Conferințe prepascale 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului în perioada  1 martie – 29 martie se vor desfășura la Timișoara ciclul de conferințe prepascale sub genericul: Unitatea credinţei în Duhul Sfânt. Acestea sunt organizate de specializarea Teologie Ortodoxă a Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest – Timișoara și Asociația Studenților Creștini Ortodocși, Filiala Timișoara.

Conferințele se vor desfășura după următorul program:

1 martieSfântul Ioan Casian, mărturisitor şi apărător al unităţii de credinţă – pr. lect. dr. Daniel Enea; (sala festivă a Mitropoliei Banatului de la ora 17,00)

8 martieUnitataea Bisericii în viziunea Sfântului Apostol Pavel: un itinerar doctrinar şi pastoral – pr. lect. dr. Adrian Covan; (sala festivă a Mitropoliei Banatului de la ora 17,00)

14 martieCultura eclesială, făuritoare şi păstrătoare a unităţii de credinţă, limbă şi neam – prof. univ. dr. Vasile Ţâra (sala festivă a Mitropoliei Banatului de la ora 17,00)

15 martieÎntrebări pentru Iisus şi răspunsuri…, pentru cine? – pr. prof. dr. Stelian Tofană; (sala festivă a Parohiei Timișoara-Iosefin de la ora 18,00)

29 martie Unitatea de neam şi de credinţă – ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului (sala festivă a Mitropoliei Banatului de la ora 17,00)

Fiecare conferință va fi însoțită de imnuri adecvate perioadei Postului Mare, în interpretarea corului Facultății de Litere, Istorie și Teologie.

 

 

Citeşte în continuare »
  • 24 Feb 2018
  • 608 vizualizari

Concert caritabil pentru un artist timișorean

Primăria Timişoara a organizat săptămâna aceasta, în Piața „Sfântul Gheorghe” din urbea de pe Bega, un concert umanitar, pentru susţinerea trubadurului Mircea Parasca, unul dintre cei mai apreciaţi menestreli din centrul istoric al Timişoarei. Acesta îi încânta pe toți cei care traversau centrul orașului, transformând strada într-un veritabil cenaclu.

Suferind de o afecțiune autoimună ce poate duce la amputarea picioarelor, la demersul inițiat de Primăria Timișoara, pe lângă numărul mare de artiști stradali, s-a alăturat, în semn de solidaritate concretă, și Arhiepiscopia Timișoarei, care, la indemnul Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a așezat în Catedrala Mitropolitană, la începutul postului Sfintelor Paști, o urnă pentru donații, în scopul ajutorării îndrăgitului artist timișorean. De asemenea, tot cu binecuvântarea Întâistătătorului Mitropoliei Banatului, un grup de studenți teologi a susținut în cadrul concertului umanitar un program de cântări religioase, ce a sensibilizat auditoriul, mobilizându-l spre fapte de milostenie creștină. Această acțiune umanitară a Arhiepiscopiei Timișoarei la începutul Sfântului și Marelui Post, se înscrie în seria de activități social-filantropice ce au menirea atât de a ajuta porsoanele grav bolnave și defavorizate din societatea românească, cât și de a forma coeziuni sociale, caracterizate mai ales prin solidaritate între membrii comunității, întărirea relațiilor sociale și a sentimentului de apartenență la o comunitate, trăirea unei identități comune și a unui sens al comunității.

Artistul Mircea Parasca face parte, începând cu anul 1974, din Cenaclul muzical „Alma Mater Timisiensis” al Casei Studenţilor din Timișoara, fiind chiar preşedintele cenaclului „Alma Tim”.

Citeşte în continuare »
  • 21 Feb 2018
  • 331 vizualizari

Prima zi din Postul Mare, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara

Sute de credincioși bănățeni au venit, în prima zi din postul Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timişoara, pentru a participa la slujbele specifice acestei perioade prepascale. În mijlocul credincioșilor și al preoților s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care a săvârșit slujba Pavecerniţei Mari, unită cu prima parte a Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul. 

După otpustul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură referitor la specificul acestei creații imnologice. În acest sens, Întâistătătorul Mitropoliei Banatului a evidențiat faptul că acest imn liturgic, compus de Sfântul Andrei Criteanul, pe lângă faptul că este o sinteză biblică și patristică deopotrivă, arată cât de ancorată este Ortodoxia în Sfânta Scriptură și în viața patristică. Vorbind despre însemnătatea canonului, Înaltpreasfinția Sa a arătat că scopul acestui imn de pocăinţă, este să ne pună în atenție rolul și importanța actului penitential pentru curățirea sufletului și pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că, prin evocarea numeroaselor personalități din Vechiul și Noul Testasment, Canonul ne conturează ideea că starea omului căzut în păcat nu este fără ieșire, omul având întotdeauna posibilitatea de a transcende determinismele naturii umane căzute și să reintre în comuniunea plenară cu Dumnezeu.

Sfântul Andrei Criteanul și mirabila sa creație liturgică

Canonul cel Mare se citeşte fragmentar în primele patru zile ale Postului Sfintelor Paşti, iar intergal doar în ziua de miercuri din săptămâna a V-a a Postului. Acest mirabil poem liturgic mai este cunoscut şi sub denumirea de „Canonul Mare“, pentru numărul mare de stihiri (250 de tropare și 11 irmoase), pentru diversitatea temelor biblice (Adam și Eva, Noe și potopul, Hristos și Biserica), dar şi pentru profunzimea învăţăturilor teologice, învățături ce oferă „cheia” înțelegerii sinuoasei călătorii pe care o are de parcurs fiecare om până ajunge la „starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13).

Numele Sfântului Andrei Criteanul este unul cunoscut în literatura bisericească, ocupând un loc de vază în istoria literaturii grecești din perioada bizantină. De asemenea, numele său este cunoscut și în imnografie, întrucât, în calitate de melod, a compus mai multe imne liturgice, tropare, irmoase și stihiri. Tot de numele său este legat și genul liturgic numit „canon”, cu nouă cântări, el fiind primul alcătuitor de canoane.

Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, la Damasc, într-o familie de creștini. Documentele aghiografice menționează că, până la vârsta de 7 ani a fost mut, dar după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine a început să vorbească cu o abilitate nemaiîntâlnită. La vârsta de 15 ani merge la Ierusalim, unde devine călugăr la Mănăstirea Sfântului Sava și apoi la Biserica Sfântului Mormânt. În jurul anului 700 a fost numit Arhiepiscop de Gortyna, dioceză a Mitropoliei Cretei. Acest episcop misionar trece la cele veșnice în insula Lebos, în jurul anului 740, pe când se întorcea din Constantinopol spre Creta. Biserica dreptmăritoare îl cinstește în data de 4 iulie.

Citeşte în continuare »
  • 20 Feb 2018
  • 649 vizualizari

Duminica dinaintea Postului Sfintelor Paști

Credincioșii Parohiei Timișoara-Fratelia au trăit în Duminica dinaintea Postului Mare, numită în tradiția Bisericii și Duminica lăsatului sec de brânză, momente de înălțare sufletească, întrucât în mijlocul lor a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Înaltpreasfinția Sa a participat la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de părintele paroh Ioan Bălăngean, împreună cu ceilalți preoți slujitori ai parohiei.

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Banatului, pornind de la numirea duminicii în calendarul bisericesc, a subliniat că nu Dumnezeu a fost autorul izgonirii protopărinților Adam și Eva din Rai, ci din cauza voinței lor, ei au părăsit paradisul. „Ei au avut de ales să trăiască în lumea îngerilor sau în lumea șerpilor, întrucât șarpele a fost cel ce i-a ispitit. Adam a avut de ales între un înger și un șarpe, dar a lăsat îngerul și a plecat în lume cu șarpele, ascunzându-se de Dumnezeu în întunecimea păcatului, aidoma șarpelui care se ascunde sub pământ. De n-ar fi venit Hristos să se jertfească pentru noi, am fi rămas în lumea șerpilor. Prin urmare, Hristos este comoara noastră”, a conchis Părintele Mitropolit Ioan. La final, Ierarhul a dat și un îndemn credincioșilor la început de post: „pironiți-vă păcatele, ca niciodată să nu se mai întoarcă în inimile și cugetele voastre”!

Citeşte în continuare »
  • 20 Feb 2018
  • 570 vizualizari

Programul serviciilor religioase de la catedrala mitropolitană din prima Săptămână a Postului Sfintelor Paști

Luni, 19 februarie 2018:
ora 7,30 Utrenia, Ceasurile și Obednița
ora 17,00 Canonul Sfântului Andrei Criteanul (Prima parte)

Marţi:
ora 7,30 Utrenia, Ceasurile și Obednița
ora 17,00 Canonul Sfântului Andrei Criteanul (A doua parte)

Miercuri:

ora 7,00 Utrenia, Ceasurile și Obednița
ora 9,30 Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
ora 17,00 Canonul Sfântului Andrei Criteanul (A treia parte)

Joi:

ora 7,00 Utrenia, Ceasurile și Obednița 
ora 9,30 Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
ora 17,00 Canonul Sfântului Andrei Criteanul (A patra parte)

Vineri:
ora 7,00 Utrenia, Ceasurile și Obednița
ora 9,30 Sfânta Taină a Maslului
ora 16,00 Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

Sâmbătă:
ora 7,00 Acatist 
ora 7,30 Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur
ora 9,30 Pomenirea morților
ora 17,00 Vecernia cu Litie

Duminică (Duminica Ortodoxiei) întâia din Post:
ora 7,30 Utrenia
ora 9,30 Sfânta Liturghie Arhierească a Sfântului Vasile cel Mare
ora 17,00 Acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș urmat de Concertul corului catedralei mitropolitane

 

 

Citeşte în continuare »
  • 19 Feb 2018
  • 766 vizualizari

Reprezentanții grădinițelor ortodoxe din România s-au întâlnit la Timișoara

Grădinița Troița, în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei și Asociația Prologos, a organizat, timp de două zile, în urbea de pe Bega, întâlnirea anuală a grădinițelor ortodoxe din România. Astfel, în zilele de 9 și 10 februarie, în capitala Banatului, au fost prezenți reprezentanții mai multor asociații și instituții de învățământ, cu fundament creștin-ortodox, din țară.

 

 

După o prezentare a fiecărei unități școlare participante, s-a făcut o activitate demonstrativă la grupa mare a Grădiniței Troița și apoi s-au discutat aspecte legate de managementul unității, bune practici, activități extra-curriculare, dar și despre rolul parteneriatelor în relația cu comunitatea. Programul a prevăzut sesiuni în plen și ateliere de lucru paralele.

„Acest proiect educațional, ajuns la a doua ediție, are o întindere pe 5 ani. Dacă anul trecut am organizat o întâlnire a grădinițelor și a școlilor ortodoxe, în aceste zile organizăm întâlnirea unităților de învățământ preșcolar ortodoxe, întrucât am văzut că sunt multe grădinițe în țară care doresc să-și deschidă porțile. În cadrul acestui eveniemnt am conturat idei noi de colaborare, fiind foarte important pentru noi ca: fiecare județ să promoveze valorile tradiționale ortodoxe românești; să creăm nu doar activități punctuale, ci să dăm un suflu ortodox întregii activități dintr-o grădiniță”, a spus Margareta Tănăsoiu, directorul Grădiniței Troița.

Participanții și-au propus să colaboreze până la urmatoarea întâlnire a grădinițelor ortodoxe, ce va avea loc anul viitor, la Brașov, prin proiecte și programe de inter-formare, respectiv prin Platforma națională a grădinițelor și școlilor ortodoxe.

La această întâlnire de la Timișoara a grădinițelor ortodoxe din România au fost prezenți reprezentanți ai Arhiepiscopiei Timișoarei, ai Grădiniței „Sfânta Ecaterina” (Brașov), ai Grădiniței PN „Sfânta Filoftea” (Brașov), ai Grădiniței PP 56 (Oradea), ai Asociației Filoteos (Dej), ai Grădiniței Efremeia (în curs de înființare Arad), ai Grădiniței „Sfântul Stelian” (Cluj Napoca), ai Asociației Chora (Cujir) și ai Grădiniței „Sfântul Nicolae” (Sebeș).

Toate instituțiile de învățământ prezente au între activitățile lor, pe lângă educația conformă programei școlare în vigoare, și preocuparea de a oferi un reper de viață creștin-morală, bazată pe valorile tradiționale românești, cultivând atât dimensiunea spirituală a personalității copilului în relație cu cea intelectuală și cea psiho-socială a acestuia, cât și identitatea ortodoxă.

„Grădinița cu program normal creștin-ortodox Sfânta Filofteia este o grădiniță de stat, făcând parte din structura Grădiniței cu program prelungit Nr. 3 din Brașov. Aceasta funcționează în spațiul bisericii Parohiei Brașovul Vechi de peste 100 de ani, iar, în prezent, are două grupe de copii. În anul școlar ce a trecut am inițiat un parteneriat educațional <<Lăsați copiii să vină la Mine!>> între grădiniță și biserică, ce pune accent pe promovarea credinței și morale ortodoxe în rândul preșcolarilor, prin intermediul triadei Biserică-Grădiniță-Familie. Am inițiat acest proiect deoarece educația religioasă ajută copilul să cunoască și să respecte normele morale și îndatoririle pe care le are față de el însuși și față de semenii săi, pentru a devein un bun creștin. Prin derularea acestui proiect, am urmărit cunoașterea învățăturii Bisericii, respectarea tradițiilor și obiceiurilor ortodoxe, păstrarea valorilor creștine, conștientizarea și adoptarea unui comportament moral religios. Alături de familie, grădinița contribuie la educarea și cultivarea conștiinței binelui și răului, ajutându-i pe copii să distingă fapta bună de cea rea, tocmai pentru ca ei să învețe să trăiască creștinește”, a spus Maria Giorgiana Buta, directorul Grădiniței Nr. 3 din Brașov.

„Scopul înființării Asociației Chora a fost promovarea practicilor ortodoxe în centrele educaționale de preșcolari și a tradiților românești. Printr-un parteneriat public privat, am prelungit programul unei grădinițe din Cugir, iar, pe lângă faptul că am creat condiții de masă și de somn, sprijinim desfășurarea activităților extracuriculare, aducând în acest sens materiale didactice, dar și personal calificat: educatoare, îngrijitoare, vorbitori nativi de germană, preot. În zilele de sărbătoare, copiii sunt duși la biserică, având activități cu tematice religioase”, a reliefat Claudia Popescu, Asociația Chora din Cugir.

„Grădinița Sfântul Nicolae din Sebeș a fost înființată în 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, fiind autorizată de Ministerul Educației. Are un număr de 15 copii, cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani. Scopul deschiderii grădiniței a fost strict duhovnicesc, mai exact acela de a-i apropia pe copii de Dumnezeu și de a-i îndruma pe calea dreptei credințe”, a menționat Sorina Istrate, Grădinița „Sfântul Nicolae” din Alba Iulia.

„În cadrul Grădiniței cu program prelungit Nr. 56 din Oradea, desfășor activități de educație religioasă, pe care le-am cuprins într-un proiect educațional la nivelul Județului Bihor. Am găsit parteneri din diferite instituții preșcolare și școlare mici din județ, am așezat toate informațiile într-un proiect educativ, iar, pe baza calendarului de activități, desfășurăm diverse activități, iar la final anului școlar avem o evaluare a acestora, o diseminare foarte frumoasă a informaților și a lucrurilor relevante despre proiectele educative, mai ales pe teme religioase”, a subliniat Prof. Florentina Blându, Grădinița Nr. 56 din Oradea.

Întâlnirea de la Timișoara a grădinițelor ortodoxe din țară face parte din proiectul educațional Simpozion național „Tradiție și inovație în școala românească ortodoxă”, avizat de ISJ Timiș, ce îşi propune să ofere un cadru organizat de prezentare, promovare, diseminare a activităţilor fondate pe valorile ortodoxiei, iniţiate de profesori din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial de la nivel național.

Citeşte în continuare »
  • 11 Feb 2018
  • 496 vizualizari

Atelierul-concurs județean de pictură pe sticlă „Icoana – Poartă spre Rai”

Școala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Arhiepiscopia Timișoarei, a organizat zilele trecute, la sediul unității de învățământ, a IV-a ediție a atelierului-concurs județean de pictură pe sticlă, intitulat „Icoana – Poartă spre Rai”.  

Proiectul educațional, înscris în calendarul activităților extracurriculare al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, s-a adresat elevilor din învăţământul primar şi gimnazial, din învățământul de masă și privat, dar și cadrelor didactice care coordonează ateliere de pictură. Ajuns la a IV-a ediție, concursul județean din acest an a avut drept temă: icoana pe sticlă a Maicii Domnului.

În cadrul atelierului-concurs de pictură pe sticlă s-au înscris aproximativ 200 de elevi, de la 24 de unități de învățământ din urbea de pe Bega și din Județul Timiș. Micii artiști au avut la dispoziție două ore pentru realizarea unei icoane pe sticlă, în tempera sau acrilic. Simțul cromatic, acuratețea execuției și calitatea artistică a reproducerii au fost câteva dintre criteriile de care juriul a ținut cont în evaluarea lucrărilor.

Obiectivele generale ale concursului au fost: identificarea, stimularea şi valorificarea potenţialului creativ al elevilor din învăţământul primar și gimnazial; realizarea unor icoane pe sticlă și expunerea acestora în cadrul școlii. Printre obiectivele specifice s-au aflat: dezvoltarea expresivității şi sensibilității artistice a elevilor din cilul primar și gimnazial, prin promovarea valorilor creștine; redescoperirea chipului icoanei prin armonia culorii; descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor artistico-plastice; valorificarea moștenirii culturale a neamului românesc; oferirea de oportunităţi în ceea ce privește afirmarea şi, nu în ultimul rând, punerea în valoare a personalităţii creatoare a elevilor, prin publicarea lucrărilor într-un catalog al expoziției.

„Atelierul-concurs de icoane pe sticlă a reunit în acest an, într-o atmosferă caldă și de rugăciune, aproximativ 200 de elevi din Timișoara și județul Timiș. În timpul în care elevii și-au așternut cu grijă culorile pe sticlă, pentru a o înfățișa pe Maica Domnului, profesorii au relaționat între ei și au aflat informații despre viitoarele proiecte ale școlii noastre: Concursul de creație plastică Copiii își pictează țara și Cenaclul literar Bucuria Cuvântului”, a menționat Ioana Popescu, director de promovare.

Elevii participanți au provenit de la 11 școli din județ: Școala Gimnazială Mașloc, Școala Gimnazială Sînandrei, Școala Gimnazială Orțișoara, Școala Gimnazială Dudeștii Noi, Liceul Teoretic Buziaș, Liceul Teoretic „David Voniga” Giroc, Școala Gimnazială  Saravale, Școala Gimnazială Birda, Școala Gimnazială nr. 1 „Th. Bucurescu” Sânnicolau Mare, Atelierul „Culoare din culoare” Sânnicolau Mare, Școala Gimnazială „Dimitrie Țichindeal” Becicherecul Mic și 13 școli din Timișoara: Colegiul Național Bănățean, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul Teoretic „N. Lenau”, Școala Gimnazială nr 16 „Take Ionescu”, Școala Gimnazială nr. 18, Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu”, Școala Gimnazială nr 25, Școala Gimnazială nr. 30, Liceul Teoretic „Vlad Țepeș”, Liceul Shakespeare, Liceul Waldorf Timișoara, Atelierul de pictură „Buna Vestire” și Școala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul”.

După evaluarea lucrărilor micilor iconari de către un juriu specializat, a avut loc festivitatea de premiere. Premiile au fost înmânate de directorul Școlii Gimnaziale „Sfântul Antim Ivireanul”. La fiecare secțiune au fost acordate trei premii și două mențiuni. Pentru locul I, premiul a constat în culori, o ramă de cupru pentru sticlă și pensule, pentru locul II au fost acordate culori și pânză pentru pictat, iar cei de pe locul III au primit culori. Premiile au fost asigurate de IHM Total Consult, Arhiepiscopia Timișoarei și Asociația Prologos.

Icoanele premiate pe locurile I, II și III vor fi expuse la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, în perioada 25 februarie – 25 martie.

Citeşte în continuare »
  • 9 Feb 2018
  • 350 vizualizari

Capacitate preoţească – sesiunea martie 2018

În conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin hotărârea nr. 1199/2008, precum si cu completarea, actualizarea continutului sau precizarile la aceasta Metodologie, aprobate de Sfantul Sinod prin hotararea  nr. 565/2017, se va organiza o nouă sesiune a examenului de capacitate preoţească – sesiunea martie 2018.

Citeşte în continuare »
  • 7 Feb 2018
  • 1,156 vizualizari