Liturghie arhierească la parohia Fabric Vest

Duminică, 30 noiembrie 2008, de sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul a vizitat şi a slujit, din încredinţarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae al Banatului, la parohia Timişoara Fabric Vest.

Ierarhul a fost întâmpinat de preotul paroh, prof. dr. Constantin Jinga, alături ce ceilalţi preoţi slujitori, precum şi de numeroşi credincioşi. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Jinga care s-a referit la chemarea specială pe care Mântuitorul Hristos o adresează fiecărui credincios în parte de a-L urma şi de a-şi consacra întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu.

În cadrul Sfintei Liturghii mulţi copii au fost aduşi de părinţi ca să fie împărtăşiţi cu sfintele taine.

În cuvântul pe care Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul l-a rostit la încheierea sfintei liturghii a încurajat împărtăşirea copiilor cu Hristos împreună cu părinţii lor, nu separat, pentru a trăi o viaţa complet unită cu Dumnezeu.

Citeşte în continuare »
  • 1 Dec 2008
  • 381 vizualizari

Ziua naţională sărbătorită la Timişoara

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei se implică nemijlocit în buna desfăşurare a ceremoniilor ocazionate de sărbătorirea la 1 decembrie a zilei naţionale a României în oraşul de pe Bega.

Astfel, un grup de preoţi şi ierahi timişoreni sub conducerea Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, va celebra o slujbă de pomenire a eroilor neamului la Monumentul Ostaşului Român din Parcul Central, în jurul orelor 10, participând apoi la depunerea coroanelor, jerbelor şi buchetelor de flori la monument.

Ceremonii similare vor mai avea loc in continuare la monumentele Regelui Ferdinand din Piaţa Operei, a lui I.I.C. Brătianu din Parcul Civic şi la monumentele eroilor din cele două răboaie mondiale aflate în Cimitirul Calea Lipovei.

Citeşte în continuare »
  • 27 Nov 2008
  • 319 vizualizari

Sfinţirea bisericii din comuna Bacova

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a poposit duminică, 23 noiembrie a.c. în parohia Bacova, protopopiatul Lugojului, pentru a târnosi biserica acestei parohii.

În cadrul sfintei liturghii Prea Sfinţia Sa Paisie a distins pe preotul paroh Aurel Todorescu cu rangul de iconom-stavrofor pentru osteneala depusă la renovarea acestei biserici. Această distincţie a căutat să evidenţieze şi să aprecieze munca preotului paroh dar şi a credincioşilor care au fost alături de acesta.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către diacon ceremonial drd. Radu Bogdan care a subliniat importanţa trezviei duhovniceşti şi a râvnei pentru dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Preotul paroh a mulţumit tuturor celor prezenţi şi în special ierarhilor care au purtat de grijă arohiei Bacova. Prea Sfinţia Sa Paisie a rostit un cuvânt de îndemn şi de apreciere menit să învigoreze vieţuirea creştină a credincioşilor din Bacova.

După slujba târnosirii şi sfânta liturghie Consiliul parohial a oferit o agapă frăţească tuturor celor prezenţi.

Citeşte în continuare »
  • 23 Nov 2008
  • 451 vizualizari

Liturghie arhierească la parohia Iosefin

Vineri, 21 noiembrie 2008, de praznicul intrării în biserică a Maicii Domnului, Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul a slujit, din încredinţarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, sfânta liturghie în biserica parohiei Iosefin din Timişoara.

În cadrul sfintei liturghii Prea Sfinţia Sa a săvârşit două hirotonii, întru preot şi întru diacon.

Cuvântul de învăţătură din cadrul dumnezeieştii liturghii a subliniat rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii neamului omenesc şi modul în care şi credincioşii pot, în viaţa lor proprie, să lucreze virtuţile care o caracterizează pe Sfânta Fecioară: curăţia, smerenia şi credinţa.

Citeşte în continuare »
  • 21 Nov 2008
  • 337 vizualizari

Parohie vacantă

Consiliul Eparhial anunţă vacantarea parohiei Hodoş cu biserica „Naşterea Maicii Domnului” (1897), având 128 familii cu 361 credincioşi, de care aparţine şi filia Darova cu biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ambele în protopopiatul Lugoj. Informaţii suplimentare privind condiţiile ocupării parohiei se oferă la sectorul bisericesc al Centrului eparhial.

Citeşte în continuare »
  • 13 Nov 2008
  • 362 vizualizari

Activităţi A.S.C.O.R.

În ultima vreme Asociaţia studenţilor creştini ortodocşi – A.S.C.O.R. din Timişoara a organizat mai multe acţiuni, dintre care amintim: reluarea cursului de spiritualitate şi cultură creştină, având ca invitaţi pe preotul Dan Popovici de la schitul „Sfântul Lazăr” din Alba Iulia, protosinghelul Ioan Cojanu de la schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia şi preotul prof. Vasile Vlad de la Facultatea de Teologie din Arad. Amintim de asemenea conferinţele spirituale ţinute la unele licee din Timişoara, sub genericul „În dialog cu tinerii”, precum şi desfăşurarea unor proiecţii de filme.

Citeşte în continuare »
  • 13 Nov 2008
  • 399 vizualizari

Intrări în cler

În ultima perioadă de timp, Prea Sfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanu a hirotonit pe următorii: teologul Dragan Georgiev, întru diacon, respectiv preot, pe seama parohiei Ferendia, protopopiatul Deta şi teologul Radovan Simonescu, întru diacon, urmând a fi hirotonit preot pe seama parohiei Dubeşti, protopopiatul Făget.

Citeşte în continuare »
  • 13 Nov 2008
  • 402 vizualizari

Examen de selecţie

În ziua de 31 octombrie s-a desfăşurat la sediul Centrului eparhial examenul de selecţie constând din proba orală şi scrisă pentru ocuparea postului vacant de preot I de la parohia Timişoara Freidorf. În urma desfăşurării probelor a fost declarat reuşit P.C. Părinte Emanuel Petrulescu, până acum profesor de Religie.

Citeşte în continuare »
  • 13 Nov 2008
  • 423 vizualizari

Liturghie arhierească la parohia Timişoara – Fratelia

Duminică, 9 noiembrie a.c., Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul a vizitat şi a slujit, din încredinţarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae al Banatului, parohia Timişoara – Fratelia.

Parohia Fratelia este păstorită de preoţii Ioan Drăgănescu (paroh), Iosif Ciocloda şi Ioan Bălăngean, şi are ca slujitor şi pe părintele diacon Alexandru Ranca. Este un din cele mai întinse parohii timişorene, cu o biserică parohială recent retaurată în exterior şi cu o frecvenţă foarte bună la sfintele slujbe.

Prea Sfinţia Sa a fost întâmpinat de soborul de preoţi slujitori şi a săvârşit alături de aceştia sfânta liturghie în cadrul căreia numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu sfintele taine. În cuvântul de învăţătură ierarhul a subliniat necesitatea unităţii de credinţă a turmei în jurul Bisericii lui Hristos.

Citeşte în continuare »
  • 10 Nov 2008
  • 374 vizualizari

Hramul Mănăstirii Pietroasa Mare

Sâmbătă, 8 noiembrie 2008, mănăstirea Pietroasa Mare şi-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae al Banatului, Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul a slujit sfânta liturghie alături de părintele streţ Ştefan Mateş, de P. On. Ioan Cerbu, Protopopul de Lugoj, şi alţi preoţi.

În cadrul sfintei liturghii ierarhul a rostit cuvântul de învăţătură prin care a explicat rolul şi slujirea îngerilor în iconomia mântuirii neamului omenesc. De asemenea a îndemnat credincioşii la jertfelnicie pentru finalizarea lucrărilor de construcţie ale mănăstirii.

Citeşte în continuare »
  • 9 Nov 2008
  • 366 vizualizari