Binecuvântarea Reședinței mitropolitane și a Centrului eparhial în Ajunul Bobotezei

Pe data de 6 ianuarie Biserica noastră drept măritoare, cinstește sărbătoarea minunată a Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, de către Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul în apa Iordanului. În această perioadă are loc tradiția binecuvântată a sfințirii caselor cu prilejul acestui mărit praznic al creștinătății.

La Centul eparhial din Timișoara s-a obișnuit ca în Ajunul Bobotezei, preotul de la parohia de pe raza căreia se află Reședința mitropolitană și Centrul administrativ, să fie primit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului pentru a binecuvânta, după rânduială, atât Reședința, cât și birourile de la Centrul eparhial.   

Părintele Mitropolit Ioan a primit pe pr. Marcel Vlaicu de la Parohia Timișoara Cetate însoțit de colaboratorii de la parohie, apoi după binecuvântare, a purtat un dialog cu aceștia și cu părinții consilieri, care activează în administrația eparhială.

Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de binecuvântare părintelui slujitor și de bună urare pentru toți păstoriții, ce sunt afiliați acestei parohii din centrul orașului. De asemenea, Chiriarhul a arătat că binecuvântarea caselor în această perioadă a anului bisericesc, se face cu apă sfințită, plină de harul cel nevăzut al lui Dumnezeu. De aceea, toți credincioșii sunt îndemnați să deschidă ușa preoților slujitori, care în aceste zile trec pragul caselor, pentru că în felul acesta se împărtășesc de bucuria praznicului Arătării Domnului, și totodată, primesc harul pentru sfințirea sufletului și întărirea în credința ortodoxă.

Comments are closed.