Acțiune social-filantropică pentru persoanele dezavantajate economic, la Parohia Timișoara-Iosefin

Biserica Ortodoxă întotdeauna a avut în vedere să exprime dinamica unității dintre slujirea lui Dumnezeu și slujirea oamenilor. O dovadă concretă a acestei slujiri teandrice este și Parohia Timişoara-Iosefin, care, pe lângă programul liturgic zilnic, organizează în mod constant diverse activități creștin-umanitare, ce au ca obiectiv slujirea și ajutorarea oamenilor aflați în nevoi și cu posibilități materiale insuficiente.

O activitate filantropică de anvergură a avut loc Luni, 18 Decembrie, în preajma marelui praznic al Nașterii Domnului, când comunitatea parohială, împreună cu Fundația filantropică Preot Ioan Olariu, a venit în sprijinul credincioşilor nevoiaşi şi a familiilor cu mai mulţi copii de pe raza parohiei, oferind pachete cu hrană gătită, iar, pentru sărbătorile de iarnă, pachete consistente cu alimente neperisabile.

Acțiunea caritabilă a debutat în Sala festivă „Preot Ioan Imbroane” a parohiei, cu un moment de rugăciune, după care preoții slujitori au împărțit zeci de pachete cu alimentele necesare pentru sărbătorile ce urmează. Pe lângă persoanele vrâstnice, bolnave și cu mulți copii, care au o situație materială precară, printre beneficiari se mai numără sportivi de performanță, precum și elevi și studenți, proveniți din familii dezavantajate economic, dar cu merite deosebite la învățătură, care primesc lunar burse de studii, cu menirea de a contribui la creșterea calității educației și de a preveni atât factorii de risc socio-educaționali, cât și abandonul școlar. De asemenea, credincioșii bolnavi şi imobilizaţi la pat, mulți dintre ei fără vreun aparținător, au fost vizitaţi de voluntarii parohiei, care le-au adus, la domiciliu, pachetele cu alimente, precum şi hrană caldă.

În cadrul Parohiei Timișoara-Iosefin funcționează din anul 2003, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Ionel Popescu și o cantina socială, unde servesc săptămânal masa un număr însemnat de persoane asistate social.

Citeşte în continuare »
  • 19 Dec 2017
  • 327 vizualizari

Alaiul colindătorilor, la Centrul eparhial din Timișoara

De mai bine de două decenii, Mitropolia Banatului, Consiliul Judeţean Timiş şi Centrul de Cultură şi Artă organizează, la Timișoara, în preajma praznicului Nașterii Domnului, „Alaiul Colindătorilor”. La această manifestare participă zeci de fanfare, formații și grupuri de colindători din județul Timiș, din Banatul Montan și Banatul sârbesc.

Luni, 18 decembrie, sute de colindători în porturi tradiționale au vestit Nașterea Domnului la Centrul eparhial din Timișoara, unde au fost primiți de preoţii şi colaboratorii de la Centrul Eparhial.

Cetele de colindători au pornit vestirea Nașterii Domnului de la „Centrul de Cultură şi Artă” din Piaţa Libertăţii din Timişoara, apoi s-au deplasat la Prefectura Timiş şi Consiliul Judeţean.

În cadrul Alaiului Colindătorilor au participat 15 formații: Ansamblul Profesionist Banatul, Grupul Vocal al Școlii de Artă Timișoara, coordonat de Georgiana Necșa și Grupul Vocal al Școlii de Arte Timișoara „Steluțe bănățene”, Grupul de dubași de la Pietroasa și Curtea, Ansamblul Ghiocelul din Giroc, Corul Parohiei din Criciova, Ansamblul Izvorașul din Buziaș, Grupul Parohiei din Comloș, Fanfara Pro Amiciția, Grupul vocal din Coștei, Grupul vocal din Buziaș, Dubașii din Românești. Un moment deosebit l-a constituit prezența Fanfarei din Mercina, Com. Vărădia, Jud. Caraș-Severin, și a Grupului coral al Institutului Cultural al Românilor din Voivodina, (Serbia).

De la Centrul eparhial, colindătorii au pornit spre centrul oraşului Timişoara, în Piaţa Victoriei, unde au continuat să vestească tuturor bucuria Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Citeşte în continuare »
  • 18 Dec 2017
  • 679 vizualizari

Corul Avocaților din Timiș au vestit Nașterea Domnului

La Catedrala Mitropolitană din Timișoara a avut loc Duminică, 17 Decembrie, un concert caritabil de colinde, susținut de Corul Avocaților din Timiș. Obiectivul principal al acestui program duhovnicesc și umanitar a fost strângerea de fonduri pentru copiii defavorizați.

„Concertul de anul trecut a adus multă bucurie și emoție, iar publicul a răspuns extraordinar apelului nostru umanitar și muzical. Donațiile colectate cu acea ocazie au făcut diferența pentru mai mulți copii nevoiași, fapt care ne-a motivat să reluăm cu entuziasm repetițiile sub bagheta doamnei dirijor Codruța Niculescu. Sperăm ca, și în acest an, publicul să primească o parte din sufletele și glasurile noastre, iar pentru cei în nevoie, să facă un gest de compasiune”, a spus avocatul Paul-Filip Ciucur, inițiatorul corului.

Anul trecut, printr-un concert caritabil de colinde, Corul Avocaților din Timiș a reușit să strângă aproape 8.000 de lei din donații pentru proiectul „Învață să reușești!” al Fundației United Way România. În timpul concertului, cei doritori au putut face donații pentru copiii cu o situație materială precară.

 

Citeşte în continuare »
  • 18 Dec 2017
  • 221 vizualizari

Slujbă de pomenire pentru eroii-martiri ai Revoluției de la Timișoara din 1989

Astăzi, 17 decembrie, în orașul martir Timișoara, este zi de doliu, în memoria primilor eroi care au murit în timpul Revoluției din Decembrie 1989. La împlinirea a 28 de ani de la debutul Revoluției din 1989, care a dus, în cele din urmă, la căderea regimului communist ateu, la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din urbea de pe Bega, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la finalul căreia a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor timișoreni care și-au dat viața drept preț pentru libertatea poporului român.

În continuare, la Monumentul Revoluției din fața Catedralei, loc sfințit de sângele a zeci de martiri, au fost depuse coroane și jerbe de flori. La aceste manifestări commemorative și-au adus omagiul reprezentanți ai autorităților locale și județene, numeroși revoluționari, membri ai familiilor celor ucişi în Revoluţie, precum și diverse asociații și fundații (Asociaţia „Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie”, Asociaţia „17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Indoliate din Revolutia 1989”, Asociaţia „Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989”, Asociaţia „16 decembrie 1989”, Asociaţia „Memorialul Revoluţiei”), care, prin activitatea lor, permanetizează memoria celor care s-au jertfit în Decembrie 1989.

Totodată, la Biserica Martirilor din Timişoara, unde se găsește o urnă cu cenușa eroilor martiri din Revoluție, la Cimitirul Eroilor și Cimitirul Săracilor din Calea Lipovei, au fost oficiate slujbe de pomenire pentru eroii timișoreni, iar reprezentanţii municipalităţii, ai asociaţiilor şi fundaţiilor de revoluţionari au depus coroane, păstrând momente de reculegere în memoria tuturor celor căzuţi în Revoluţia din 1989.

***

Pe 17 decembrie, la Timişoara, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 112/14.12.1993, este zi de doliu, în memoria primilor 66 de eroi care au murit în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. În această zi, toate instituţiile şi autorităţile publice de pe raza municipiului Timişoara au arborat drapelul României în bernă.

În urbea de pe Bega, programul dedicat comemorării Revoluției anticomuniste a debutat sâmbătă, 16 Decembrie, atât la Primăria Timișoara, cu ședința de consiliu, în care au fost elogiați eroii-martiri, cât și la Opera Română, cu vernisajul expoziţiei de artă plastică, cu tema „Revoluţie-Libertate”. Tot aici a avut loc și premierea participanţilor la concursul de istorie „Revoluţia Română din Decembrie 1989 în viziunea elevilor timişoreni”. Manifestările commemorative vor continua și în seara aceasta, începând cu ora 19:00, pe treptele Catedralei Mitropolitane, unde timișorenii vor păstra un moment de reculegere, aprinzând  lumânări personalizate cu chipurile eroilor-martiri.

În zilele 16-22 decembrie 1989, Catedrala mitropolitană din Timișoara, simbol al Revoluției din 1989, a fost una din zonele fierbinți ale orașului asediat de forțele represive, dar și un loc de speranță și altar de jertfă pentru zeci de timișoreni dornici de a eradica întregul sistem comunist ateu.

 

Citeşte în continuare »
  • 17 Dec 2017
  • 504 vizualizari

Festivalul coral de colinde „Leru-i Doamne Ler”, la Timișoara

La Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara au răsunat, Sâmbătă, 16 Decembrie, în prezența Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, glasul cetelor de colindători. În această perioadă premergătoare marelui praznic al Nașterii Domnului, dar și cu multiple reverberații în istoria recentă a poporului român, Catedrala din Timișoara, un adevărat simbol al Revoluției din Decembrie 1989, a găzduit cea de-a treia ediție a Festivalului coral de colinde „Leru-i Doamne Ler”, dedicat omagierii Majestății Sale, Regele Mihai I al României, precum și comemorării eroilor-martiri din Timișoara, care s-au jertfit acum 28 de ani, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, pentru libertatea poporului român.

Înaintea acestui eveniment omagial și comemorativ de muzică sacră, pe scările monumentalului lăcaș de cult au fost aprinse lumânări și așezate în formă de cruce, iar corurile participante au intonat colinde tradiționale românești.

La această ediție a festivalului de colinde au susținut recitaluri cinci formații corale: Corul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, condus de pr. Dan Dragomir, Corul „Învierea” al Parohiei Ortodoxe Române din Foeni, condus de pr. Nicolae Strizu, Corul cadrelor didactice „Raspevani profesori” din Vârșeț (Serbia), condus de Marina Kliska. Printre invitați s-a numărat Corul de copii „Cantanti” al municipiului Timișoara și Corul de fete „Lebedele”, al Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, ambele conduse de prof. Maria Gyuris.

La acest program muzical au participat clerici de la Centrul eparhial, preoți, reprezentanți ai asociaților de revoluționari din Timișoara, precum și mulți tineri și credincioși, iubitori ai tradițiilor românești premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului. Moderatorul evenimentului a fost părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, care, în debutul festivalului, a menționat: „Astăzi este o zi deosebit de semnificativă pentru noi, timișorenii, dar și pentru toți românii, întrucât aici, la Timișoara, în fața Catedralei Mitropolitane, în 16 Decembrie 1989, am auzit pentru prima dată glasul miilor de oameni care strigau: <<Cu noi este Dumnezeu>>! Am auzit, de asemenea, cuvinte extraordinare care au arătat lumii întregi că, de aici, se poate aprinde flacăra credinței pentru neamul românesc”.

Obiectivele acestui festival coral de colinde au urmărit: dezvoltarea potențialul muzical, valorificarea interpretării muzicale și a talentului muzical al interpreților, precum și promovarea valorilor tradiţionale legate de prima mare sărbătoare din ciclul celor închinate Mântuitorului Iisus Hristos.

La final, în semn de gratitudine și apreciere pentru activitatea misionară, de a transmite mesajul evanghelic mântuitor al Fiului lui Dumnezeu generaților successive de creștini, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul a oferit tuturor corurilor prezente câte o diplomă de participare, dar și daruri.

Prin bogata lor tematică teogonică și teologică, colindele au transpus auditoriul în atmosfera feerică și duhovnicească, mijlocind întâlnirea omului cu Pruncul Iisus, Dumnezeul-înomenit.

 

***

Corul de copii „Cantanti”, din februarie 2014 își desfășoară activitatea în cadrul Asociației Culturale Kratima, încearcând să construiască împreună un „brand” muzical de calitate al Timișoarei, pe care, cu onoare, o reprezintă la festivaluri și concursuri din țară sau de peste hotare. În 2015 a obținut Premiu III, la Concursul Internațional „Gavriil Musicescu”, de la Iași, iar în 2016, CANTANTI a reprezentat Timișoara, România, la cea de-a 18-a ediție a Festivalului „Cantus MM Musik and Kultur”, de la Salzburg, Austria.

Corul de fete „Lebedele”, al Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara a înregistrat o carieră fulminantă, unică în istoria prestigioasei școli. În decursul timpului, corul a obținut multiple premii I în țară, la Timișoara. București, Oradea, Târgu Mureș, Piatra Neamț, Premiul Fundației Corale „Madrigal – Marin Constantin” sau în străinătate, la Celje, Slovenia (Medalia de Aur și Premiul special al publicului) sau la  Montreux, Elveția (Distincția „Très Bien”). Însemne de prețuire au venit și din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1997), Asociației Naționale Corale din România (2005), Ministerului Culturii și Cultelor ori din partea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului. Repertoriul corului este foarte cuprinzător, de la literature corală renascentistă până la cea contemporană, chiar de anvergură.

Corul cadrelor didactice „Raspevani Profesori” din Vârşeţ a luat fiinţă în anul 2013, la iniţiativa profesoarei de muzică Marina Kliska, susţinută de profesoara Lia Ştefan, director adjunct la Şcoala Medie de Medicină din Vârşeţ. La început s-a pornit cu ideea de a avea un cor al pedagogilor pentru evenimentele culturale din şcolă, mai ales la serbările şcolare, însă, după câteva reprezentaţii, şi-au dat seama că se poate mai mult şi astfel au invitat mai multe cadre didactice să li se alăture, formându-se corul cadrelor didactice din Vârşeţ. Au susţinut concerte în Vârşeţ, Novi Sad şi în localităţile din jurul Vârşeţului.

Corul Catedralei mitropolitane din Timişoara a luat fiinţă în jurul anului 1946, sub bagheta profesorului Sava Golumba, însă bazele unei formaţii corale mixte au fost puse de renumitul compozitor Nicolae Ursu. Din 1964 ştafeta a fost preluată de dirijorul Aurel Ciobanu pentru o perioadă de 20 de ani. Pentru scurt timp, corul Catedralei a fost condus de dirijorul Ioan Crişan, apoi de profesorul de muzică Nicolae Belean. Din 1992, la conducerea corului a venit preotul Dan Dragomir, sub bageta căruia, timp de 25 de ani, corul catedralei oferă răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie şi la evenimentele importante ale eparhiei.

Corul bisericesc ,,Învierea” al Parohiei Ortodoxe Române din Foeni– a luat fiinţă în anul 2004, din iniţiativa preotului paroh Nicolae Strizu. Acesta da răspunsurile în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie din parohia Foeni. A obţinut locul I la Concursul judeţean Lada cu zestre în anul 2009, 2010 şi 2012 și locul II la Festivalul naţional de colinde de la Orăştie în anul 2009. De asemenea, a susţinut concerte în Timişoara, Curtea de Argeş, Piteşti, Reşiţa şi fost prezent la mai multe ediţii ale festivalurilor corale judeţene ,,Cu noi este Dumnezeu” şi ,,Cântările Învierii”.

Citeşte în continuare »
  • 16 Dec 2017
  • 572 vizualizari

Recunoștință pentru oamenii de cultură ai Județului Timiș, în cadrul Premiilor „Pro Cultura” Timisiensis

În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, personalitățile marcante din cultura Județului Timiș au fost premiate în cadrul Premiilor „Pro Cultura” Timisiensis. Festivitatea de premiere a reprezentanţilor culturii timişene cu merite deosebite în promovarea domeniului lor de activitate a avut loc marți, 12 decembrie, în sala multifuncţională a Palatului Administrativ din urbea de pe Bega.

 

Judeţul Timiş are deja o tradiţie de 15 ani de a aprecia și de a-și promova valorile din toate domeniile artistice, stimulând, pe de-o parte, spiritul creator al artistului, iar, pe de altă parte, revitalizând viața culturală a județului la toate nivelurile vieții culturale. De 15 ani, pictori, actori, soliști vocali, scriitori, artiști plastici și oameni care promovează cultura, aducând faimă Județului Timiș, sunt premiaţi în cadrul manifestării „Pro Cultura Timisiensis”. Începând cu anul acesta, Arhiepiscopia Timişoarei s-a alăturat acțiunii inițiate şi desfăşurate de Consiliul Județean Timiș în perioada 2002-2016, întrucât dorește să ducă mai departe această tradiție și să evidențieze, în semn de recunoştinţă, prin premii concrete, munca pe tărâm cultural-artistic a celor care au depus eforturi evidente la promovarea culturală a judeţului Timiş în ţară şi în lume.

 

„Ținând seama de faptul că, în ultimii ani, Arhiepiscopia Timișoarei este tot mai implicată în activitatea culturală a Județului Timiș, amintind, în acest sens, parteneriatele cu Teatrul Național Timișoara și Filarmonica <<Banatul>>, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Timiș sau Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Arhiepiscopia Timișoarei a fost invitată să devină parteneră la organizarea acțiunii culturale, intitulate <<Premiile Pro Cultura 2017>>. Dorim să aducem un plus de valoare județului nostru și, dincolo de toate, să arătăm recunoștință pentru cei care s-au implicat în promovarea și dezvoltarea culturală a județului”, a spus părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei.

 

Manifestarea culturală ,,Premiile Pro Cultura” Timisiensis are două categorii: „Seniori” şi „Certitudini”, categorie în cadrul căreia sunt premiaţi tinerii oameni de cultură ai județului. Fiecare dintre laureați a avut parte de un Laudatio din partea a câte unui critic din domeniul respectiv, ei înșiși reputați oameni de cultură. Pentru întreaga activitate desfăşurată şi merite deosebite în promovarea artei şi culturii timişene, toți cei premiați au primit, drept recompense, câte o plachetă, o diplomă de onoare și o sumă de bani.

 

Premiile „Pro Cultura Timisiensis’’ sunt acordate persoanelor care contribuie la bunul renume al judeţului și a căror activitate sau creaţie, în raport cu judeţul, are o importanţă deosebită, distingându-se cu merite deosebite. Anul acesta, manifestarea ,,Premiile Pro Cultura Timisiensis” a fost organizată de Arhiepiscopia Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş.

Citeşte în continuare »
  • 13 Dec 2017
  • 372 vizualizari

Concertul de colinde „Călătorind spre Casa Pâinii”, la Mănăstirea Partoș

În sala Christiana a Centrului cultural și social al Mănăstirii Partoș a avut loc recent concertul de colinde „Călătorind spre Casa Pâinii”, ajuns la cea de a VIII-a ediție. Programul a fost deschis cu un cuvânt de întâmpinare, rostit de părintele stareț Varlaam Almăjanu, în care a evidențiat sensurile adânci și duhovnicești ale praznicului Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Primii artiști care au adus, în inimile celor prezenți, lumină din lumina Betleemului, prin frumoasele lor colinde, au fost membrii coralei bizantine „Sf. Ierarh Nicolae” al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, dirijați de arhid. prof. Ionuț Arderean. În continuare, actori ai Teatrului Național Timișoara (Ana Maria Cojocaru și Cătălin Ursu) au pus la inima distinsei asistențe frumoase povești de iarnă. Toți cei prezenți au fost readuși în minunata lume a copilăriei, când, la gura sobei, ascultau, în serile lungi de iarnă, povești minunate. La final, Qvartetul Incanto Quartetto din Timișoara a încheiat frumosul program, încununând seara, prin muzica lor specifică acestei perioade sfinte, culeasă atât din repertoriul național, cât și din cel internațional.

Pentru mai multe informații despre activitățile liturgice, social-filantropice, culturale și educaționale ale obștii monahale de la Mănăstirea Partoș, se poate accesa site-ul www.partos.ro

Foto: Dana Moica

Citeşte în continuare »
  • 12 Dec 2017
  • 563 vizualizari

Concertul de colinde „Iată, vin colindătorii!”, la Lugoj

La începutul acestei săptămâni, sala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj a răsunat, timp de două ore, de vocile colindătorilor, încununate de aplauzele spectatorilor veniți în număr mare la frumosul spectacol „Iată, vin colindătorii!”, ajuns la a XXIII-a ediție.

Organizat de Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români din Lugoj, cu sprijinul Protopopiatului Ortodox Român din localitate, prin parohiile „Adormirea Maicii Domnului” și „Învierea Domnului”, spectacolul din acest an a reunit mai multe formații corale și grupuri de colindători din Lugoj, Timișoara, Buziaș și Criciova. Programul a fost deschis de grupul de colindători, condus de Pr. Traian Birăescu, de la Biserica „Dealul Viilor”, Lugoj. Au urmat corul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Criciova, care de curând a împlinit douăzeci de ani de existență, dirijat de Pr. Claudiu Subescu și corul- gazdă „Osana”, al Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși Români din Lugoj, dirijat de prof. Alina Bogoevici. Un grup de elevi ai Colegiului Național „Iulia Hasdeu” au colindat alături de prof. Vasile Gondoci care, după bunul său obicei, a reușit să își alăture sala în cântec. Corul Bizantin „Sf. Ier. Nicolae”, al Facultății de Teologie din Timișoara, dirijat de Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Alexandru Ardereanu, a încântat publicul cu frumoase colinde bizantine, aducând și mai aproape Sărbătoarea Crăciunului tuturor celor prezenți. A urmat corala bărbătească „Filaret Barbu”, a Protopopiatului Ortodox Român Lugoj, dirijată de Pr. Cristian Cerbu. Cu mare bucurie, primeniți în frumoase straie populare bănățene, au venit să ne ureze și colindătorii din Buziaș, conduși de doamna Liliana Savu Badea. Ca în fiecare an, spectacolul a inclus un moment dedicat eroilor români și altul emoționant, realizat de copilașii foștilor membri ai ligii, și s-a încheiat în cântare comună, pe scenă unindu-și vocile membrii majorității formațiilor participante.

Spectacolul a avut scop caritabil, donațiile fiind destinate ajutorării unor familii sau persoane nevoiașe. S-au adunat aproximativ 5100 lei care vor fi folosiți pentru a aduce bucurie de Crăciun în casele celor nevoiași și bolnavi.

Citeşte în continuare »
  • 12 Dec 2017
  • 352 vizualizari