Parohii vacante

1. Prin cele de faţă facem cunoscut că pentru ocuparea postului vacant de preot paroh de la parohia Timişoara Aeroport, protopopiatul Timişoara II, potrivit Statutului de Organizare şi Funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române şi hotărârilor Sfântului Sinod nr. 3227/1991 şi 511/1992, se va organiza examenul de selecţie stabilit. Dosarele preoţilor candidaţi se vor depune la oficiile protopopeşti, la Centrul eparhial  înaintându-se numai cele care întrunesc condiţiile statutare şi regulamentare.

Citeşte în continuare »
  • 5 Dec 2014
  • 1,106 vizualizari

Intrarea în biserică a Maicii Domnului, rod al făgăduinţei

Vovidenia

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este sărbătoarea care anticipează marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Numită în popor Vovidenia sau Ovedenia, această sărbătoare aminteşte de ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana au adus pe fiica lor Maria la Templul din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Este cel mai nou dintre praznicele închinate Fecioarei Maria, luând naştere în secolul al VI-lea.

În fiecare an, la 21 noiembrie, creştinătatea prăznuieşte momentul în care Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana au adus-o la Templul din Ierusalim şi au închinat-o lui Dumnezeu pe fiica lor, Maria, cea care a devenit Născătoarea de Dumnezeu. Ioachim şi Ana au împlinit astfel promisiunea făcută în rugăciunile lor către Dumnezeu, că dacă vor fi binecuvântaţi la bătrâneţe cu un copil, îl vor dărui Lui.

Cei doi erau foarte afectaţi. Deoarece nu aveau copii, erau consideraţi de societatea de atunci pedepsiţi de Dumnezeu. Sfinţii Părinţi şi Sfânta Tradiţie vorbesc şi despre un episod petrecut la Templu. Un evreu din seminţia lui Ruben l-a umilit pe bunul Ioachim în timp ce se afla în Templu, spunându-i: „De ce aduci darurile tale înaintea altora? Eşti nevrednic, pentru că nu ai copii, pentru cine ştie ce păcate ascunse“. Afectat de aceste cuvinte, Ioachim s-a retras la turmele sale, rugându-se, iar Ana s-a dus să se roage în grădină sub un dafin. Acum au făcut promisiunea sfântă, au cerut lui Dumnezeu copilul mult dorit, promiţând că îl vor dărui Lui. Ascultând rugăciunile, Dumnezeu a trimis pe îngerul Său care i-a vestit Sfintei Ana că va avea un copil. În lucrarea despre viaţa Sfintei Fecioare Maria, Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte de un sens mai adânc al dorinţei lui Ioachim şi a Anei de a fi părinţi: „Ei voiau să se nască ceva nu numai pentru a şterge ocara lor, dar şi cea a lumii întregi, pentru a o duce la o slavă mai înaltă“.

Fecioara Maria a intrat în Sfânta Sfintelor

 

Când prunca, dăruită de Dumnezeu bătrânilor Ioachim şi Ana cea stearpă, a împlinit 3 ani, părinţii au dăruit-o Templului din Ierusalim. Potrivit Fericitului Ieronim, la intrarea în Templu erau cincisprezece trepte, după numărul celor cincisprezece psalmi „ai treptelor“, numiţi astfel pentru că la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoţii şi leviţii care urmau să slujească. Ajunşi la Templu, Părinţii Ioachim şi Ana au aşezat-o pe Maria pe prima treaptă, iar ea, îndată şi nesprijinită de nimeni, a alergat pe trepte, ajungând repede la cea mai înaltă, unde a şi rămas în picioare, întărită de harul lui Dumnezeu. Cu toţii s-au mirat, dar, prin descoperire dumnezeiască, numai Zaharia, marele arhiereu, a văzut în prunca de doar 3 ani pe cea care va fi „Maica Vieţii“. Astfel, arhiereul Zaharia o duce pe Fecioara Maria în Sfânta Sfintelor, locul unde intră doar arhiereul o dată pe an. Aceasta a făcut-o din insuflarea lui Dumnezeu, Cel ce avea să Se nască dintr-însa, spre îndreptarea şi mântuirea lumii celei stricate prin păcat.

Aici, în Sfânta Sfintelor, Fecioara Maria s-a pregătit, prin lucrarea Duhului Sfânt, pentru a deveni Templul lui Dumnezeu Celui Viu. Zaharia i-a oferit Sfânta Sfintelor ca loc de rugăciune, deosebit de celelalte fecioare de la Templu. Nici lor şi nici celor care slujeau la Templu nu le era cu putinţă să se apropie de Sfânta Sfintelor, pentru că nu aveau binecuvântarea arhiereului. Pe când Maica Domnului, deşi fragedă ca vârstă, era desăvârşită în ceea ce priveşte darul lui Dumnezeu. Aici, la Templul din Ierusalim, erau trei rânduri de chilii, de locuinţe în care trăiau, cu frică de Dumnezeu, fecioare şi văduve închinate Domnului, precum şi preoţii şi slujitorii. La Templu a rămas până la vârsta de 15 ani, unde Sfântul Arhanghel Gavriil o hrănea şi îi descifra tainele Scripturilor, pregătind-o pentru înalta chemare rânduită de Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune, în lucrarea amintită, că fecioarele care o însoţeau pe Fecioara Maria reprezintă sufletele feciorelnice care, prin mijlocirea Maicii Domnului, vor fi conduse, de-a lungul veacurilor, la fericirea veşnică, în Împărăţia Fiului ei.

Intrarea Maicii Domnului în biserică este un eveniment ce marchează împlinirea a trei făgăduinţe. Făgăduinţa părinţilor ei de a o consacra Domnului, drept mulţumire pentru că le-au fost ascultate rugăciunile, având un copil. Făgăduinţa făcută de Însuşi Dumnezeu prin proroci, că va alege o Fecioară spre a-i fi şi Mamă. Şi nu în ultimul rând, Fecioara Maria e rod al făgăduinţei omeneşti, dăruindu-se ea însăşi Domnului, devenind Mireasă „nenuntită“ sau „pururea Fecioară“.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este numită în popor Vovidenia sau Ovedenia, care în slavonă înseamnă „intrare“. Dacă continuăm cu explicaţia numelor, amintim că Ioachim se tâlcuieşte „pregătirea Domnului“, fiindcă din el a fost pregătită Fecioara ca Templu al Domnului, după cum spune Sfântul Epifanie de Constanţia, într-o omilie despre Sfânta Fecioară Maria. Iar Ana, la rândul său, se tâlcuieşte „har“, fiindcă har au luat Ioachim şi Ana ca să odrăslească un astfel de rod prin rugăciune, dobândind pe Sfânta Fecioară. Maria se tâlcuieşte „Doamnă“, dar şi „nădejde“, fiindcă a născut Domn, pe Hristos, nădejdea întregii lumi. Maria se tâlcuieşte, de asemenea, „smirna mării“, fiindcă trebuia să nască Mărgăritarul nemuritor în mare, adică în lume. Mare îi zice lumii întregi, căreia Fecioara i-a dăruit linişte, născând pe limanul Hristos. „Prin urmare, fericitul nume al Copilei vrednice de laudă Maria se mai tâlcuieşte şi «cea luminată», cea care a fost luminată de către Fiul lui Dumnezeu şi i-a luminat până la marginile pământului pe cei ce au crezut în Treime. Căci este mireasă a Treimii Sfânta Copilă Născătoare de Dumnezeu Maria, comoara cea cu totul neştiută a rânduielii divine, către care a zis Gavriil: «Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine». Gavriil i-a dat de ştire şi Tatăl a trimis ca arvună din ceruri pe Duhul Cel Sfânt, Care S-a abătut peste Fecioara pentru Fiul Cel Unul Născut, mireasă cerească, pe care Tatăl a iubit-o, Fiul a sălăşluit-o, Duhul Sfânt a îndrăgit-o. Căci aceasta este mireasă şi «cămară» şi din aceasta a ieşit Mirele Hristos; veşmânt feciorelnic, după cântarea profetului David: «În soare Şi-a pus locaşul Său şi El este ca un Mire ce iese din cămara Sa» (Ps. 28, 5)“, mai spune Sfântul Epifanie de Constanţia.

Prima sărbătorire, în anul 543

 

Cea mai nouă dintre sărbătorile închinate Fecioarei Maria, Intrarea în biserică a Maicii Domnului este de origine ierusalimiteană, luând naştere în secolul al VI-lea. La 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian cel Mare (527-565) a zidit la Ierusalim, lângă ruinele Templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită Biserica „Sfânta Maria“-cea Nouă. Conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat ocrotitorul bisericii, adică însăşi Maica Domnului, serbarea fiind consacrată aducerii ei la Templu. Înainte de secolul al VI-lea, sărbătoarea a fost generalizată în tot Orientul.

În Apus, ea a fost introdusă sporadic, probabil prin influenţa mănăstirilor greceşti din Italia, mai întâi în Anglia (sec. XI), apoi în Franţa, întâi în Avignon, la 1371. Generalizarea ei în întreaga Biserică Apuseană a început în 1472 şi s-a definitivat din anul 1585.

Sursa: ziarullumina.ro

Citeşte în continuare »
  • 21 Nov 2014
  • 879 vizualizari

Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului

Pastorala

PASTORALA

SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

privind însemnătatea

Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni*

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicului cler

și preaiubiţilor credincioşi

din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Anul 2014 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), pentru a sublinia însemnătatea Sfintei Spovedanii, ca Taină a iertării, reconcilierii şi vindecării spirituale, a Sfintei Euharistii, ca Taină a sfinţirii şi înnoirii vieţii, prin împărtăşirea cu Hristos, dar şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveniîn Patriarhia Română, întrucât se împlinesc 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Domnitor al Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache.

Aprofundarea de către preoţi şi credincioşi a sensurilor duhovniceşti şi a scopurilor mântuitoare ale Tainei Sfintei Spovedanii şi Tainei Sfintei Euharistii subliniază însemnătatea şi necesitatea acestora pentru timpul prezent, întrucât sunt lumini de înviere duhovnicească şi înnoire spirituală. Prin Sfânta Taină a Spovedaniei ne mărturisim păcatele şi primim iertarea lor, iar prin hrănirea cu Sfânta Taină a Euharistiei primim „Pâinea vieţii (care) schimbă, preface şi umple de viaţă pe cel ce se împărtăşeşte”, după cum spune Sfântul Nicolae Cabasila[1].

Îndemnul biblic şi liturgic ,,Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Psalmul 33, 8) este o chemare la cunoaşterea sensului vieţii ca relaţie de comuniune a omului cu Dumnezeu, la înnoirea vieţii prin Taina Sfintei Spovedanii şi la comuniunea de iubire eternă cu Hristos Cel răstignit şi înviat, prin Taina Sfintei Euharistii. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos spune ucenicilor Săi: ,,Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl (…). Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 27; 51).

Mântuirea este experienţa vie a relaţiei personale, conştiente şi libere a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice. Pocăinţa sau mărturisirea păcatelor şi primirea iertării în Taina Sfintei Spovedanii este viaţă şi ridicare. De aceea, mântuirea pe care Dumnezeu o propune oamenilor înseamnă, de fapt, eliberare şi vindecare de păcat şi de moarte. Acest adevăr este rezumat în cuvintele: Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11) sau Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). Pocăinţa şi restabilirea comuniunii omului cu Dumnezeu în Taina Sfintei Spovedanii şi desăvârşirea comuniunii prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos în Euharistie deschid fiecărui creştin uşa Împărăţiei cerurilor.

Pe temeiul Sfintei Scripturi, pocăinţa sau mărturisirea păcatelor este o lucrare de înnoire a vieţii spirituale, exemple binecunoscute de pocăinţă din Vechiul Testament fiind pocăinţa regelui David şi a regelui Manase, iar în Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos, Luminătorul şi Vindecătorul sufletelor, primeşte cu milostivire pocăinţa sinceră a tuturor celor care îşi recunosc cu regret păcatele, zicând: Mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte (cf. Luca 15, 7). Exemple de pocăinţă şi de primire a iertării păcatelor sunt mai ales femeia desfrânată, care I-a uns picioarele cu mir şi le-a şters cu părul capului ei (cf. Luca 7, 36-50), sau tâlharul de pe cruce (cf. Luca 23, 42). De altfel, la începutul misiunii Sale de propovăduire a Evangheliei mântuirii, Domnul Iisus Hristos cheamă oamenii la pocăinţă, zicând: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Matei 4, 17). Iar după învierea Sa din morţi Hristos Domnul a dăruit ucenicilor Săi, şi prin ei slujitorilor Bisericii, harul şi darul iertării zicând: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Numai urmaşii apostolilor, arhiereii şi preoţii Bisericii, au primit harul legării şi dezlegării sau iertării păcatelor prin chemarea harului curăţitor, vindecător şi mântuitor al Duhului Sfânt asupra credincioşilor care se pocăiesc.

Pocăinţa pe care o învaţă şi o practică Biserica în Taina Sfintei Spovedanii nu este o pocăinţă a disperării, ci este o pocăinţă a speranţei şi a bucuriei, a recuperării şi ridicării păcătosului din robia păcatelor sau a patimilor. Când ne spovedim şi primim iertare, atunci pregătim bucuria învierii sufletului nostru din moartea păcatului. În acest sens, perioadele de pocăinţă şi post devin perioade de curăţire şi de pregătire pentru bucurie, iar adevărata bucurie este comuniunea noastră cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice, care se desăvârşeşte prin primirea Sfintei Împărtăşanii.

Din nefericire, în societatea de azi, în care domină izolarea individualistă şi autosuficienţa omului secularizat, au slăbit mult conştiinţa păcatului şi practica pocăinţei, iar unde nu mai este pocăinţă nu mai este nici dor de sfinţenie, nici dor de mântuire sau viaţă veşnică. Pocăinţa ca Sfântă Taină a Mărturisirii păcatelor înseamnă mai multă exigenţă cu noi înşine şi mai multă îngăduinţă cu alţii, aşa cum atrage atenţia Sfântul Ioan Gură de Aur zicând: „Aceasta este pricina tuturor relelor, că iscodim cu multă luare-aminte păcatele altora, iar pe cele ale noastre le trecem cu multă nepăsare”[2].

Potrivit tradiţiei şi practicii Bisericii noastre, trebuie să ne spovedim înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie. Dacă omul nu se pocăieşte şi nu cere iertarea păcatelor nu poate intra în Împărăţia cerurilor: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu?” (1 Corinteni 6, 9). Haina curată a fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu se dobândeşte o singură dată prin botez, dar se curăţă de mai multe ori prin pocăinţă, numită şi „botezul lacrimilor”.

Arătând că numai dacă ne pocăim de păcate putem să ne curăţim şi să pregustăm din viaţa veşnică, scrierea apostolică numită Didahia (care datează din sec. I) spune despre pocăinţă: „În Biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi nu te duce la rugăciune cu conştiinţa rea. Aceasta este calea Vieţii” (cap. IV, 14), iar despre împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, Didahia precizează: „Dacă este cineva sfânt, să vină! Dacă nu este să se pocăiască!” (cap. X, 5) ori: „Când vă adunaţi în duminica Domnului, frângeţi pâinea şi mulţumiţi, după ce mai întâi v-aţi mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată. Tot cel care este certat cu aproapele său să nu vină împreună cu voi până nu se împacă, pentru ca să nu se pângărească jertfa voastră” (cap. XIV, 1-2)[3].

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Prin Sfânta Liturghie euharistică se realizează cea mai vie legătură duhovnicească, cea mai bogată comunicare şi cea mai intensă comuniune între Hristos – Capul Bisericii şi Biserica Sa, trupul Său tainic, templu al Sfântului Duh, popor al lui Dumnezeu–Tatăl, după cum spune Domnul Iisus Hristos ucenicilor Săi, vorbind despre Taina împărtăşirii cu El: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6, 53-54).

Prin urmare, Sfânta Euharistie ne dăruieşte arvuna vieţii veşnice. De aceea, când primim Trupul şi Sângele Domnului, ni se spune de către arhiereu sau preot că ne împărtăşim „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”[4], iar strana cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi!”[5]. Unirea duhovnicească a lui Hristos cu Biserica Sa şi a Bisericii cu Hristos are ca scop iertarea, curăţirea şi sfinţirea oamenilor pentru a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică. În acest sens Părintele Dumitru Stăniloae spune: „Cei făcuţi de Dumnezeu nu pot avea viaţa şi nu pot spori în ea decât din El, ca sursă a vieţii. De aceea, Dumnezeu îi naşte din nou (prin Botez n.n.). Dar Dumnezeu nu-i poate lăsa pe cei născuţi din El fără să-i hrănească cu viaţa din Sine. (…) Dumnezeu, după ce a constatat că oamenii nu pot dura etern fără viaţa din El, îi hrăneşte El însuşi cu viaţa Sa, pentru ca să sporească în viaţă şi să rămână etern în ea”[6].

În timp ce lumea secularizată de azi nu se mai roagă lui Dumnezeu şi este dominată de un spirit de nemulţumire, Euharistia Bisericii, ca Taină a recunoştinţei faţă de Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii, ne oferă pace sfântă şi bucurie profundă, izvorâte din rugăciune smerită şi stăruitoare. Din păcate, omul secularizat a pierdut pacea şi bucuria sufletului tocmai pentru că a pierdut practica rugăciunii ca respiraţie a sufletului în prezenţa harică a iubirii milostive a lui Dumnezeu.

Este semnificativ faptul că venirea lui Hristos pe pământ ca om-copil născut în Betleem începe cu vestirea bucuriei de către îngeri: ,,Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Luca 2, 10), iar înălţarea Sa întru slavă se încheie cu bucuria binecuvântării lui Hristos dăruită ucenicilor Săi şi prin ei Bisericii Sale întregi: ,,Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 52). Această bucurie se primeşte şi azi în comuniunea de viaţă a Bisericii cu Hristos cel Înviat, prezent haric în comunitatea eclezială aflată în rugăciune (cf. Matei 28, 20).

De aceea, trebuie să redescoperim dimensiunea eclezială a Tainei Sfintei Spovedanii şi a Tainei Sfintei Euharistii ca izvoare de bucurie, de sfinţire şi de creştere spirituală a comunităţii bisericeşti în comuniune.

Prin Sfânta Împărtăşanie primită în Biserică ne apropiem de Hristos şi învăţăm să trăim şi să creştem duhovniceşte întru El, deoarece, aşa cum spune Sfântul Nicolae Cabasila: „Legătura cu Hristos e adevărata noastră viaţă, căci ajungem să fim «mădulare» şi «fii» ai Lui, împărtăşindu-ne din Trupul, din Sângele şi Duhul Său. Ea ne leagă viaţa de Dumnezeu mai strâns decât ar reuşi doar strădaniile noastre, ba chiar mai strâns decât ceea ce avem din însăşi firea noastră, fiindcă Hristos e mai înrudit cu noi decât sunt chiar părinţii noştri trupeşti”[7].

Taina Sfintei Împărtăşanii este izvor de sfinţire a vieţii creştine şi de afirmare a unităţii Bisericii. Cu cât ne împărtăşim mai des după o pregătire adecvată, prin pocăinţă şi Spovedanie, cu atât avem mai multă bucurie în suflet şi avem mai multă pace. Prin împărtăşirea euharistică Hristos nu mai este prezent doar în mijlocul nostru sau între noi, ci în sufletul nostru. În acest sens, Sf. Nicolae Cabasila zice: „Domnul ni Se dă El însuşi; pentru că împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Său, noi primim pe Însuşi Dumnezeu în sufletele noastre”[8]; iar El devine Viaţa vieţii noastre (cf. Ioan 6, 56-57). Sfânta Taină a Împărtăşaniei înseamnă viaţa lui Hristos dăruită nouă oamenilor, pentru ca noi, oameni pământeni, să pregustăm încă din lumea aceasta fericirea vieţii veşnice: ”Pâinea vieţii este însăşi Viaţa, Care face vii pe cei ce gustă din ea”[9]. Prin urmare, când primim, cu pocăinţă şi smerenie, Sfânta Împărtăşanie, viaţa sfântă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat sfinţeşte viaţa noastră, dăruindu-i arvuna învierii şi îndreptând-o spre viaţa cerească şi fericirea veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi, care este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).

Din acest motiv, toate rugăciunile ortodoxe dinainte de împărtăşire sunt, de fapt, rugăciuni de pocăinţă, iar cele de după împărtăşire sunt rugăciuni de mulţumire pentru iertarea păcatelor şi pentru binefacerile pe care le aduce Sfânta Euharistie pentru mântuirea sufletului şi viaţa Bisericii.

Anul omagial Euharistica prilejuit în eparhiile din ţară şi străinătate, în parohii şi mănăstiri, în centrele culturale şi şcolile teologice din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, o intensă implicare a ierarhilor, preoţilor şi monahilor, a duhovnicilor, a profesorilor de teologie, care au evidenţiat cu bucurie sensurile duhovniceşti şi scopurile mântuitoare ale Sfintei Spovedanii şi ale Sfintei Împărtăşanii, însemnătatea şi necesitatea acestora pentru viaţa şi ajutorul credincioşilor, pelerini pe calea mântuirii în lumea tot mai secularizată de azi.

Un loc important în cadrul acestor activităţi l-a avut concursul naţional de proiecte „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”, organizat de Patriarhia Română, care s-a adresat copiilor şi tinerilor din grupele de cateheză implicate în programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, şi a avut ca scop educarea copiilor şi tinerilor şi familiarizarea acestora cu Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Euharistii, maturizarea lor spirituală în Biserică.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Deloc întâmplător, în anul acesta în care omagiem Sfânta Euharistie comemorăm şi 300 de ani de la martiriul sau mucenicia Sfinţilor Brâncoveni (1714), deoarece există o legătură duhovnicească adâncă între iubirea jertfelnică a lui Hristos pentru umanitate, celebrată în Sfânta Euharistie, şi iubirea jertfelnică a Martirilor sau a Mucenicilor pentru Hristos, cinstită în slujbele de pomenire ale acestora de către Biserică. În ambele se vede taina Crucii şi Învierii lui Hristos, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii, Care dăruieşte celor ce cred în El mântuire şi viaţă veşnică.

Istoria l-a înscris pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu în rândul marilor domnitori ai neamului nostru, iar Biserica l-a trecut în rândurile sfinţilor martiri, apărători ai credinţei creştine şi ctitori de locaşuri sfinte, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi de sfetnicul Ianache (Văcărescu), aceştia fiind canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 20 iunie 1992, cu data de pomenire în 16 august.

Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a simţit şi a lucrat pentru unitatea neamului românesc în pofida împărţirii acestuia în trei mari provincii distincte. El a fost un domnitor învăţat şi un promotor al educaţiei şi al culturii, care a sprijinit tipărirea a numeroase şi valoroase lucrări de cultură teologică şi laică, încât, pe vremea domniei lui, prin dezvoltarea culturală intensă în diferite direcţii, oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ în sud-estul Europei, iar domnitorul Ţării Româneşti un mare susţinător al culturii în întreg spaţiul românesc. De aceea, domnia lui a fost considerată „o monarhie culturală” (N. Iorga).

Iubitor de Hristos şi de Biserică, Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de mănăstiri şi biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi în Ţara Românească şi în Transilvania. Totodată, Sfântul Constantin Brâncoveanu a ajutat cu generozitate întreaga creştinătate răsăriteană ortodoxă aflată sub stăpânire otomană, prin acordarea de importante ajutoare financiare şi materiale Patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Bisericii Georgiei, precum şi multor mănăstiri şi locaşuri sfinte din Muntele Athos. În toată această purtare de grijă el a arătat multă dărnicie, evlavie şi demnitate, rămânând peste timp o pildă vie pentru domnitorii creştini şi pentru susţinătorii culturii creştine. Există unele mărturii istorice care arată că Patriarhii de la Constantinopol şi, mai ales, Patriarhii Ierusalimului şi ai Antiohiei au fost găzduiţi de multe ori la curtea Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, iar acesta, pe lângă alte ajutoare, le tipărea şi cărţi bisericeşti în limbile lor, între care şi prima carte din lume tipărită în limba arabă (Liturghierul greco-arab, la Mănăstirea Snagov, în anul 1701). Această grijă a lui pentru Sfânta Biserică Ortodoxă l-a determinat să devină un mare misionar, un domnitor creştin evlavios şi darnic.

Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a avut 11 copii (4 fii şi 7 fiice) şi a fost cunoscut ca un părinte harnic, înţelept şi generos care, împreună cu soţia sa, Doamna Maria Brâncoveanu, femeie curajoasă, evlavioasă şi iubitoare de Biserică şi Neam, reprezintă un model demn de urmat pentru familia creştină, pentru educaţia creştină a copiilor, pentru multa statornicie în mărturisirea dreptei credinţe şi promovarea valorilor culturii creştine.

Cinstirea memoriei Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu este o datorie de conştiinţă a întregului popor român. În acest context, mai multe evenimente majore au marcat, anul acesta, caracterul liturgic-misionar al cinstirii memoriei Sfântului Constantin Brâncoveanu: deshumarea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu, în ziua de 13 mai 2014, şi cinstirea lor prin aşezarea într-o raclă de argint aurit; organizarea, în ziua de 21 mai 2014, a procesiunii-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu, de la Catedrala Patriarhală la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou”; sfinţirea noii picturi şi binecuvântarea amplelor lucrări de la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, ctitoria sa, precum şi coliturghisirea ierarhilor Sfântului nostru Sinod şi a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe surori prezenţi la Bucureşti, în ziua de 16 august 2014, în însăşi ziua pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni; organizarea unor procesiuni-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu la cele mai importante biserici ctitorite de el în Ţara Românească şi în Transilvania: la biserica din Mogoşoaia, jud. Ilfov, la biserica din Potlogi, jud. Dâmboviţa, la biserica din Făgăraş şi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, jud. Braşov, la Mănăstirea Hurezi, jud. Vâlcea. Pentru sporirea bucuriei duhovniceşti a zecilor de mii de credincioşi închinători la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, moaştele Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu au poposit şi în capitala Moldovei, în zilele de 12-16 octombrie 2014.

Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un statornic mărturisitor al credinţei creştine ortodoxe, până la jertfa sa martirică, şi un susţinător al culturii şi al artei româneşti. Profunzimea sintezei brâncoveneşti dintre credinţă şi cultură, dintre valorile artistice din Răsărit şi cele din Apus, s-a dezvoltat creativ într-un stil artistic distinct în istoria civilizaţiei româneşti şi europene, cunoscut sub numele de stilul brâncovenesc.

Întreaga lucrare pământească a voievodului Constantin Brâncoveanu a fost încununată de moartea sa martirică, iar exemplul vieţii lui închinată lui Hristos Domnul până la moarte martirică şi rugăciunile înălţate înaintea Tronului Preasfintei Treimi, de către Sfinţii Martiri Brâncoveni, constituie un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viaţa creştină de astăzi.

Dreptmăritori creştini,

Spre sfârşitul unui an de cinstire liturgică şi comemorare deosebită a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor credinţă puternică, dragoste faţă de Biserică şi popor, dar mai ales să învăţăm, din pilda Sfinţilor Martiri Brâncoveni, să iubim pe Hristos şi să fim ctitori de locaşuri sfinte şi de cultură creştină, să cultivăm întrajutorarea frăţească faţă de creştinii ortodocşi şi să fim milostivi, să apărăm credinţa creştină, având în suflet iubire jertfelnică pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

În zilele noastre, jertfa pe care noi suntem chemaţi să o aducem nu este o jertfă sângeroasă, precum cea a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, ci o dăruire sau o jertfă spirituală din timpul şi confortul propriu, pentru a ne ruga mai mult şi pentru a săvârşi mai multe fapte ale iubirii milostive şi darnice, spre a mărturisi mai puternic iubirea lui Hristos Cel răstignit şi înviat şi a ajuta Biserica în lucrarea ei pastorală şi misionară în societatea de azi.

Sfătuim părinţii să acorde mai mult timp copiilor şi tinerilor, învăţându-i să cunoască tainele dreptei-credinţe, să cultive speranţa şi dragostea, libertatea de a face binele şi nu răul, spre a aduce bucurie celor din jurul lor, şi să cinstească sfinţii, eroii şi înţelepţii neamului, dascăli ai eroismului creştin, ai ajutorării semenilor şi ai apărării Bisericii lui Hristos.

Îi îndemnăm pe toţi credincioşii, dar mai ales pe cei tineri, să descopere lumina Sfintei Spovedanii, ca izvor de libertate şi pace a sufletului, să-şi mărturisească la duhovnic toate păcatele şi să ierte tuturor celor ce le-au greşit, aşa cum şi Hristos-Domnul a iertat zicând pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). Numai în acest fel, creştinii dobândesc curajul şi puterea de-a lupta împotriva păcatelor şi relelor de tot felul, şi de a birui ispitele şi încercările timpurilor noastre.

Îndrumăm pe fiii şi fiicele noastre duhovniceşti să se spovedească mai des ca să se poată împărtăşi mai des din „izvorul cel fără de moarte” al Sfintei Euharistii, aceasta fiind izvor de pace şi bucurie.

Când Sfânta Euharistie este primită cu pregătire, mai precis cu pocăinţă, post şi rugăciune, ea devine izvor de lumină şi credinţă, ajutându-ne să arătăm iubire curată şi sfinţenie în familie şi în societate, să avem curaj şi speranţă, pentru a lupta împotriva nedreptăţilor şi să fim milostivi cu cei aflaţi în suferinţă şi în durere.

Ne aflăm la începutul Postului Naşterii Domnului, numit şi Postul Crăciunului. Fiecare perioadă de post este o perioadă de pocăinţă şi de pregătire, dar Postul acesta al Crăciunului este mai ales o şcoală a milosteniei în care învăţăm să răspundem cu dărnicie milostivirii şi bunătăţii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru noi, arătată prin întruparea Fiului Său, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, după cum mărturisim în Crezul Ortodox.

Pentru a păstra vie evlavia noastră, în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, toate învăţăturile morale, precum şi virtuţile practice şi duhovniceşti dobândite pe durata acestui An omagial Euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, avem îndatorirea creştinească de a întâmpina şi a face simţită bucuria Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi a prezenţei Sale iubitoare în inima creştinilor printr-o faptă de milostenie, printr-un cuvânt bun sau un gest de încurajare care alină suferinţa sau singurătatea orfanilor, bolnavilor, săracilor, bătrânilor, văduvelor, marginalizaţilor, a tuturor acelora pe care societatea nu-i ajută, dar pe care Dumnezeu Cel milostiv îi iubeşte şi ne cere nouă, creştinilor, să-i ajutăm spiritual şi material.

De aceea, şi în anul acesta, vă îndemnăm părinteşte să organizaţi în parohii şi mănăstiri, la protopopiate şi la centrele eparhiale, colecte de alimente, haine, medicamente şi bani, pentru a fi distribuite tuturor celor aflaţi în suferinţă sau în dificultate, fiecare contribuind cu darul său, după cum îl îndeamnă inima sa, bine ştiind că: „Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni 9, 7).

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu, Părintele luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacob 1, 17), să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din toamna anului trecut şi să vă binecuvinteze pe toţi cu iubirea, mila şi bunătatea Sa dumnezeiască, spre a arăta şi de această dată, în vremea Postului Crăciunului, multă rugăciune şi grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toţi cei neajutoraţi, având încredinţarea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, că: „slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9, 12).

Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13). Amin!

† D A N I E L Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei,

Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

†Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor, locțiitor de Arhiepiscop al Romanului și Bacăului

și Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

†Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

†Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

†Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

†Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei

şi Exarh al Plaiurilor

†Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

†Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei

şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

†Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

†Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

†Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

†Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei

†Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

†Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

†Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

†Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

†Timotei, Arhiepiscopul Aradului

†Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi

†Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

†Ioan, Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei

†Corneliu, Episcopul Huşilor

†Lucian, Episcopul Caransebeşului

†Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei

†Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei

†Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

†Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

†Ambrozie, Episcopul Giurgiului

†Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

†Visarion, Episcopul Tulcii

†Petroniu, Episcopul Sălajului

†Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

†Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix

†Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei

†Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei

†Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

†Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

†Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande

†Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal

†Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal

†Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

†Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

†Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

†Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

†Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

†Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului

†Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

†Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

†Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

†Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

†Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi

†Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

†Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

*Se va citi în prima duminică din Postul Naşterii Domnului
(16 noiembrie 2014).

[1] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, trad. pr. prof. Teodor Bodogae, EIBMO, Bucureşti, 2014, p. 129.

[2] Sf. Ioan Gură de Aur, Să nu dăm în vileag păcatele fraţilor noştri şi să nu-i blestemăm pe duşmani, 12, în vol. Despre desfătarea celor viitoare, trad. pr. prof. Dumitru Fecioru, EIBMO, București, 2008, p. 44.

[3] Didahia (Învăţătură a celor doisprezece apostoli), în vol. Scrierile Părinţilor Apostolici, trad. Pr. D. Fecioru, col. PSB, vol. I, EIBMBOR, Bucureşti, 1979, pp. 27, 30, 31.

[4] Rugăciunea a douăsprezecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur, din Rânduiala Sfintei Împărtăşiri, în Liturghier, EIBMO, Bucureşti, 2012, p. 365.

[5] Cântările Sfintei Liturghii, colinde şi alte cântări bisericeşti, EIBMO, Bucureşti, 2013, p. 68.

[6] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Bucureşti, EIBMO, București, 2010, p. 97.

[7] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, p. 145.

[8] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, p. 124.

[9] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, p. 129.

Sursa: basilica.ro

Citeşte în continuare »
  • 16 Nov 2014
  • 265 vizualizari

O decizie discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie

Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curţii Constituţionale a României, discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci aşteptăm publicarea motivaţiei acestei decizii.

 

Decizia Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014, prin care este admisă excepţia de neconstituţionalitate şi se constată că dispoziţiile art. 9 alin. (2) teza întâi din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi dispoziţiile art. 18 alin. (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt neconstituţionale, presupune deopotrivă aspecte de ordin juridic şi implicaţii care vizează atitudini de conştiinţă, la nivel personal şi comunitar.

 

Textul declarat neconstituţional, în vigoare de aproape 20 de ani, este următorul: „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”.

 

O majoritate a Curţii Constituţionale, neprecizată încă, a cărei motivaţie urmează să o cunoaştem oficial doar după publicarea deciziei în Monitorul oficial, partea I, a schimbat jurisprudenţa existentă într-un mod surprinzător şi contrar tradiţiei constituţionale şi legislative a României de până la acest moment. Astfel, decizia Curţii Constituţionale induce ideea solicitării în scris de către părinţi a studierii Religiei de către copiii lor în şcolile de stat.

 

Ne exprimăm surprinderea că, în cazul unei alte speţe cu acelaşi reclamant şi având acelaşi obiect, Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 306/2012, a respins aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate fără nicio opinie separată.

 

Considerăm că, în lipsa oricărei modificări legislative sau constituţionale în domeniu de la ultima hotărâre având acelaşi obiect, schimbarea radicală a jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie o substituire a acesteia în activitatea legiuitorului, renunţând la modelul deja consacrat în România.

 

În acest sens reamintim că, în contextul legislativ european, în mai multe ţări ale Uniunii Europene este asumată o perspectivă similară cu cea precizată în legislaţia românească (disciplină obligatorie, predată confesional, cu posibilitatea de a nu participa, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor): Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Malta.

 

Referitor la atitudinea de conştiinţă, se deduce că decizia Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014 transferă toată responsabilitatea de decizie asupra părinţilor, doar în cazul orei de religie, nu şi al altor discipline şcolare. Este evident că se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios este garantat de Constituţie.

 

Într-o societate marcată de fenomenul secularizării şi al indiferentismului religios, formarea şi cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorilor credinţei şi ale familiei tradiţionale devin realităţi tot mai incomode.

 

Desigur, Biserica nu poate contesta juridic în România această decizie, dar ea nu se lasă intimidată şi descurajată, ci va intensifica atenţia şi acţiunea ei pe diferite planuri pentru apărarea şi promovarea valorilor credinţei creştine în societatea românească de azi, agresată sistematic de secularismul antireligios, sub pretextul apărării libertăţii de conştiinţă. De aceea, asigurăm pe părinţii credincioşi care doresc o educaţie creştină a copiilor că vor avea în Biserică un aliat fidel în apărarea şi promovarea valorilor eterne ale credinţei creştine ortodoxe, proprii poporului român, profund religios, preţuind dorinţa lor de-a nu reduce educaţia copiilor la orizonturi limitate şi efemere.

 

Decizia Curţii Constituţionale privitoare la ora de religie marchează o nouă provocare pentru misiunea Bisericii în societatea românească. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toţi credincioşii ei să apere şi să promoveze valorile credinţei creştine şi ale spiritualităţii româneşti, în relaţie cu instituţiile publice şi cu societatea românească în general.

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sursa: basilica.ro

Citeşte în continuare »
  • 13 Nov 2014
  • 443 vizualizari

Comunicat

   Adunare_ep    Vineri, 7 noiembrie 2014, la reşedinţa mitropolitană din Timişoara s-a desfăşurat şedinţa specială a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului de consultare a Adunării eparhiale extinse a Arhiepiscopiei Timişoarei, prezidată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, în vederea desemnării candidaţilor eligibili pentru slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi  de Mitropolit al Banatului.

      Pe lângă ierarhii Sinodului Mitropolitan, la această şedinţă au participat membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei, membrii clerici şi mireni din Arhiepiscopia Aradului şi Episcopia Caransebeşului, delegaţi în Adunarea Naţională Bisericească, decanul Facultăţii de Teologie ,,Ilarion Felea” din Arad şi directorul Seminarului Teologic ,,Ioan Popasu” din Caransebeş.

       La începutul şedinţei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitate de Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, a expus cerinţele pastorale ale Mitropoliei Banatului şi a prezentat lista celor 2 ierarhi eligibili pentru slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului, stabilită de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului în şedinţa sa de lucru din 6 noiembrie 2014.

      Preafericirea Sa a solicitat, apoi, prin vot deschis, opinia Adunării eparhiale şi a delegaţilor de drept privind menţinerea listei cuprinzând numele celor 2 candidaţi sau completarea ei motivată cu încă un candidat dintre ierarhii eligibili (art.129, alin.4 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române).

     În urma acestei consultări, Adunarea eparhială extinsă a decis, prin vot deschis, completarea motivată a listei cu cei 2 candidaţi eligibili stabilită de către Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului cu încă un candidat din lista ierahilor eligibili aprobată şi comunicată de Patriarhul României.

      Potrivit prevederilor statutare, a fost organizată votarea secretă cu buletine de vot la finalul căreia numele Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a fost adăugat pe  lista celor 2 candidaţi eligibili întocmită de către Sinodul Mitropolitan.

      Lista  candidaţilor eligibili pentru slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului, în ordinea dipticelor, întocmită de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului şi completată de Adunarea eparhială extinsă a Arhiepiscopiei Timişoarei este compusă din:

1. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop onorific Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei

2. Preasfinţitul Părinte Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului

3. Preasfinţitul Părinte Dr. Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei

     Această listă va fi comunicată Sfântului Sinod în vederea alegerii viitorului mitropolit al Banatului.

Citeşte în continuare »
  • 7 Nov 2014
  • 1,783 vizualizari

INVITAŢIE DE PARTICIPARE

ARHIEPISCOPIA TIMIŞOAREI, în calitate de achizitor, cu sediul în Timişoara, Bulevardul C.D. Loga, Nr. 7, jud. Timiş, având CIF 4483587, organizează la sediu, în data de 23.05.2011, ora 12.00, procedura de cercetare a pieței – studiu al pieței desfăşurată conform Instrucţiunii Amposdru nr.26/2010, în vederea atribuirii contractului de achiziţie având ca obiect Furnizare produse de curatenie în cadrul proiectului “ Reţea interregională de centre educaţionale”.
1.Obiectul contractului: Furnizare produse de curatenie
2.Sursa de finanţare: Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect POSDRU/91/2.2/S/61137 , “Reţea interregională de centre educaţionale”
3.Ofertă depusă de ofertant: Oferta va conţine obligatoriu următoarele documente: Documente de calificare, Oferta tehnică şi Oferta financiară, conform cerinţelor descrise în documentaţia de atribuire.
4.Data limită pentru primirea solicitărilor de clarificări: 20.05.2011, ora 11:00
5.Data limită pentru răspunsul la solicitările de clarificări: 20.05.2011, ora 15:00
6.Limba de redactare a ofertei: română
7.Perioada de valabilitate a ofertei: 30 de zile de la data limită de primire a ofertelor
8.Preţul ofertei: va fi exprimat ferm în lei, fără TVA
9.Criteriul care va fi utilizat pentru atribuirea contractului: “Preţul cel mai scăzut”
10.Nu se acceptă oferte alternative la oferta de bază
11.Adresa la care se depune oferta: Arhiepiscopia Timişoarei, Bulevardul C.D. Loga, Nr. 7, Localitate: Timişoara, cod poştal: 300021, jud. Timiş, România, telefon (+40)0356715982, fax (+40)0356715982
12.Data limită pentru depunerea ofertei: 23.05.2011, ora 10:00
13.Ora, data şi locul evaluării ofertelor: 23.05.2011, ora 12:00, la sediul achizitorului din Timişoara, Bulevardul C.D. Loga, Nr. 7
14.Bugetul maxim alocat acestui contract este de 21365 lei, fără TVA.
Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la nr. de telefon: 0356/715982, 0754057614 sau prin e-mail: centre.educationale@yahoo.com
Data publicării pe pagina de internet proprie: 18.05.2011

Citeşte în continuare »
  • 29 Jun 2011
  • 358 vizualizari

Anunț – licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură

Parohia Ortodoxă Mașloc, Protopopiatul Timișoara, Arhiepiscopia Timișoarei organizează în data de 25 ianuarie 2009, ora 12.00, licitație publică pentru adjudecarea lucrărilor de pictură murală din nou, în tehnica tempera în interiorul  bisericii din Mașloc (482 mp). Pictorii interesați pot prezenta până în data de 25.01.2009  ofertele de execuție la sediul parohiei, nr.200. Parohia este de gradul III. Informații suplimentare pot fi obținute la tel. 0744844103 – preot paroh Pavlovici-Pătruț Iliia. 

Citeşte în continuare »
  • 3 Jan 2009
  • 6 vizualizari