Dar din suflet de copil pentru ortodocșii din Africa

Atelierul de iconografie “Sfântul Apostol Luca” al Parohiei Timișoara-Blașcovici a fost reprezentat anul acesta în premieră la cea de-a 18-a ediție a Târgului meșterilor populari de la Muzeul satului bănățean din Timișoara, ce s-a desfășurat în perioada 21-23 septembrie a.c. Participarea micilor iconari a avut un scop nobil, lucrările lor fiind valorificate în vederea sprijinirii activității misionare a Eparhiei ortodoxe de Rwwanda și Burundi.

 

Timp de trei zile, copiii înscriși la atelierul de iconografie al Parohiei Timișoara-Blașcovici au fost prezenți alături de alți 70 de artiști și meșteșugari tradiționali veniți din întreaga țară la noua ediție a Târgului meșterilor populari. Aceștia au prezentat peste 20 de icoane pe sticlă, realizate sub îndrumarea diaconul iconar George Giurgiu, inițiatorul și coordonatorul atelierul parohial.

“ A fost o premieră pentru copiii noștri participarea la acest târg și totodată o încunurare a eforturilor depuse în ultima vreme în cadrul întâlnirilor noastre de la biserică. Ne bucurăm că am fost primiți cu brațele deschise de către reprezentanții muzeului, care ne-au invitat la o colaborare pe timp îndelungat, în vederea promovării meșteșugului icoanei pe sticlă ]n ora;ul nostru”, a menționat diaconul George Giurgiu.

„Un gest mic, dar din inimi curate

Încă din prima zi a târgului, standul cu icoane pe sticlă al copiilor din Blașcovici a fost apreciat în mod deosebit, atât de către vizitatori, cât și de către ceilalți meșteri și artiști populari prezenți, uimiți de dăruirea și talentul lor, precum și de dragostea și dorința acestora de a face un bine semenilor lor.

“Împreună cu tinerii și copiii noștri am ales să dăm un caracter caritabil întregii acțiuni, hotărând ca întreaga sumă colectată în urma valorificării lucrărilor să fie donată Eparhiei de Rwanda și Burundi, o comunitate despre care am luat cunoștință prima dată anul trecut, cu prilejul vizitei efectuate în orașul nostru de către Preasfințitul Părinte Innochentios Biakatonda. Atunci am aflat întâia oară despre încercările și greutățile fraților noștri creștini din Africa și s-a născut în sufletul nostru dorința de a-i ajuta după cum putem. Chiar dacă acțiunea noastră nu a fost una de amploare cu rezultate financiare deosebite, am reușit să valorificăm aproape toate lucrările. Suntem bucuroși că Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să realizăm acest gest mic, simbolic, dar din inimi curate de copii, dornici să împărtășească iubire și bucurie fraților lor de pretutindeni”, a mai precizat diaconul iconar.

Atelierul de icoane pe sticlă “Sfântul Apostol Luca” al Parohiei Timișoara-Blașcovici a fost înființat în anul 2016 la inițiativa diaconului George Giurgiu, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea “Artă sacră”. Cursurile au loc în fiecare vineri de la ora 18:00 în biserica parohială din Timișoara, strada Taborului nr. 3A și sunt dedicate atât copiilor din parohie, cât și celor din alte parohii timișene.

Pentru a încuraja apropierea cât mai multor copii și tineri de Biserică, dar și pentru a-i îndemna să-și pună în lucrare talentul, fără a fi împiedicați de situația lor materială sau socială, materialele și toate cele necesare desfășurării activității atelierului sunt asigurate de parohie în mod gratuit.

 

Comments are closed.