Concert Caritabil de colinde al liceului Teologic „Sfântul Antim Ivireanul”


Aseară, 10 decembrie 2019 a avut loc concertul de Colinde al elevilor de la Liceul Teologic „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara la Filarmonica Banatul cu sala plină.

Copiii au susținut un concert de zile mari, alcătuit din colinde tradiționale interpretate de corul de copii al școlii și corul liceului, recital de pian susținut de elevul Theodor Rădulescu și un scurt moment de dansuri populare, care a fost deliciul serii. În urma parteneriatului dintre Fundația Filantropia Timișoara și Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” concertul de aseară a fost unul caritabil. S-au adunat bani pentru a ajuta Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel, în scopul facilitării extinderii activităților de recuperare psiho-socială, reinserție și reabilitare în cadrul comunității  a pacienților diagnosticați cu tulburări psihice și drogo-dependență  din cadrul acestui spital.


Aseară, 10 decembrie 2019 a avut loc concertul de Colinde al elevilor de la Liceul Teologic „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara la Filarmonica Banatul cu sala plină. Copiii au susținut un concert de zile mari, alcătuit din colinde tradiționale interpretate de corul de copii al școlii și corul liceului, recital de pian susținut de elevul Theodor Rădulescu și un scurt moment de dansuri populare, care a fost deliciul serii. În urma parteneriatului dintre Fundația Filantropia Timișoara și Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” concertul de aseară a fost unul caritabil. S-au adunat bani pentru a ajuta Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel, în scopul facilitării extinderii activităților de recuperare psiho-socială, reinserție și reabilitare în cadrul comunității  a pacienților diagnosticați cu tulburări psihice și drogo-dependență  din cadrul acestui spital.

S-a organizat în holul Filarmonicii o expoziție cu scop caritabil cu produse hand-made realizate în timpul activităților de ergoterapie și de terapie prin artă, de către persoanele diagnosticate cu tulburări psihice și drogo-dependență în cadrul unității. Participanții la concert au avut ocazia de a achiziționa cadouri  pentru cei dragi și de a contribui la acțiunea de strângere de fonduri pentru susținerea viitoare a acestor activități, precum: amenajarea unui zone externe comune, care să permită organizarea unor activități de terapie prin artă, respectiv  amenajarea unui club multifuncțional pentru activități de terapie ocupațională prin reabilitarea și dotarea clădirii vechiului cămin cultural aflat în incinta unității.
„În urma concertului s-a adunat suma de 3800 lei, bani din care se vor achiziționa materialele necesare renovării spațiului multifuncțional.
Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect și felicităm copiii pentru performanță și cadrele didactice pentru dăruire și dragoste”, a precizat Antonie Luiza – Fundația Filantropia Timișoara.

Comments are closed.