Noi numiri în administrația bisericească a Arhiepiscopiei Timișoarei

Cu data de 1 iulie 2023, la propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Permanența Consiliului eparhial a aprobat numirea preotului Cristian-Lucian Păiș, conducătorul oficiului protopopesc Timișoara II, în funcția de inspector eparhial la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei. În locul preotului Cristian-Lucian Păiș, în funcția de protopop al protopopiatului Timișoara II a fost numit, tot cu 1 iulie a.c., preotul Caius Andrașoni, preot paroh la parohia Ghiroda Veche, protopopiatul Timișoara II.

Preotul-inspector Cristian-Lucian Păiș

Născut la data de 21 aprilie 1982, în orașul Lugoj, din părinții Ana și Ioan Păiș, domiciliați în satul Sâlha, parohia Coșteiu.

Preotul Cristian-Lucian Păiș a urmat cursurile școlii primare și gimnaziale în localitatea natală și pe cele ale Seminarului Teologic Liceal ,,Ioan Popasu” din Caransebeș, în perioada 1997-2002.

Între 2002-2006 a frecventat cursurile Facultății de Litere, Istorie și Teologie, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, specializarea Teologie – Istorie, iar în anul 2014 finalizează cursurile de Teologie Pastorală, din cadrul aceleiași facultăți.

Cursurile de masterat le-a frecventat în anii 2006-2008 tot la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, specializarea „Istorie și Interconfesionalism”.

În anul 2010 finalizează cursurile de master în specializarea ,,Teologie practică” la Facultatea de Teologie a Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad.

Din anul 2007 este căsătorit cu Anca Șandru, profesor pentru învățământul primar.

Între anii 2006-2009 a activat ca profesor de religie, iar de la 1 decembrie 2009 a fost numit pe postul de preot paroh la parohia Sacoșu Turcesc, protopopiatul Timișoara II. Cu binecuvântarea vrednicului de pomenire dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a fost hirotonit diacon, în data de 11 decembrie și preot în data de 18 decembrie 2009, de către Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În perioada 2013-2020 îndeplinește funcția de secretar al Protopopiatului Timișoara II, iar din data de 1 martie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, îndeplinește slujirea de protopop al Protopopiatului Timișoara II.  A fost hirotesit iconom stavrofor în data de 15 iunie 2021.

De la data de 1 iunie 2023, preotul Cristian Păiș a fost încadrat și pe postul de preot coslujitor la parohia Timișoara Iosefin, protopopiatul Timișoara II.

Protopopul Caius Andrașoni

S-a născut la data de 27 august 1980 în orașul Făget, din părinții Toader și Florica Andrașoni din satul Luncanii de Jos, comuna Tomești, județul Timiș.

A absolvit Școala Gimnazială în comuna Tomești, apoi a urmat cursurile Liceului Teoretic Traian Vuia din Făget. În anul 1999 a susținut examenul de admitere la Facultatea de Litere, Filosofie și Istorie, specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, pe care a absolvit-o în anul 2003.

Din anul 2002 este căsătorit cu Ani Gherghinescu, profesor cu gradul I, specializarea Teologie Litere (limba germană).

În anul 2003 susține examenul de capacitate preoțească, apoi cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu este hirotonit diacon în data de 29 iunie 2003 și preot la 2 iulie 2003, de către Preasfințitul Părinte Episcop – vicar Lucian Lugojanul. După hirotonie este încadrat pe postul de preot paroh pe seama parohiei Mâtnicu Mic, cu filia Drăgsinești, protopopiatul Făget, cu data de 1 iulie 2003. Aici păstorește timp de 11 ani, perioadă în care a desfășurat numeroase activități de renovare și de refacere a celor două biserici aflate în administrație, precum și de îngrijire a cimitirelor și a terenurilor proprietatea Bisericii. De asemenea, a desfășurat activități cu tinerii și copiii din parohie, dar și cateheze cu adulții.

Pentru intreaga activitate desfășurată în parohia Mâtnicu Mic, protopopiatul Făget, este hirotesit iconom de către Preasfințitul Părinte Epicop – vicar Paisie Lugojanul, în anul 2008.

În anul 2013 a fost numit coordonatorul Centrului Educațional „Patriarh Miron Cristea” din Făget, unde a purtat de grijă  unui număr de 25 de copii, beneficiari ai acestui proiect filantropic.

La data de 15 iunie 2014, cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Corneanu, a fost numit preot paroh pe seama parohiei Ghiroda Veche din protopopiatul Timișoara II.

Pentru vrednica activitate desfășurată în toți acești ani, în anul 2016 a fost hirotesit iconom stavrofor de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepicopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. La data de 1 iulie 2023 a fost încadrat pe postul de protopop al protopopiatului Timișoara II.

În numele Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, al Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Paisie Lugojanul și al membrilor Permanenței Consiliului eparhial, urăm clericilor nou-numiți în administrația eparhială spor în activitate, putere de muncă și slujire, și rugăm pe bunul Dumnezeu să binecuvânteze ostenelile lor cu harul Său!

Citeşte în continuare »
  • 11 Jul 2023
  • 735 vizualizari

Invitație la studiu și cercetare teologică

În duminica a 4-a după Rusalii, la parohia Timișoara Viile Fabric a avut loc o acțiune de promovare a Facultății de Teologie din Timișoara, din cadrul Universității de Vest.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, sfânta Liturghie a fost oficiată de către părintele lector univ. dr. Marius Ioana, de la catedra de Catehetică și Omiletică din cadrul facultății, alături de preotul paroh Marius Sfercoci și preoții coslujitori, la altarul de vară al parohiei.

Răspunsurile liturgice au fost date de către corul mixt al parohiei „Apostolia”, condus de tânărul Alexandru Șuca.

În cuvântul de învățătură rostit, părintele profesor a explicat Sfânta Evanghelie de la Matei 8, 5-13, reliefând dragostea nemărginită a Fiului lui Dumnezeu, pentru om și creație, precum și importanța rugăciunii smerite care duce întotdeauna la dobândirea binefacerilor Lui.

La finalul slujbei, părintele Marius Ioana a prezentat credincioșilor oferta educațională a Facultății de Litere, Istorie și Teologie, structurată pe cele trei cicluri de studiu și cercetare: licență, master și doctorat. 

Invitația le-a fost adresată tinerilor și nu numai, celor dornici de a descoperi frumusețile credinței autentice, a învățăturilor Sfintei Scripturi, a vieților pilduitoare ale sfinților, formându-se într-un mediu academic bine pregătit, prin care să descopere dragostea de Dumnezeu și de iubire a aproapelui, precum și răspunsuri la provocările societății moderne.

Citeşte în continuare »
  • 4 Jul 2023
  • 469 vizualizari

Admitere la Facultatea de Teologie din Timișoara – 2023

Concursul pentru admiterea în ciclul de studii universitare de licență și masterat, domeniul Teologie, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie se organizează în două sesiuni, în condiții identice, sesiunea a doua fiind organizată doar pentru acele programe de studii pentru care, după prima sesiune, vor rămâne locuri neocupate. 

Binecuvântarea (acordul scris) din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului pentru înscrierea la ciclul de studii universitare de licență (Teologie Ortodoxă Pastorală) și masterat (Teologie Ortodoxă și Misiune Creștină) se eliberează personal, pe bază de dosar (cf. Anexa – dosarul de acordare a binecuvântării) în fiecare zi între orele 9.00-13.00, la Centrul Eparhial situat pe B-dul C.D. Loga nr. 7.

Pentru detalii:

Pr. cons. eparh. dr. Nichifor Tănase: 0731004347.

Pr. lect. univ. dr. Adrian Covan: 0726458458.

Informații despre procesul de admitere:

1. LICENȚĂ (40 de locuri)

Încheierea procesului de înscriere online:

– pentru sesiunea I, din luna iulie 2023: până la 12.07.2023, ora 8.00.

– pentru sesiunea a II-a, din luna septembrie 2023: până la 07.09.2023, ora 23.59.

Concursul/probele de admitere LICENȚĂ – Teologie ortodoxă pastorală

Probă scrisă – test grilă, disciplina Dogmatică ortodoxă;

Probă orală de verificare a aptitudinilor muzicale.

Media de admitere

(1) Media generală minimă de admitere la programele de studii universitare de licență

organizate de UVT nu poate fi mai mică decât 6,00 (șase), cu condiția ca niciuna dintre notele

obținute la probele de concurs să nu fie mai mică de 5,00 (cinci).

(2) Media generală de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, după

următoarea formulă:

Domeniul Teologie:

● 50% nota de la testul grilă, disciplina Teologie Dogmatică Ortodoxă;

● 10% nota de la proba de verificare a aptitudinilor muzicale;

● 40% media generală de la examenul de bacalaureat

2. MASTERAT (30 de locuri)

Încheierea procesului de înscriere online:

– pentru sesiunea I, din luna iulie 2023: până la 16.07.2023, ora 23.59.

– pentru sesiunea a II-a, din luna septembrie 2023: până la 14.09.2023, ora 23.59.

Concursul/probele de admitere MASTERAT – Teologie Ortodoxă și Misiune Creștină

Admiterea la studiile universitare de masterat la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie se face prin concurs, indiferent de forma de învățământ la care sunt organizate, pe baza probelor stabilite prin prezentul regulament, în vederea testării cunoștințelor de specialitate și a capacităților cognitive.

Domeniul Teologie

● Probă orală de testare a capacităților cognitive.

Criteriile de evaluare, baremele de notare și detaliile tehnice și organizatorice pentru susținerea probelor de admitere vor fi descrise în documente distincte, care vor fi accesibile atât pe site-ul facultății www.litere.uvt.ro, cât și pe site-ul www.admitere.uvt.ro.

DETALII: ADMITERE MASTERAT 2023 (Regulamente și Criterii de evaluare)

Media de admitere

(1) Media generală minimă de admitere la programele de studii universitare de

masterat organizate de UVT nu poate fi mai mică decât 6,00 (șase).

(2) Media generală de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, după

următoarea formulă:

Domeniul Teologie: Teologie Ortodoxă și Misiune Creștină

● 20 % nota de la proba orală de admitere;

● 80 % media de la examenul de licență.


Foarte important!

Termenele limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul la programele din domeniul „Teologie”:

Sesiunea din iulie 2023

Licență:  17.07.2023, ora 15:00.

Masterat:  19.07.2023, ora 14.00.

Sesiunea din septembrie 2023

Licența: 11.09.2023, ora 18.00.

Masterat: 16.09.2023, ora 14.00.

Pe lângă regulamentul de admitere 2023, termenele au fost introduse și pe platformă, atât la secțiunea „Calendar”, cât și la secțiunea „Listă acte necesare” (vezi aici inclusiv detalii legate de certificarea documentelor).

Licența: https://admitere.uvt.ro/program/teologie-ortodoxa-pastorala/#informatii-admitere

Teologie Ortodoxă Pastorală

Teologie Ortodoxă și Misiune Creștină

REGULAMENT-admitere-LICENTA-extrasDownload

REGULAMENT-admitere-MASTERAT-extrasDownload

Model-test-grilaDownload

TEMATICA-EXAMENULUI-DE-ADMITERE

Citeşte în continuare »
  • 16 Jun 2023
  • 1,585 vizualizari

Praznicul Rusaliilor și al Sfintei Treimi, la Timișoara

La sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, un număr impresionant de creștini au venit la Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre însemnătatea pnevmatologică, ecleziologică și soteriologică a acestui praznic împărătesc. „Astăzi a luat ființă Biserica văzută, iar Apostolii au primit putere de sus spre plinirea lucrărilor duhovnicești. La Cincizecime s-a auzit primul clopot al Bisericii creștine, iar de atunci Apostolii au început să propovăduiască mesajul Împărăției cerurilor, fără ca vreunul dintre ei să se mai lepede de Hristos, așa cum o făcuse Iuda și Petru, înainte de Învierea Domnului. Primind puterea Duhului Sfânt, toți Apostolii și-au dat viața pentru credința în Hristos și au întemeiat comunități bisericești în toate părțile lumii”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan.

Potrivit tipicului Bisericii Ortodoxe, după Dumnezeiasca Slujbă, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a săvârșit Slujba Vecerniei speciale a Rusaliilor, numită și „Vecernia plecării genunchilor”, în cadrul căreia a citit cele 7 rugăciuni către Tronul Preasfintei Treimi, specifice praznicului Cincizecimii. Rugăciunile, având un conținut teologic bogat, invocă ajutorul Preasfintei Treimi, amintind, totodată, de cele şapte daruri ale Sfântului Duh, Cel S-a pogorât peste Sfinții Apostoli la 50 de zile după Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La ieşirea din sfântul locaş, credincioşii prezenţi au luat la casele lor, drept binecuvântare, ramuri verzi de tei, ca simbol atât al limbilor de foc, cât și al darurilor Sfântului Duh, ce se revarsă permanent și în multe chipuri în Biserică, prin sfintele slujbe.

***

De asemenea, la sărbătoarea Sfintei Treimi, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Fratelia, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

        În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Sorin Ionel Hristea, pe seama parohiei Paniova, din Protopopiatul Lugoj. La momentul rânduit, foarte mulți credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului .

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Paisie a subliniat importanța dobândirii Duhului Sfânt în viața noastră și a vorbit despre iubirea treimică revărsată peste întreaga umanitate și despre scopul ultim al omului, mântuirea sufletului. Totodată, Preasfinția Sa a arătat că Dumnezeu, Cel unic în ființă și întreit în Persoane, nu ne-a chemat spre a dobândi binele și confortul acestei vieți trecătoare, ci ne-a chemat spre a ne înveșnici în împărăția Sa, indiferent de încercările prin care trecem în lumea aceasta. Preasfinția Sa a adresat credincioșilor îndemnul de a fi mereu în stare de veghe și de a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, așa după cum citim în Noul Testament: „… dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (Ioan 6,53). De asemenea, Preasfințitul Paisie a evidențiat învățăturile sfinților Siluan Athonitul și Serafim de Sarov, din scrierile cărora se poate observa că, adevărata viața a credinciosului trebuie să aibă ca scop dobândirea Duhului Sfânt, pentru ca, atunci când se sfârșesc toate, să putem sta și noi lângă Tronul Sfintei Treimi, împreună cu sfinții îngeri și sfinții care au bineplăcut lui Dumnezeu.

La finalul vizitei arhierești, Preasfinția Sa a transmis tânărului nou hirotonit întru diacon, Sorin Ionel Hristea, un cuvânt de îmbărbătare la începutul slujirii în Hristos, cu toții urându-i să aibă o slujire curată, rodnică și îndelungată în slujba Bisericii lui Hristos.

Citeşte în continuare »
  • 6 Jun 2023
  • 632 vizualizari

Manifestare bisericească și culturală la parohia Timișoara-Iosefin

           Sâmbătă, 20 mai 2023, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan, la parohia Timișoara-Iosefin au poposit preotul dr. Nicolae Dura, parohul bisericii „La Sfânta Înviere” din Viena și vicar episcopal al Comunității ortodoxe Române din Austria, însoțit de membrii coralei parohiale.

Manifestarea de la Iosefin a debutat cu slujba Vecerniei cu Litie, oficiată de părintele Nicolae Dura și de preoții parohiei, răspunsurile liturgice fiind date de oaspeții vienezi.

În sala de festivități „Preot Ioan Imbroane” a parohiei Iosefin a avut loc, apoi, conferința „Bănățeni de seamă din Viena de altădată”, susținută de părintele vicar Nicolae Dura.

După cuvântul de deschidere rostit de preotul paroh Ionel Popescu, părintele Nicolae Dura a punctat în fața credincioșilor prezenți, câteva aspecte cu privire la istoria comunității românești din capitala Austriei, a parohiei pe care o păstorește și a bisericii pe care a ctitorit-o, împreună cu credincioșii.

Prelegerea oaspetelui nostru, ascultată cu mare interes de către preoții și credincioșii prezenți, a evidențiat rolul pe care l-au avut unele  personalități ale neamului nostru, care au trăit la Viena sau au mers acolo și au avut un rol important în viața, bisericească, culturală, politică și socială a românilor ortodocși viețuitori în Imperiul Habsburgic/Austro-Ungar.

Din rândul acestor înaintași bănățeni care au luptat pentru drepturile românilor din imperiu, pentru apărarea identității naționale și a valorilor Ortodoxiei, au făcut parte cunoscuți oameni de cultură – scriitori, ziariști, muzicieni – avocați, ofițeri superiori din armata imperială și clerici, precum: generalul George Pomuț, generalul Pavel Boldea, generalul Mihail de Trapșa, renumitul tenor lugojean Traian Grozăvescu, ziaristul, avocatul, scriitorul Vincențiu Babeș, membru fondator al Academiei Române, omul de știință Victor Babeș, protopopul Vasile Georgevici, ctitor al bisericii parohiale Timișoara „Sfântul Ilie” Fabric și alții.

Oameni credincioși și curajoși, acești „bănățeni de seamă”, cum i-a denumit părintele vicar Nicolae Dura, au scris o frumoasă pagină în istoria Bisericii și a neamului nostru și au contribuit la ctitorirea primei capele ortodoxe române în Viena.

Prelegerea părintelui Dr. Nicolae Dura, susținută la Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, a fost o adevărată lecție de istorie și de minunată aducere la lumină a strădaniilor depuse de fiii Bisericii și ai poporului nostru, trăitori pe alte meleaguri, pentru apărarea ființei naționale, a credinței și a spiritualității noastre bimilenare.

Citeşte în continuare »
  • 21 May 2023
  • 616 vizualizari

Artefacte ale Culturii Cucuteni, la Timișoara

Joi, 18 mai 2023, la Palatul Baroc situat în Piața Unirii din Timișoara, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, a unor reprezentanți ai autorităților timișene și nemțene, a avut loc vernisajul celei mai prestigioase colecții de artă preistorică din răsăritul Europei. Expoziția a fost organizată de Academia Română – Filiala Timișoara, Muzeul Național de Artă din Timișoara și Complexul Muzeal Național Neamț.

Cu acest prilej, publicul vizitator a avut ocazia să admire capodoperele artei decorative și figurative aparținând culturii Cucuteni, obiecte de podoabă și cult cu vechime de 5500-7000 de ani.

Vizitând această minunată expoziție, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, a precizat: „Este o expoziție de înaltă ținută artistică și științifică, și mi-am adus aminte că, în vremea studenției mele la Ierusalim, profesorii de arheologie de acolo mi-au vorbit despre cultura Cucuteni. Pentru noi, ca români, statornici aici, lângă Carpați, este o mărturie deosebită că suntem pe vatra uneia dintre cele mai evoluate civilizații ale spațiului european. De la 1884, sau după alte estimări de la 1847, s-ar fi găsit de către arheologii moldoveni primele artefacte în siturile arheologice din estul României. Deci, această expoziție este un port drapel al culturii preistorice din spațiul nostru românesc. Au fost mai multe civilizații în Europa, care s-au mișcat în acest spațiu indo-european și au creat diferite obiecte, însă ceea ce vedem în această expoziție și ceea ce doresc să argumenteze organizatorii este că aceste podoabe ale artei decorative, figurative și cultice, nu au fost aduse, ci au fost plămădite, frământate din pământul nostru românesc”.

Cea mai cunoscută cultură eneolitică de pe actualul teritoriu al României și totodată cea mai spectaculoasă din întreaga Europă, parte a complexului cultural Precucuteni-Cucuteni- Tripolye, a cunoscut o perioadă de înflorire de aproximativ un mileniu și jumătate, între 5000 – 3500 î.H. și a cuprins Moldova, Basarabia, o parte din Ucraina, nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei, fiind identificată, în perioada de maximă expansiune, pe o suprafață de peste 150.000 de kilometri pătrați. Primele vestigii au fost descoperite încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și, de atunci, au fost cercetate mai multe așezări aparținând acestei culturi, altele fiind în curs de cercetare.

Cele mai importante descoperiri au fost făcute la răsărit de Carpați, artefactele scoase la lumină de arheologi, adevărate capodopere, situând această cultură printre cele mai însemnate realizări ale artei eneolitice.

Cultura Cucuteni impresionează printr-o admirabilă ceramică pictată în două sau trei culori ( alb, roșu și negru ), principalul motiv fiind spirala reprezentată în diverse combinații și dispusă în registre de o remarcabilă simetrie și ritmicitate. Vasele, de diferite forme, se remarcă prin proporții și eleganță, iar mulțimea de statuete antropomorfe, închinate cultului fecundității și fertilității, denotă, de asemenea, un remarcabil simț artistic. Vizitatorii vor putea admira, printre multe altele, celebrele „Hora de la Frumușica”, „Soborul Zeițelor” și „Sfânta Familie” de la Poduri, complexele de cult de la Ghelăiești, dar și tezaurul de obiecte de podoabă de la Brad.

La realizarea acestei expoziții au contribuit Dr. Constantin Preoteasa, arheolog expert la Complexul Muzeal Național Neamț, cel mai mare complex muzeal din România și deținătorul celei mai bogate colecții de artefacte aparținând culturii Cucuteni și Dr. Florin Drașovean, arheolog expert în epoca neo-eneolitică, cercetător științific la filiala timișoreană a Academiei Române.

Aceasta este prima expoziție a culturii Cucuteni organizată la Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. Expoziția „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni” va fi găzduită de Muzeul Național de Artă Timișoara, din 18 mai până în 1 octombrie 2023.

Citeşte în continuare »
  • 19 May 2023
  • 957 vizualizari

Întrunirea cercurilor misionare în protopopiatul Deta

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan și conform metodologiei de organizare, aprobată și cuprinsă în Statutul Bisericii Ortodoxe Române, cele trei cercuri pastoral-misionare ale protopopiatului Deta s-au întrunit, în sesiunea de primăvară, pe parcursul lunii mai, după cum urmează.

Cercul 1 misionar s-a întrunit în data de 30 aprilie 2023, ora 17, în biserica din Ghilad. Parohiile reprezentate au fost cele din: Toager, Livezile, Deta, Ghilad, Ciacova, Cebza, Macedonia și Gherman. Referatul a fost susținut de preot Rusan Daniel de la Livezile, care a detaliat câteva aspecte referitoare la pastorația vârstnicilor, pornind de la textele scripturistice ale Vechiului Testament, oferind și câteva soluții la unele cazuri specifice dezbătute.

Cercul 2 misionar s-a întrunit în data de 07 mai 2023, ora 17, la biserica din Colonia Gătaia. Preoții prezenți au fost cei din parohiile Pădureni, Jebel, Folea, Cerna, Liebling, Șipet, Birda, Sculea și Colonia Gătaia. Preotul referent a fost cel din parohia Colonia Gătaia, Popa Iulian care, în discursul său, a adus referințe vechi-testamentare despre bătrâni, a oferit o perspectivă modernă asupra viziunii bătrâneții în context contemporan, dar și modul în care este percepută o persoană vârstnică în Biserica de azi.

Cercul 3 misionar s-a întrunit în data de 14 mai 2023, ora 17, la biserica din Stamora Germană. Parohiile reprezentate au fost cele din: Voiteg, Denta, Stamora Germană, Moravița, Ferendia, Clopodia, Percosova și Berecuța. Referatul cercului a fost susținut de preotul Popovici Georgian de la Stamora Germană care, după ce a subliniat misiunea Bisericii în societatea contemporană, evidențiind centrele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, a prezentat și o amplă perspectivă științifică asupra modului în care este privită bătrânețea.

Toate cele trei cercuri misionare au debutat și s-au încheiat cu un moment de rugăciune și, după susținerea referatelor, au urmat discuții ample, utile și cu conținut practic asupra pastorației vârstnicilor în Biserica Ortodoxă. Tema aleasă de Sfântul Sinod din anul omagial 2023 a fost mai mult decât ofertantă în ceea ce privește dezbaterile, problemele, dar și potențialele soluții ale relației preot-vârstnic în context actual. Ca o notă de succes a acestor dezbateri a fost și faptul că la cele trei cercuri misionare au fost prezente și persoane vârstnice care și-au prezentat modul în care percep și își trăiesc vârsta a treia, în relația lor cu Biserica, dar și cu cei din jur.

La propunerea protopopului, preoții mai în vârstă au fost provocați să ofere detalii, moduri de gestionare, dar și soluții la cazurile întâlnite în decursul celor aproximativ 40 de ani de preoție trăiți, dar și să-și exprime modul de simțire și gestionare a propriei bătrâneți. Concluzia trasă, tacit sau verbal, de toți participanții a fost utilitatea temei abordate în context actual și posibilitatea ca preoții, mai tineri sau mai vârstnici, să-și diversifice abordarea în relație cu persoanele vârstnice.

A consemnat Protopop Ionuț-Ciprian Boșca

Citeşte în continuare »
  • 14 May 2023
  • 354 vizualizari

Festivalul coral „Bucuria Învierii” la Parohia Șag, protopopiatul Timișoara I

      Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Mitropolitul Banatului la parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea Şag, Protopopiatul Timişoara I, a avut loc cea de-a V-a ediţie a  Festivalului coral „Bucuria Învierii”. Evenimentul a fost organizat de Parohia Ortodoxă Română Şag în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al Comunei Şag, care de câțiva ani  desfășoară o serie de activități comune prin agenda culturală locală, cu scopul de a promova valorile tradiționale și spirituale ce îmbogățesc patrimoniul cultural al acestei localități situate în vecinătatea Timișoarei.

La această ediție au participat următoarele formații corale: Corul bisericesc „Theofora Dacica Timisiensis” al Parohiei Timișoara-Dacia, dirijor pr.Ionuț Florin Filip, Corul bisericesc „Apostolia” al Parohiei Timișoara-Viile Fabric, dirijor Alexandru Șuca, Corul bisericesc „Armonii Divine” al Parohiei Ortodoxe Române Timişoara- Fratelia, dirijor Ramona Iatan și Corul bisericesc „Armonia” al  Parohiei Ortodoxe Șag, dirijor Daniel Cornel Vieriu, care au prezentat  un bogat repertoriu de pricesne și cântări bisericești specifice perioadei pascale.

Festivalul s-a bucurat de prezența unui juriu format din personalități reprezentative din zonă: d-nul Sorin Ionescu, subprefect al judeţului Timiş, P.Cuv. Părinte Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, d-na Aurelia Roșu Popa, interpretă de muzică populară, d-nul prof.conf.dr. Daniel Lemeni de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, PC Părinte Zaharia Pereș, protopop al Protopopiatului Ortodox Român Timișoara I și PC Părinte Vasile Bădescu de la Opera Română din Timișoara, ce au răsplătit strădania depusă și exprimată atât de frumos în graiul cântecelor, cu diplome de onoare şi premii, acordate cu multă generozitate de organizatori.

Menționăm că și de această dată manifestarea culturală s-a bucurat de prezența și sprijinul d-lui Flavius Alin Roșu, primarul comunei Șag, a d-lui Antonius Kapor, viceprimarul comunei, precum și a consilierilor locali, care au fost de asemenea, prezenți la eveniment.

Părintele protopop Zaharia Pereş a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Mitropolitul Banatului şi a subliniat faptul că, prezența corurilor parohiale la acest festival nu reprezintă doar o manifestare de ordin cultural sau un simplu act artistic, ci şi o datorie morală pe care o avem faţă de înaintași, întrucât trebuie păstrată tradiția corală așa cum a fost în Banat la începutul secolului XX, când aproape fiecare sat avea un cor bisericesc parohial, care participa la oficierea slujbelor din duminici și sărbători și la diferitele manifestări corale ce aveau loc atât pe plan local, cât și național.

         Fiecare formație participantă a fost prezentată în cuvinte alese și laudative de către d-na Irina Arieșan, redactorul emisiunii Lumea de azi din Mitropolia Banatului, ce se poate audia la postul național de radio al Patriarhiei Române Radio Trinitas.

În finalul evenimentului, părintele paroh Florin Ioan Băran a transmis  mulțumiri ierarhilor noștri pentru susținerea arătată și cuvinte alese tuturor participanţilor pentru prestația emoționantă ce a definit festivalul coral „Bucuria Învierii”.

Citeşte în continuare »
  • 8 May 2023
  • 784 vizualizari

Vizită misionară la parohia Tomnatic, județul Timiș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, duminică 2 aprilie, mai mulți studenți și studente de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-au deplasat la parohia Tomnatic, județul Timiș, pentru săvârșirea Sfintei Liturghii.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele exarh arhim. Simeon Stana, de părintele protos. Sofian Costea din Arhiepiscopia Tomisului, de părintele prof. Marius Florescu de la Facultatea de Teologie și de părintele paroh Marius Ovidiu Mocan.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul studenților teologi, condus de părintele profesor Laurian Popa. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Sofian. La momentul potrivit, mulți credincioși și credincioase au primit Trupul și Sângele Domnului.

La final, au luat cuvântul părintele exarh Simeon Stana, părintele prof. Marius Florescu și părintele paroh, îndemnând credincioșii la apărarea dreptei credințe și a unității Bisericii lui Hristos. Primarul localității, domnul Vasiu Stoian, a oferit apoi oaspeților o agapă frățească la Căminul cultural din localitate.

Citeşte în continuare »
  • 2 Apr 2023
  • 861 vizualizari

Preotul pensionar Dumitru Jurcău a trecut la Domnul

S-a născut la data de 15.02.1932 în localitatea Revetiș, județul Arad, fiind al treilea copil al părinților Lazăr și Ana, de profesie agricultori. Familia a fost binecuvântată de Dumnezeu cu zece copii, dintre care numai opt au trăit. Părintele Dumitru, după școala elementară din comună, a urmat Liceul Industrial din Arad, pe care l-a absolvit în anul 1952. Având o școală tehnică la bază, a dorit să urmeze o facultate tehnică. A fost respins la înscrierea la Politehnica Timișoara, de către statul comunist, pe motiv că părinții lui aveau o batoză, fiind declarați chiaburi.

Întrucât, în familie a fost cultivată dragostea de Dumnezeu la îndemnul preotului din sat, părintele Dumitru Jurcău s-a înscris la Facultatea de Teologie din Sibiu (1952-1956).

Pentru a se întreține, în anul școlar 1956-1957 a funcționat ca profesor la Școala Gimnazială din comuna Dezna, județul Arad, unde a rămas în amintirea localnicilor că profesorul de matematică este și teolog.

Se căsătorește în anul 1957 cu Viorica și este hirotonit preot, pe seama parohiei Dezna, de către episcopul Andrei Mageru, al Aradului.

Ulterior este transferat la parohia Bârsa. Râvna părintelui de a sluji în faptă și în cuvânt, predicile și catehezele rostite cu consecvență, prezența în număr mare a credincioșilor la biserică nu au fost ”pe placul” autorităților de atunci. Părintele Dumitru a fost interogat de securitatea comunistă și i s-a atras atenția că „nu va mai mânca pâine din preoție”, dacă va continua cu același zel.

În comuna Bârsa, neavând casă parohială, părintele și doamna preoteasă au fost nevoiți să locuiască în chirie, într-o casă modestă, lipsită de confort, pusă la dispoziție de un credincios al parohiei. În această perioadă, familia a fost binecuvântată cu doi copii. Deși părintele s-a preocupat să strângă fonduri necesare ridicării unei case parohiale, autoritățile locale au refuzat eliberarea autorizației de construcție, așa încât cu banii adunați a fost reparată biserica parohială.

Deoarece regimul totalitar ateu din acei ani a îngrădit accesul copiilor de preoți la licee și facultăți, pentru a reuși să-și întrețină familia și să ofere un viitor copiilor, părintele Dumitru a susținut examenul de admitere la Universitatea Politehnica din Timișoara, Facultatea de Mecanică, și fiind declarat admis, a urmat cursurile acesteia în perioada 1961-1966. După absolvire se angajează ca inginer la CFR Timișoara și profesor la Liceul CFR.

În această perioadă, părintele Dumitru nu se desparte de biserică, fiind ales membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopie Timișoarei și Caransebeșului, mai multe mandate, precum și în Adunarea Națională Bisericească, un mandat.

Tot în această perioadă de timp, părintele Dumitru Jurcău slujește ”pe ascuns” suplinind diverse parohii rămase vacante, din încredințarea vrednicului de pomenire, Părintele Mitropolit Nicolae, al Banatului.

După Revoluția din decembrie 1989, părintele Dumitru Jurcău a slujit fără întrerupere în duminici și sărbători la parohia Timișoara Viile Fabric, apoi ca preot paroh la Covaci, unde a construit biserica parohială, pe care a și pictat-o.

Pentru strădania depusă alături de credincioșii încredințați, a fost hirotesit iconom stavrofor, de către Mitropolitul  Nicolae al Banatului.

Ajuns la vârsta de 70 de ani, părintele este îmbisericit  pe seama parohiei Timișoara Viile Fabric, acolo unde a locuit cu familia și unde a slujit până de curând.

Joi, 23 martie a.c, a părăsit această lume, încredințându-se Celui pe care L-a slujit o viață, în faptă și cuvânt, lui Hristos, Arhiereul veșnic.

Trupul părintelui Dumitru Jurcău a fost așezat în biserica parohială din Covaci, în fiecare seară, de la ora 19:00, săvârșindu-se slujba de priveghi. Slujba de înmormântarea va avea loc în biserica parohială, duminică, 26 martie a.c., de la ora 13:00, după săvârșirea Sfintei Liturghii, urmând ca sicriul să fie depus în cavoul familiei din cimitirul parohiei Covaci, acolo unde odihnește și preoteasa Viorica Jurcău, trecută la Domnul în anul 2021.

Pomenirea lui să fie din neam în neam!

Citeşte în continuare »
  • 24 Mar 2023
  • 842 vizualizari