debutat taberele pentru copiii şi tinerii din cadrul proiectului „Alege Şcoala!”

DSC_0013Duminică, 21 iunie, 50 de elevi de la parohiile Timişoara Fratelia şi Jimbolia au plecat în tabăra de creaţie de la Centrul cultural-pastoral “Sfântul Daniil Sihastrul” – Durău.

În cadrul acestor tabere săptămânale copiii şi tinerii vor participa la ateliere de creaţie, pictură şi literar-religios, iar cele mai bune lucrări realizate în cadrul acestor activităţi vor fi premiate în cadrul unui concurs. Pe lângă aceste ateliere, în tabără, în fiecare seară, copiii şi tinerii vor viziona câte un film tematic, ce va fi urmat de o dezbatere pe baza acestuia. Programul este special realizat având ca scop întărirea motivaţiei pentru educaţie prin menţinerea în sistemul şcolar. Activităţile specifice taberei sunt în strânsă legătură cu activităţile desfăşurate până acum, prevăzute în Toolkit-ul educaţional, în cele 6 de centre educaţional-inovative „Alege Școala!”: Timişoara Fratelia, Timişoara Ronaţ, Timişoara Viile Fabric, Jimbolia, Buziaş I şi Sânandrei.

150 copii şi tineri din eparhia Timişoarei, beneficiari ai proiectului „Alege Școala, vor participa în trei serii la tabăra “Alege Şcoala!” de la Durău.

Proiectul „Alege Școala în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest!” derulat de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română în perioada aprilie 2014 – octombrie 2015 are ca obiectiv menţinerea în sistemul de educaţie a 1325 de persoane expuse riscului de abandon şcolar, precum şi dezvoltarea unor acţiuni remedial-corective prin care 318 persoane să reintre în sistemul educaţional.

DSC_0159

DSC_0034
IMG_20150624_123745

Comments are closed.