Târnosirea bisericii parohiei Timişoara – Zona Soarelui

Duminică, 11 ianuarie 2009, Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul a târnosit, cu binecuvântarea Întâistătătorului Mitropoliei Banatului, Înaltpreasfinţia Sa Nicolae, biserica Sf. Ier. Nicolae a parohiei Timişoara – Zona Soarelui.

Ierarhul a fost întâmpinat la orele 9.15 de către preotul paroh Viorel Covaci dimpreună cu ceilalţi preoţi slujitori ai parohiei, alături de preoţi invitaţi. Au participat şi oaspeţi de seamă, domnul primar al municipiului Timişoara, diverse oficialităţi, binefăcători şi sponsori.

La Sfânta Liturghie s-au împărtăşit copii şi credincioşi care s-au pregătit în acest scop.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţia Sa: despre Împărăţia lui Dumnezeu şi cum poate fi dobândită aceasta, după cum ne învaţă chiar Domnul Iisus Hristos, care întrupându-se, s-a aratat El însuşi nouă tuturor pildă de vieţuire întru dreapta credinţă.

Citeşte în continuare »
  • 12 Jan 2009
  • 365 vizualizari

Prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul

Miercuri, 7 ianuarie 2008, creştinii-ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan, înainte-mergătorul şi botezătorul Domnului.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, Preasfinţia Sa Paisie Lugojanu a săvârşit Sfânta Liturghie la Parohia Iosefin cu ocazia acestui praznic, începând la ora 9.30, această zi fiind importantă şi pentru cei trei părinţi slujitori ai parohiei, purtători ai numelui Sfântului Ioan Botezatorul.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de P. On. Părinte Ionel Popescu, parohul bisericii. Părintele Ionel a vorbit credincioşilor prezenţi despre profeţii Vechiului Testament şi despre profetiile lor. În istoria lumii au existat mari savanţi, oameni de cultură, pe care îi cinstim. Cu atât mai mult se cuvine să-i cinstim şi să îi iubim pe aleşii lui Dumnezeu dintre oameni, dintre care cel mai mare om născut din femeie, cum însuşi Mântuitorul a spus, este Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului Iisus Hristos.

În final, Preasfinţia Sa i-a felicitat pe cei trei preoţi din partea Înaltpreasfinţiei Sale Nicolae şi a mai adăugat câteva cuvinte, despre ce înseamnă a fi prooroc al lui Dumnezeu şi cum sunt aleşi aceştia de către Domnul.

Citeşte în continuare »
  • 12 Jan 2009
  • 267 vizualizari

Praznicul Bobotezei la Catedrala mitropolitană

Cu binecuvântarea Întâistătătorului Mitropoliei Banatului, Înaltpreasfinţitul Nicolae, de praznicul Epifaniei, la 6 ianuarie 2009, Preasfinţitul Episcop Paisie Lugojanu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit sfânta liturghie în Catedrala mitropolitană, alături de un sobor de preoţi şi de un număr mare de credincioşi.

Preasfinţia Sa a rostit cuvântul de învăţătură, vorbind credincioşilor despre dragostea şi smerenia de care a dat dovadă Mântuitorul Iisus Hristos, primind botezul cel iertător de pacate – deşi era fără de păcat – ca început al mântuirii noastre. În încheierea cuvântului, Preasfinţia Sa a transmis tuturor din partea Înaltpreasfinţitului Nicolae al Banatului, binecuvantarea Sa şi îndemnul ca “întotdeauna să dăm dovadă că suntem ucenici desăvârşiţi ai Mântuitorului Hristos”.

În cadrul sfintei liturghii părintele Mihail, duhovnicul Mănăstirii Timişeni, a fost hirotesit Arhimandrit. După otpustul sfintei liturghii, rugăciunile au continuat cu slujba Aghiasmei celei Mari, săvârşită de către ierarh înconjurat de preoţi. Apoi Preasfinţia Sa Paisie şi ceilalţi slujitori ai altarului au împărţit anafora, urmând ca după ieşirea din catedrală, credincioşii să se îndrepte către unul din cele şase puncte de distribuirea a Aghiasmei, formate în jurul catedralei.

Citeşte în continuare »
  • 8 Jan 2009
  • 456 vizualizari

Liturghie arhierească la parohia Elisabetin (piaţa Crucii)

În prima duminică a anului 2009, Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul a slujit, din încredinţarea Înaltpreasfinţei Sale Nicolae al Banatului, în biserica Adormirea Maicii Domnului a parohiei Elisabetin din piaţa Crucii, Timişoara.

Ierarhul a fost întâmpinat la orele 9.45 de preotul paroh Cristian Niculescu dimpreună cu ceilalţi preoţi slujitori, alături de credincioşi.

La sfânta liturghie numeroşi credincioşi, în special copii, s-au împărtăşit din mâna Preasfinţiei Sale cu Sfintele Taine.

Cuvântul de învăţătură rostit de ierarh a tâlcuit evanghelia zilei, sălăşluirea Sf. Ioan Botezătorul în pustie nefiind altceva decât dorinţa ca inima şi mintea să fie ridicate la Dumnezeu. Azi trăim un altfel de pustiu: cel din inimile noastre întunecate cu cele lumeşti, pustiitoare de viaţă şi de suflet pierzătoare.

Preasfinţia Sa a transmis urarea “La Mulţi Ani!” din partea Înaltpreasfinţiei Sale Nicolae, Mitropolitul Banatului, cu binecuvântarea căruia Preasfinţia Sa a săvârşit sfânta liturghie. Deasemenea Preasfinţia Sa a urat celor prezenţi ca nu doar anul acesta, ci întreaga viaţă a fiecăruia să stea sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

Citeşte în continuare »
  • 6 Jan 2009
  • 2,093 vizualizari

Prăznuirea tăierii împrejur a Domnului

Joi, 1 ianuarie 2008, Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul a slujit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Nicolae al Banatului, în biserica parohiei Iosefin din Timişoara.

Sfânta liturghie a început la ora 9.30, în prezenţa a numeroşi credincioşi dintre care nu puţini s-au împărtăşit.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa Paisie a vorbit despre înţelepciunea Pruncului Iisus la doar 12 ani, înţelepciune de care se minunau mai marii templului şi despre smerenia şi supunerea lui Iisus sub legea veche, fapt pentru care astazi, în Biserica Ortodoxă, primim numele fiecăruia dintre noi la 8 zile de la naştere, urmând ca, la 40 de zile, numele să fie pecetluit prin taina botezului.

La finalul sfintei liturghii Preasfinţia Sa a citit molitvele de dezlegare ale Sf. Ier. Vasile cel Mare, prăznuit pe 1 ianuarie în fiecare an.

Citeşte în continuare »
  • 5 Jan 2009
  • 277 vizualizari

Te-Deum la cumpăna dintre ani

Anul 2009 a fost întâmpinat la parohia Timişoara – Iosefin cu o rugăciune de mulţumire pentru binefacerile din anul care s-a încheiat.

Slujba de Te-Deum a fost săvârşită, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Nicolae al Banatului, începând cu orele 23.30, de către Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, alături de soborul de preoţi slujitori ai acestei parohii.

În cuvântul final P. On. Consilier Bisericesc Ionel Popescu, parohul bisericii, a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru bucuria de a sluji împreună la biserica Iosefin dealungul anului 2008 la sfinte liturghii şi sfinte masluri. A îndemnat credincioşii şi să ceară de la Dumnezeu binecuvântare pentru noul an.

Preasfinţia Sa a transmis tuturor binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Nicolae şi dragostea şi purtarea de grijă atât a Înaltpreasfinţiei Sale cât şi a Preasfinţiei Sale.

Citeşte în continuare »
  • 4 Jan 2009
  • 341 vizualizari

Ultima dumincă din an la parohia Iosefin

În ultima duminică din cursul anului 2008, (28 decembrie 2008), Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul a slujit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, sfânta liturghie în biserica parohiei Iosefin din Timişoara.

Cuvântul de învăţătură din cadrul dumnezeieştii liturghii a fost rostit de Preacucernicul Diacon Eugen Babescu de la parohia Iosefin, care a vorbit despre cei 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod şi de cei 20.000 de mucenici arşi în Nicomidia, care s-au jertfit mărturisindu-l pe Iisus Hristos. La fel sa facem şi noi, să fim mereu gata să ne jertfim pentru Cel ce S-a jertfit pentru noi, pentru a putea gusta din Cina cea de Taină care se pregăteşte în fiecare sfântă liturghie. Pentru a avea un loc în Împărăţia Sa, cu credinţă şi cu dragoste să venim să ne bucurăm de bucuria Betlelemului şi să ne împotrivim când întâlnim irozi în calea noastră.

De asemenea, la finele sfintei liturghii Preasfinţia Sa Paisie a vorbit despre necesitatea jertfei atunci când ni se cere a-L mărturisi pe Hristos.

Citeşte în continuare »
  • 30 Dec 2008
  • 346 vizualizari

Praznicul Sf. Arhid. Ştefan la Sălbăgel

Sâmbătă, 27 decembrie 2008, Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul a slujit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Nicolae al Banatului, la parohia Sălbăgel din protopopiatul Lugoj.

Ierarhul a fost întâmpinat de soborul de preoţi slujitori conduşi de P. On. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului şi de P.C. Preot Emanoil Vântu, parohul de Sălbăgel.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbit de modelul de sfinţenie oferit de Sf. Ştefan, întâiul mucenic al Bisericii Creştine. Martiriul, mărturisirea, este o condiţie sine qua non a desăvârşirii întru Hristos; Biserica a fost dintotdeauna împodobită cu mărturisitori, precum o mireasă este împodobită cu mărgăritare.

Citeşte în continuare »
  • 27 Dec 2008
  • 297 vizualizari

Liturghie arhierească la Lugoj

Conform tradiţiei locale, în a doua zi de Crăciun, Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul a săvârşit sfânta liturghie la biserica Adormirea Maicii Domnului din Lugoj alături de P. On. Protopop Ioan Cerbu şi ceilalţi preoţi slujitori de la această biserică.

Biserica a fost plină de lugojenii care au venit să fie alături de ierarh la praznicul Naşterii Domnului. Unii credincioşi s-au împărtăşit cu sfintele taine din mâinile Preasfinţiei Sale. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre lumina pe care Mântuitorul Iisus Hristos a adus-o în lume odată cu naşterea Lui, lumină din care noi toţi ne împărtăşim în Biserica lui Hristos.

Citeşte în continuare »
  • 27 Dec 2008
  • 283 vizualizari

Prăznuirea Naşterii Domnului la catedrala mitropolitană

Joi, 25 decembrie 2008, toată suflarea creştinească a sărbătorit Crăciunul. Naşterea Domnului a fost sărbătorită şi de timişoreni care, într-un număr impresionat au umplut catedrala mitropolitană, asistând la sfânta liturghie arhierească săvârşită de Înaltpreasfinţia Sa Nicolae al Banatului alături de Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi de un sobor de preoţi.

Crăciunul din acest an a fost unul deosebit şi prin participarea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, însoţit de Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu, Majestatea Sa şi Alteţele Lor acceptând invitaţia Înaltpreasfinţiei Sale Nicolae de a fi alături de timişoreni cu ocazia praznicului Naşterii Domnului.

La liturghia arhierească au participat domnul Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, alături de alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, deputaţi şi senatori, personalităţi ale vieţii publice timişorene.

În cuvântul de învăţătură din cadrul sfintei liturghii Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să-şi crească cu dragoste copiii, să-i iubească şi să nu-i abandoneze, pentru că „ei reprezintă viitorul şi speranţa noastră de mai bine”. Totodată un număr impresionat de credincioşi s-au împărtăşit cu sfintele taine.

După săvârşirea sfintei liturghii oaspeţii au participat la reşedinţa mitropolitană la tradiţionala recepţie de Crăciun oferită de Înaltpreasfinţia Sa Nicolae cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului şi în cinstea înalţilor oaspeţi.

Citeşte în continuare »
  • 26 Dec 2008
  • 268 vizualizari
Pagina 226 din 232« Prima...102030...224225226227228...Ultima »