Comunicat

    Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, joi, 6 noiembrie 2014, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, se va oficia Sfânta Liturghie arhierească la catedrala mitropolitană din Timişoara, începând cu ora 8,30, urmată de săvârşirea parastasului la ora 11,00, întru pomenirea vrednicului nostru arhipăstor.

       În partea a doua a zilei are loc şedinţa Sinodului Mitropolitan prezidat de către Părintele Patriarh în cadrul căruia se prezintă lista ierarhilor eligibili pentru alegerea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.

     Vineri, 7 noiembrie 2014, ora 9,30, la biserica monument istoric din incinta Centrului eparhial se va oficia slujba de Te Deum, iar la ora 10,00 în sala festivă are loc şedinţa consultativă a Adunării Eparhiale prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la care vor participa şi membrii delegaţi ai Adunării Naţionale Bisericeşti din partea Arhiepiscopiei Aradului şi Episcopiei Caransebeşului, precum şi decanul Facultăţii de Teologie ,,Ilarion Felea” din Arad şi directorul Seminarului Teologic ,,Ioan Popasu” din Caransebeş.

                                            Permanenţa Consiliului Eparhial

Citeşte în continuare »
  • 6 Nov 2014
  • 1,051 vizualizari

Preotul Nicolae Bistrian a fost înmormântat

inmormantare pr.Nicolae Bistran

Un sobor de preoţi de la mai multe parohii timişorene, în frunte cu pr. Mircea Szilagyi, Protopop al Protoieriei Timişoara II, a săvârşit joi, 30 octombrie, slujba de înmormântare a preotului Nicolae Bistrian, fost paroh al comunităţii ortodoxe din Dumbrăviţa, judeţul Timiş. Slujba a fost oficiată în biserica Parohiei Dumbrăviţa I, fiind precedată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Repere biografice

Preotul Nicolae Bistrian s-a născut la 2 ianuarie 1930 în localitatea Măru, com. Zăvoi din jud. Caraş-Severin din părinţii Ioan şi Brânduşa, fiind cel de al doilea copil din cei trei născuţi. Copilăria şi-a petrecut-o în satul natal unde a şi absolvit şcoala primară, înscriindu-se apoi la Liceul „Traian Doda” din Caransebeş. După absolvirea studiilor liceale s-a înscris la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, fiind coleg cu tânărul monah, în aceea vreme, Teofil Părăian. Între cei doi s-a înfiripat o frumoasă prietenie, tânărul teolog Nicolae Bistrian ajutându-şi colegul nevăzător la citirea cursurilor precum şi la luarea notiţelor. La absolvirea cursurilor facultăţii în 1953, nu a susţinut teza de licenţă fiind consemnat de către regimul de atunci la şapte ani de domiciliu forţat. Prin urmare, licenţa în teologie a susţinut-o abia în 1960. În anul 1968 s-a căsătorit cu tânăra Valeria Vancu din Cuvin, jud. Arad, iar Dumnezeu le-a dăruit un fiu, Ioan, în 1970. În acelaşi an 1970 a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei Mitropolitane din Timişoara de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu. În această calitate a slujit o perioadă de cinci ani, până în 1975, când a fost hirotonit preot pe seama parohiei Dumbrăviţa – în aceea vreme afiliată parohiei Timişoara – Viiile Fabric din Calea Lipovei. La Dumbrăviţa a slujit neîntrerupt până în anul 1994 când a ieşit la pensie după 26 de ani de slujire preoţească. După pensionare s-a îmbisericit şi a slujit la mai multe parohii timişorene: Mehala, Martirilor – Sf. Ştefan, Fabric – Sf. Ilie şi Fabric Vest, până în anul 2009 când, în urma unor probleme medicale, a fost reţinut la domiciliu. Şi după pensionare a fost în legătură neîntreruptă cu credincioşii păstoriţi, mulţi căutându-l pentru sfat şi spovedanie până în ultima parte a vieţii lui. Deşi după 2009 nu s-a mai putut deplasa la biserică pentru slujire, a păstrat legătura cu numeroşi fraţi preoţi precum şi cu parohienii din Dumbrăviţa şi Timişoara. Credincioşii îl păstrează în memoria lor ca pe un preot cu o voce caldă şi vibrantă, inimos şi săritor, preocupat permanent de bunăstarea sufletească a fiilor săi duhovniceşti.

Citeşte în continuare »
  • 31 Oct 2014
  • 975 vizualizari

Piesă de teatru despre martiriul Brâncovenilor

spectacol brancoveni (1)

Arhiepiscopia Timişoarei, în parteneriat cu Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara, organizează în data de 30 octombrie, de la ora 19:00, un eveniment special dedicat Anului Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni: punerea în scenă a piesei de teatru “Plecare fără întoarcere”, o dramatizare după Ileana Toma. Piesa ilustrează ultimele momente din viaţa Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu.

La propunerea Companiei de spectacole “CIVIC ART CvM” din Bucureşti şi la iniţiativa Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei, piesa de teatru “Plecare fără întoarcere” se va juca în această lună la Sala Mare a Teatrului Naţional din oraşul de pe Bega. Spectacolul este o dramatizare după romanele “Ultimul Constantin” de Ileana Toma, “Neamul Basarabilor ” de Aurel Petrescu şi adaptarea pieselor de teatru “Constantin Brâncoveanu” de Nicolae Iorga şi “Ultimul drum al lui Brâncoveanu” de Dan Tărchilă. Acţiunea spectacolului se petrece într-una din celulele închisorii “Ediculé” din Instambul, cu puţin timp înaintea decapitării domnitorului Brâncoveanu, a fiilor săi şi a sfetnicului Ianache Văcărescu. Scenariul și regia piesei de teatru îi aparțin domnului Marian Ciripan, actorul principal al piesei, cel care îl întruchipează pe sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu. Alături de domnia sa, din distribuția spectacolului fac parte: Cristina Moldoveanu în rolul doamnei Marica, Corneliu Jipa în rolul stolnicului Cantacuzino și Cristian Dionisie în rolul trimisului sultanului. Această piesă de teatru este în sine o veritabilă cateheză culturală și o mărturisire de credință ortodoxă, dar și o lecție de patriotism autentic.

 afis

Citeşte în continuare »
  • 17 Oct 2014
  • 784 vizualizari

ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a trecut la Domnul

 Doliu

 

Cu multă durere, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei aduce la cunoștință că duminică seara, 28 septembrie 2014, la ora 23:10, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a trecut la viaţa veşnică.

Decesul mult iubitului și regretatului nostru arhipăstor a survenit, după o perioadă de grea suferință, la reședința mitropolitană din Timișoara, așa cum Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat dorinţa, în mai multe rânduri.

Trupul ierarhului care ne-a păstorit vreme de 52 de ani va fi depus în catedrala mitropolitană din Timișoara, unde vor fi înălțate permanent rugăciuni pentru iertarea păcatelor și pentru odihna sufletului său în casa Tatălui ceresc.

Preoții, monahii și credincioșii care l-au cunoscut, l-au prețuit și l-au iubit pe părintele nostru mitropolit Nicolae, sunt invitați la rugăciunile și slujbele oficiate întru pomenirea lui, pentru a-i aduce un ultim și pios omagiu.

Dumnezeu să-l odihnească în lăcașurile drepților și veșnică să-i fie pomenirea!

 Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Timişoarei

 

Date biografice ale Înaltpreasfinției Sale,
Înaltpreasfințitului Părinte dr. Nicolae Corneanu,
Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului

 

IPS_Nicolae

Galerie VIDEO – IPS Nicolae Corneanu

 IPS_3

Citeşte în continuare »
  • 29 Sep 2014
  • 3,451 vizualizari

Al VI-lea Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română

Congres Arad (1)

În perioada 21-23 septembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad s-a desfăşurat cel de-al VI-lea Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română. Evenimentul a întrunit decani, preoţi şi profesori de la facultăţile de teologie din ţară. Delegaţii Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la eveniment au fost conf. univ. dr. Adrian Lemeni, consilier patriarhal, coordonatorul Sectorului teologic-educaţional şi pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific.

Congresul Facultăţilor de Teologie Ortodoxă a debutat duminică, 21 septembrie, cu o slujbă de Te Deum oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în capela facultăţii arădene, în prezenţa participanţilor. Deschiderea lucrărilor a avut loc luni, 22 septembrie, în Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea”, cu un cuvânt din partea pr. prof. univ. dr. Ioan Tulcan, decanul facultăţii.

 În continuare, conf. univ. dr. Adrian Lemeni, consilier patriarhal, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu titlul „Teologia, slujire misionară în viaţa Bisericii”. Au urmat luări de cuvânt din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, conf. univ. dr. Adrian Lemeni, pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniţă şi prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, Preşedintele Consiliului Academic al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad. Lucrările congresului au fost prefaţate de referatul intitulat „Direcţii ale misiunii Bisericii astăzi. Rolul facultăţilor de Teologie Ortodoxă”, susţinut de către pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, Preşedintele Senatului Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad. În continuare, lucrările s-au desfăşurat pe următoarele secţiuni: „Dimensiunea misionară a teologiei ortodoxe în contemporaneitate” şi „Rolul Facultăţilor de Teologie Ortodoxă în contextul misiunii pastorale: priorităţi, provocări şi perspectiv”. Moderatorii discuţiilor au fost pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniţă şi pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Cu acest prilej, au susţinut referate decanii şi reprezentanţii instituţiilor teologice de nivel academic din Patriarhia Română, de la Bucureşti, Iaşi, Sibiu şi Cluj-Napoca.

Congresul a continuat marţi, 23 septembrie cu a treia secţiune, intitulată „Aspecte practice privind organizarea şi buna desfăşurare a procesului de pregătire academică şi formare duhovnicească în Facultăţile de Teologie Ortodoxă”, coordonată de conf. univ. dr. Adrian Lemeni. În cadrul acesteia au fost discutate o serie de teme de actualitate din viaţa teologică românească, dintre care amintim: Stadiul implementării hotărârilor ultimului Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă de la Mănăstirea Nicula; Prezentarea precizărilor referitoare la învăţământul teologic universitar din protocolul semnat între Patriarhia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte; Regulamentul cadru de funcţionare a facultăţilor / departamentelor de teologie ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române. Congresul s-a încheiat cu dezbaterea WGOTE (Working Group Orthodox Theological Education), „Calitatea procesului de învăţământ în Facultăţile de Teologie Ortodoxă”, la care au luat parte şi reprezentanţi ai mai multor şcoli teologice ortodoxe din străinătate. Moderatorul dezbaterii a fost pr. prof. univ. dr. Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific. În final, au urmat discuţii şi analize cu privire la redactarea documentului final al congresului, ce va fi înaintat spre aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

 Congres decani 3 Congres decani 1 Congres decani 2

Citeşte în continuare »
  • 23 Sep 2014
  • 512 vizualizari

COMUNICAT

Urmare informaţiilor eronate apărute în ultimele ore pe diferite canale de ştiri (surse media), Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei dezminte categoric ştirea privind decesul Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Totodată, facem precizarea că starea de sănătate a Înaltpreasfinţiei Sale este stabilă. În momentul de faţă, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae este internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara sub supraveghere de specialitate. (Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Timişoarei)

Citeşte în continuare »
  • 16 Sep 2014
  • 2,073 vizualizari

Hramul Catedralei Mitropolitane – Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

hram 2013

Luni, 15 septembrie 2014, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Timişoarei şi Ocrotitorul Banatului, Catedrala Mitropolitană din Timişoara îşi prăznuieşte patronul spiritual. Cu acest prilej, slujbele religioase de hram vor fi oficiate după următorul program:

 Duminică, 14 septembrie:

19:00 Vecernia unită cu Litia, urmată de  procesiunea cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

22:00 Utrenia

24:00 Sfânta Liturghie

Luni, 15 septembrie:

02:30 Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

03:30 Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi

04:30 Acatistul Maicii Domnului

06:00 Sfinţirea Apei

07:00 Taina Sfântului Maslu

09:30 Sfânta Liturghie Arhierească

18:00 Vecernia urmată de concertul susţinut de Corul Catedralei

21:00 Paraclisul Maicii Domnului

23:00 Acatistul Sfântului Ierah Iosif cel Nou de la Partoş

Marţi, 16 septembrie:

07:30 Utrenia

09:00 Sfânta Liturghie

18:00 Vecernia, urmată de reaşezarea raclei cu Sfintele Moaşte

Afis Hram

Citeşte în continuare »
  • 9 Sep 2014
  • 2,199 vizualizari

Conferinţă despre prevenirea cancerului

Vineri, 5 septembrie, de la ora 18:00, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara va avea loc conferinţa cu titlul „Prevenirea cancerului”, susținută de către prof. dr. Pavel Chirilă.

Prof. dr. Pavel Chirilă este doctor în ştiinţe medicale, medic primar medicină internă, profesor de Bioetică laică şi creştină, și unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în tratamente naturiste. Domnia sa este preşedintele Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuți (ARMF), practician al conceptului de medicină creştină şi autor al mai multor lucrări de specialitate. În cartea „Spitalul creştin”, dr. Pavel Chirilă arată că evoluţia sufletului bolnavului este centrul de greutate care măsoară eficienţa îngrijirilor într-un spital creştin. Spitalul creştin are în centrul altarul, în jurul căruia medici, preoţi şi bolnavi descoperă sensul suferinţei şi viaţa în Hristos. Căci trupul este vindecabil sau nevindecabil, dar sufletul este întotdeauna vindecabil.

Cu ocazia acestei conferințe, va fi lansată la Timișoara cartea „Prevenirea cancerului. Cu un studiu economic comparat”care ne învață cum putem preveni mai multe tipuri de cancer. Vânzarea volumului are o finalitate umanitară, pentru că veniturile încasate din vânzarea acestei cărți vor fi donate pentru construirea Clinicii Nera, prima clinică de depistare precoce și recuperare oncologică din România.

afis conferinta

Citeşte în continuare »
  • 3 Sep 2014
  • 438 vizualizari

Mitropolia Banatului reprezentată la Reuniunea Tinerilor Ortodocși de la Baia Mare

grupul de cateheza al Parohiei FrateliaLa invitaţia Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, 137 de tineri din cele trei eparhii ale Mitropoliei Banatului participă în aceste zile la Reuniunea Tinerilor Ortodocşi de la Baia Mare. Aceştia sunt însoţiţi de preoţi şi profesori de religie, responsabili cu activităţile catehetice la nivelul Arhiepiscopiei Timişoarei, Arhiepiscopiei Aradului şi Episcopiei Caransebeşului.

Evenimentul se desfăşoară în perioada 3-6 septembrie şi este organizat de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, cu sprijinul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi al Primăriei Baia Mare. Programul cuprinde atât activităţi pe plan duhovnicesc, prin participare la sfintele slujbe de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, cât şi dezbateri şi seminarii, care vor avea în prim plan cele două teme stabilite de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial Euharistic şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Delegaţia Arhiepiscopiei Timişoarei la reuniunea tinerilor de la Baia Mare este formată din 47 de tineri, aparținând grupurilor catehetice ale parohiilor timişorene Fratelia, Iosefin, Zona Dacia şi Viile Fabric, însoțiți de către pr. Alexandru Ranca, pr. Ionuţ Filip şi diac. Marius Rumega.

 

Citeşte în continuare »
  • 3 Sep 2014
  • 555 vizualizari

Cursuri pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie

DSC_3729

La nivelul Mitropoliei Βanatului, în perioada 1-6 septembrie 2014, se desfăşoară o nouă sesiune de cursuri pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie (definitivat şi gradul II). Cursurile au debutat luni, 1 septembrie, cu o slujbă de Te Deum, oficiată în biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”, din incinta Centrului eparhial din Timişoara. Cursurile au loc la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara şi sunt susţinute de profesori de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara. La această serie a cursurilor pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie s-au înscris 21 de candidaţi din Arhiepiscopia Timişoarei, din Arhiepiscopia Aradului şi din Episcopia Caransebeşului. Sesiunea pentru obţinerea gradelor profesionale se va finaliza printr-un examen, în săptămâna 22-26 septembrie, constând în două probe la cunoştinţele teologice interdisciplinare şi pastoral-misionare şi într-o probă orală din predică sau cateheză, liturgică şi administraţie parohială pentru definitivat, respectiv în două probe scrise de cunoştinţe teologice interdisciplinare şi pastoral-misionare, pentru gradul II. În Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin hotărârea nr. 1199/2008, se menţionează că obţinerea gradului definitiv este obligatorie pentru personalul clerical, şi se obţine prin cursuri şi prin examene speciale de definitivare, la minim 2 ani şi cel mult 5 ani de la titularizarea pe post, prin hirotonie. De asemenea, potrivit art. 125, alin. 1, din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, obţinerea gradelor profesionale (definitiv, II şi I) este obligatorie, ca formă continuă de perfecţionare a pregătirii clerului.

DSC_3731 DSC_3727

Citeşte în continuare »
  • 2 Sep 2014
  • 405 vizualizari