Concertul de colinde „Călătorind spre Casa Pâinii”, la Mănăstirea Partoș

În sala Christiana a Centrului cultural și social al Mănăstirii Partoș a avut loc recent concertul de colinde „Călătorind spre Casa Pâinii”, ajuns la cea de a VIII-a ediție. Programul a fost deschis cu un cuvânt de întâmpinare, rostit de părintele stareț Varlaam Almăjanu, în care a evidențiat sensurile adânci și duhovnicești ale praznicului Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Primii artiști care au adus, în inimile celor prezenți, lumină din lumina Betleemului, prin frumoasele lor colinde, au fost membrii coralei bizantine „Sf. Ierarh Nicolae” al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, dirijați de arhid. prof. Ionuț Arderean. În continuare, actori ai Teatrului Național Timișoara (Ana Maria Cojocaru și Cătălin Ursu) au pus la inima distinsei asistențe frumoase povești de iarnă. Toți cei prezenți au fost readuși în minunata lume a copilăriei, când, la gura sobei, ascultau, în serile lungi de iarnă, povești minunate. La final, Qvartetul Incanto Quartetto din Timișoara a încheiat frumosul program, încununând seara, prin muzica lor specifică acestei perioade sfinte, culeasă atât din repertoriul național, cât și din cel internațional.

Pentru mai multe informații despre activitățile liturgice, social-filantropice, culturale și educaționale ale obștii monahale de la Mănăstirea Partoș, se poate accesa site-ul www.partos.ro

Foto: Dana Moica

Comments are closed.