Colindători la Reședința mitropolitană din Timișoara

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a primit în aceste zile premergătoare Nașterii Domnului, la Reședința mitropolitană, colindul elevilor de la unitățile de învățământ din Județul Timiș, al polițiștilor din cadrul Poliției Locale Timișoara, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, al cadrelor militare din Garnizoana Timișoara, precum și al Corurilor parohiale din cadrul eparhiei.

Mii de colindători au trecut în aceste zile pragul Reședinței mitropolitane din Timișoara, pentru a-i vesti Întâistătătorului Mitropoliei Banatului vestea Nașterii Mântuitorului Hristos. Cetele de colindători au interpretat colinde din folclorul tradițional românesc, trasmițând atmosfera feerică și duhovnicească, specifică acestei perioade.

Înaltpreasfinția Sa a subliniat profunzimea mesajului teogonic și teologic al acestor creații epico-lirice, care, prin simplicitatea cuvintelor, reușesc să transmită și să actualizeze inefabila bucurie a îngerilor și a păstorilor, generată de nașterea pruncului divin.

La final, Mitropolitul Banatului le-a urat colindătorilor sărbători frumoase, cu multe bucurii duhovnicești, oferind, în semn de mulțumire, pachete cu daruri.

Comments are closed.