Ceremonii religios-militare la împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române

Cu ocazia împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la Timişoara, au fost organizate o serie de manifestări militare și religioase, la care au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, ai Garnizoanei Timișoara, ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război „Eftimie Murgu” – Filiala Timiș, ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Colonel Ion Enescu”, organizaţii politice, apolitice, elevi și studenți.

Programul manifesărilor dedicate acestui eveniment major pentru înfăptuirea statului national unitar român a debutat cu ceremonii religioase și militare, în faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, unde oficialităţile locale au evocat momentul Unirii de la 24 ianuarie 1859 şi a personalităţii Principelui Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. După intonarea Imnului Național al României în acordurile fanfarei militare a Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Banat”, a avut loc ceremonia religioasă, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În continuare, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din faţa Inspectoratului de Poliţie, oficialităţile judeţene, locale şi reprezentanţii altor instituţii şi asociaţii din oraş au depus coroane și jerbe de flori. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare, constituit din militarii Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Banat”, Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod”, ISU Banat și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

La Lugoj, manifestările dedicate unirii Principatelor Române au început printr-un simpozion

Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită astăzi și la Lugoj, printr-un simpozion organizat, la Cercul Militar, de Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina”. Moderator evenimentului a fost col. Ion Teca.

În cadrul simpozionului au fost susținute următoarele comunicări : Col. Ion Teca  ,,Contextul Intern și Internațional  premergător Unirii Principatelor”, Prof. Ibolya Șipoș  ,,Reformele lui Alexandru Ioan Cuza” și Pr. Gafița Emanuel ,, Biserica – Rolul și importanța ei în cadrul procesului de unire a Principatelor Române”. Totodată, au fost recitate și poezii patriotice. La acest simpozion au participat elevi, cadre militare active, în rezervă și retragere, precum și personalități importante din urbea lugojeană.

La încheierea activității, Comandantul Garnizoanei Lugoj, Col. Ion Teca a mulțumit participanților, spunând că: ,,Prin varietatea şi complexitatea materialelor prezentate în cadrul acestui simpozion putem afirma că a fost o reușită din toate punctele de vedere, reușită ce a marcat un moment crucial al istoriei neamului românesc. Activitatea se încadrează în rândul manifestărilor dedicate centenarului, Unirea Mică în sine fiind o acțiune premergătoare acesteia”.

Evenimentul s-a încheiat printr-un program artistic, în care s-a dansat Hora Unirii, interpretată de tânărul instrumentist Bogdan Zbăgan, dar și printr-un gest simbolic de  prindere a mâinilor participanților, în semn de unire și apropiere a tuturor românilor.

***

În 24 ianuarie 1859, sub conducerea liderului unionist Alexandru Ioan Cuza, a avut loc Unirea Principatelor Române (Moldova și Țara Românească). Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a unirii vechilor Principate, punând, prin reformele sale din toate domeniile, bazele statului român modern. Astfel, Mica Unire, cum mai este cunoscută, a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

 

Comments are closed.