Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala mitropolitană

În toate Bisericile Ortodoxe s-a săvârșit, Joi seara, slujba Deniei din Sfânta și MareaVineri, numită și Denia celor 12 Evanghelii. Și la Catedrala mitropolitană din Timișoara, sute de credincioși timișoreni au participat la slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La finalul deniei, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură, în care a reliefat contextul evenimentelor mântuitoare petrecute cu Hristos, la Ierusalim, în ziua de Joi din Săptămâna Patimilor. În cadrul expunerii narative, Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre învățătura teopașită (cea a pătimirii Fiului lui Dumnezeu în trup), precum și despre sensul chenozei Fiului lui Dumnezeu, ca expresie a bunătății și a dragostei Sale nețărmuite pentru făptura umană.

***

Denia Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri are ca elemente specifice citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor. La finalul fiecărei Evanghelii citite, se zice: „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă Ție, Doamne, slavă Ție”, fiind, astfel, preamărită îndelunga-răbdarea în suportarea Sfintelor Pătimiri, asumate de bunăvoie, ale Domnului nostru Iisus Hristos. Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al suferințelor Mântuitorului, culminând cu răstignirea și moartea Sa pe Cruce.

Un alt element specific îl constituie scoaterea solemnă, la antifonul al XV-lea, a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, reprezentând universalitatea mântuirii adusă de către Hristos, Dumnezeul înomenit. Este indubitabil faptul că scoaterea Crucii în mijlocul bisericii are o semnificație profundă. În sens, teologic, mijlocul bisericii înseamnă mijlocul creației, pentru că Biserica, după cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul, este ,,chip şi icoană a cosmosului” (Mystagogia, II). În acest sens, scoaterea Crucii, în procesiune, şi aducerea ei în centrul bisericii, nu numai că face din aceasta o teofanie, ci arată că timpul şi spaţiul apar ordonate de semnul Crucii: ,,Întru amiază (mijlocul zilei – timpul) răstignindu-Te în mijlocul pământului (spațiul) de bunăvoie, ai smuls marginile lumii, Îndurate, din mijlocul gâtlejului balaurului” (a se vedea Tricântarea de la cântarea a VIII-a, Miercuri, săptămâna a IV-a din Postul Mare). Această idee a Crucii în centrul lumii apare şi la Sfântul Chiril al Ierusalimului, care pornind de la cuvintele Scripturii: ,,ai făcut mântuire în mijlocul Pământului” (Psalmul 73, 13), spune că Hristos ,,şi-a întins mâinile pe Cruce ca să cuprindă marginile lumii”. Prin urmare, locul Golgotei, reprezentat acum de centrul bisericii, este înțeles ca fiind mijlocul creației sau mijlocul lumii (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XIII, 28).

Pe de altă parte, prezenţa Crucii în mijlocul bisericii evocă adunarea tuturor lucrurilor în Hristos, ca în centrul lor, şi arată că, în actualizarea ascetică a patimilor, simbolismul centrului este transpus duhovniceşte. Isihia, concentrarea gândurilor şi stăpânirea de sine, ce favorizează rugăciunea şi urcuşul spre Dumnezeu, nu pot fi dobândite decât graţie ostenelilor ascetice, nefiind decât consecinţa împăcării universale realizate de Cruce. Hristos a murit cu mâinile întinse, pentru a dezlega ,,păcatul mâinii celei neînfrânate”,  unind pe cei dezbinaţi de păcat. Prin aceasta se arată că El este centrul existenţei noastre, pe de o parte, iar pe de alta, că numai prin răstignirea tentaţiilor autarhice, a egoismului şi a patimilor, răsturnăm drama existenţială a făpturii umane. Precum într-un cerc, centrul e punctul plecând de la care îşi schimbă direcţia raza, tot aşa acum, din centrul bisericii și în timpul postului, Crucea evidenţiază dimensiunea pascală a pocăinţei, răsturnând, pe de-o parte, modul de existenţă păcătos, iar pe de altă parte, îndemnând spre înfrânarea plăcerii distrugătoare.

Comments are closed.