Dialog duhovnicesc cu protos. Iustin Miron şi ierom. Pantelimon Şuşnea

conferinta

La invitaţia tinerilor din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – filiala Timişoara, protos. Iustin Miron şi ierom. Pantelimon Şuşnea de la Mănăstirea Oaşa, judeţul Alba, au susţinut miercuri seara, la Timişoara, conferinţa intitulată „Tăcerea îngerului“. Evenimentul a avut loc la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul.

 La conferinţă au participat peste 1000 de studenţi şi timişoreni de toate vârstele, dar şi preoţi de la mai multe parohii din oraş. În mijlocul acestora a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. În debutul întâlnirii, publicul a vizionat un film despre Mănăstirea Oaşa, din cadrul Arhiepiscopiei Alba-Iuliei, realizat de obştea de aici. De-a lungul anilor, aşezământul monahal din Munţii Şureanu a devenit un adevărat centru duhovnicesc, îndrăgit de tinerii ascorişti din întreaga ţară. Aici, în fiecare an au loc tabere studenţeşti, organizate de filiale ale ASCOR şi de alte asociaţii de tineret, la care iau parte ca invitaţi personalităţi ale vieţii spirituale şi culturale de la noi din ţară.

În continuarea programului, cei prezenţi au audiat conferinţa susţinută de stareţul Iustin Miron şi ieromonahul Pantelimon Şuşnea despre însemnătatea şi lucrarea discretă a Îngerului păzitor în viaţa fiecăruia dintre noi, iar apoi, au adresat întrebări pe tema întâlnirii celor doi invitaţi.

În încheierea serii, tinerii ascorişti timişoreni au susţinut un concert de colinde autentice româneşti, îmbrăcaţi în portul popular tradiţional. La ieşirea din sală, cei prezenţi au avut posibilitatea să achiziţioneze un album monografic închinat Mănăstirii Oaşa şi DVD-ul cu filmul documentar despre sfântul aşezământ.

conferinta 3 conferinta 1 conferinta 2

Comments are closed.