Binecuvântarea lucrărilor de renovare de la biserica parohiei Valcani

          De praznicul Sfintei Cuvioase Paraschieva, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului a efectuat o vizită pastorală în parohia Valcani, din protopopiatul Sânnicolau Mare, cu ocazia hramului bisericii, dar și urmare a unor ample lucrări desfășurate la turnul și fațada bisericii.

          Astfel, de la primele ore ale dimineții Chiriarhul a fost întâmpinat de preoții slujitori, de copii și tineri îmbrăcați în port tradițional, precum și de credincioși, cu toții emoționați de importanța evenimentului, care cu siguranță că se va adăuga popasurilor istorice ce au compus și compun viața parohiei.

          Printre slujitorii prezenți s-au numărat protopopul locului, părintele Marius Podereu, părintele arhid. ing. Timotei Anișorac – consilier pe probleme de patrimoniu și construcții bisericeși, preotul paroh Ilie-Ioan Faur, preoți din parohiile învecinate, soborul fiind condus de preotul Marius Sfercoci – inspector eparhial.

          Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, care a evidențiat viața Sfintei Cuvioase Paraschieva, ca model de smerenie și milostenie, dobândind sfințenia încă din tinerețea vieții sale arătând totodată că, Sfânta, nu a încetat să facă minuni timp de aproape patru secole de când se află pe teritoriul Moldovei, ajutând cu rugăciunile ei toate comunitățile creștine, care au așezat-o ca și ocrotitor spiritual.

          După Sfânta Liturghie preotul paroh Ilie-Ioan Faur a fost hirotesit iconom, Înaltpreasfinția Sa, binecuvântând lucrările efectuate timp de doi ani de zile, mulțumind credincioșilor prezenți, dar și autorităților locale și județene pentru efortul conjugat depus la refacerea exterioră și interioară a bisericii, a cărei șarpantă și turn au fost grav afectate după furtuna violentă din toamna anului 2017.

          Biserica parohiei Valcani a fost construită între anii 1789-1799, iar târnosirea ei s-a făcut un an mai târziu, adică la anul 1800. Pictura inițială a fost executată de un pictor sârb necunoscut imediat după finalizarea lucrărilor de construcție. De-a lungul timpului pictura a fost renovată de către pictorul Ioan Băleanu în anul 1927, respectiv pictorul Victor Jurcă în anul 1958.

În prezent comunitatea numără 638 de enoriași, preotul actual slujind în parohie de 17 ani, fiind instalat odată cu hirotonia sa, din 2 martie 2002.

Comments are closed.