Conferință internațională de teologie, la Timișoara

Această conferință internațională este organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei în parteneriat cu organizațiile internaționale și locale: Institutul de Studii Creștine Ortodoxe Cambridge (www.iocs.cam.ac.uk), Academia Română – Filiala Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest Timișoara și cu sprijinul autorităților locale de stat. Suntem încântați să avem ca partener media online Pemptousia. Conferința are scopul de a fi atât o celebrare a vieții și a operei Părintelui Dumitru Staniloae, care a trecut la Domnul cu 25 de ani în urmă, cât și pentru a evidenția, în aceste vremuri, nevoia de educație teologică înrădăcinată în puncte spirituale de referință ale teologiei ortodoxe: biblice, ascetice și mistice. În cele din urmă, conferința are loc în anul în care România sărbătorește 100 de ani de la formarea României moderne, în 1918. Credința ortodoxă a reprezentat forța unității în istoria poporului român și principalul izvor spiritual în modelarea identității sale naționale și spirituale, lucru pe care și această conferință își propune să îl sublinieze.

Vezi situl conferinței: http://conferinta-staniloae.mitropolia-banatului.ro/

Descarcă programul conferinței: PROGRAM

Descarcă rezumatul textelor abstractelor conferinței: Abstracte conferință

Deschiderea oficială va avea loc luni 1 octombrie, de la orele 17:00, la Biblioteca Centrală Universitară din Timișoara, blv. V. Pârvan nr. 4. Toți cei care doresc să participe la acest eveniment teologic important o pot face în perioada 1-4 octombrie a.c. la Universitatea de Vest din Timișoara.  Intrarea este liberă. 

 

 

 

 

Comments are closed.