Denia Prohodului Domnului

Potrivit tradiției liturgice, în Sfânta și Marea Vineri, când se reactualizează pătimirile, moartea și îngroparea Mântuitorului Hristos, sute de timişoreni au participat, la orele serii, la Slujba Deniei Prohodului Domnului. Sfânta slujbă a fost oficiată în Catedrala Mitropolitană din urbea de pe Bega de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Credincioșii bănățeni au înălţat rugăciuni şi au cântat antifonic Prohodul Domnului în jurul Sfântului Epitaf, împreună cu întreg soborul slujitorilor, închipuind, tainic, pe cei care, cu evlavie, L-au coborât pe Mântuitorul Hristos de pe Cruce şi L-au aşezat în mormânt. La sfârşitul Doxologiei, a avut loc tradiţionala procesiune în jurul Catedralei Mitropolitane, ce simbolizează cortegiul care a însoțit Trupul Mântuitorului spre mormânt. După procesiune, toţi credincioşii prezenţi au intrat în sfântul locaș, trecând pe sub Sfântul Epitaf.

La finalul deniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a adresat un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a reliefat contextul evenimentelor prin care a trecut Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru răscumpărarea neamului omenesc, în cea mai tulburătoare zi din istoria umanității.

 

Prohodului Domnului, o profundă meditație teologică exprimată în mod poetic

Cântarea Prohodului Domnului simbolizează tânguirea întregii creaţii lângă mormântul Mântuitorului Iisus Hristos. Textul slujbei îmbină profunzimea teologică şi frumuseţea poetică şi prezintă, într-o formă concentrată, învăţătura Bisericii despre Răstignirea şi Moartea Mântuitorului Iisus Histos, ce îşi găsesc desăvârşirea în Învierea Sa cea de a treia zi. La această denie este meditată și preamărită legătura dintre taina Crucii și taina Învierii, deoarece numai mormântul gol reprezintă confirmarea biruinței săvârșite prin Cruce (Pr. John Behr, Taina lui Hristos, viața în moarte, traducere din limba engleză de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, p. 33).

Semnificații duhovnicești

În simbolistica spiritualităţii răsăritene, Postul Mare reprezintă, prin analogie, timpul de la creaţie şi până la Înviere. Aceasta se observă şi din faptul că Postul Mare începe cu Duminica Izgonirii lui Adam din grădina Raiului şi se termină, într-un fel, la capătul Săptămânii Mari, când Hristos a fost răstignit pe locul numit Golgota și pus în mormânt, tot într-o grădină. În acest sens, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că: ,,în grădina Raiului s-a întâmplat căderea şi în grădină s-a întâmplat mântuirea. De la lemnul pomului cunoştinţei binelui şi răului a pornit păcatul şi până la lemnul crucii a dăinuit. La amiază, pe când mergea prin Rai Domnul, Adam şi Eva s-au ascuns (Facere 3, 8), tot la amiază tâlharul este dus în Rai de Domnul” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XIII, 19). Se observă, aşadar, că Adam şi Eva sunt scoşi din Rai, în duminica în care începe Postul, iar, în Vinerea Mare, Mântuitorul Iisus Hristos îi spune tâlharului răstignit lângă El: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23, 43). Aşadar, se începe cu izgonirea omului din grădina Raiului, din Eden, şi se termină tot într-o grădină, în grădina de la poalele Golgotei, unde a fost înmormântat Mântuitorul Hristos şi de unde a irumpt viața veșnică. Sfântul Chiril al Alexandriei, explicând cuvintele evanghelistului Ioan că mormântul Mântuitorului era într-o grădină nouă (Ioan 19, 40-41), spune că prin aceasta se arată, în chip, că moartea Fiului lui Dumnezeu s-a făcut pricinuitoare şi început al intrării oamenilor în Rai, El intrând acolo ca un Înaintemergător pentru noi. Puterea morţii, ce îi ţinea pe oameni în stăpânirea ei, datorită păcatului lui Adam (Romani 5, 14), a fost transformată de moartea Fiului lui Dumnezeu făcut Om. El a răscumpărat, prin moartea Sa, viaţa tuturor şi a desfiinţat stăpânirea stricăciunii (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan, XII).

Din paralelismul celor două evenimente, adică cel din grădina Edenului şi cel din grădina Golgotei, se desluşesc o mulţime de corelări. Dacă în grădina Edenului a fost Eva, în grădina de la poalele Golgotei a fost Maria; în Eden a fost pomul cunoștinței binelui și al răului, pe Golgota a fost pomul vieții, Crucea; dacă Raiul a fost locul morţii lui Adam, Golgota este locul morții noului Adam, Hristos. Dacă diavolul, prin pom, l-a biruit pe Adam, Hristos, prin Cruce l-a biruit pe diavol: unul a trimis în iad, iar celălalt a chemat din iad pe cei plecaţi acolo; unul a ascuns gol pe cel făcut rob, iar celălalt a arătat tuturor gol pe Biruitor, din înălţimea Crucii; o moarte a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat pe cei ce muriseră înainte de moartea lui Hristos (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Crucea Domnului, II).

Text și imagini: Răzvan Fibișan

Comments are closed.