Duminica închinată Sfintei Cruci

În Duminica a treia din Sfântul și Marele Post al Paștilor, numită și a Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a asistat în biserica „Pogorârea Sfântului Duh” a Parohiei Recaș I, din Protopopiatul Timișoara II, la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, oficiată de părintele paroh Emil Paven.

După Sfânta Liturghie, Chiriarhul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre semnificațiile duhovnicești ale Sfintei Cruci, despre lepădarea de sine, înțeleasă ca îndepărtare a tentațiilor autarhice și monadice ale sinelui, precum și despre importanța taumaturgică și soteriologică a urmării lui Hristos.

În parte a doua a zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a poposit și în biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a parohiei Timișoara-Dacia, unde a fost întâmpinat de pr. Ioan Bude, parohul bisericii, de preoții slujitori, precum și de un număr mare de enoriași, dar și de alți credincioși timișoreni. După oficierea Acatistului Sfintei Cruci, Părintele Mitropolit Ioan a vorbit credincioșilor despre importanța Crucii în viața creștinului și despre sensurile acesteia în iconomia mântuirii. Chiriarul a făcut o scurtă incursiune în Vechiului Testament, unde a prezentat prefigurările Crucii, apoi a vorbit de Cruce așa cum apare ea în Noul Testament, dar și în teologia imnologică a Triodului, pentru ca, în final, să actualizeze mesajul soteriologic pentru fiecare dintre noi.

„Sfânta Cruce este altarul pe care S‑a jertfit Hristos. Pe toate crucile este pictat, într‑un fel sau altul, chipul lui Hristos. Crucea ne amintește și de felul cum ne‑am despărţit noi, oamenii, de Hristos şi ne îndeamnă la pocăinţă. Dacă pe partea din faţă a crucii este pictat Hristos pironit pe Cruce, vedem că pe spate este un loc liber, care este al fiecăruia dintre noi. Pentru toţi cei care vrem să urmăm calea Crucii, a lăsat Hristos un loc liber: pentru mine, pentru tine, pentru toţi cei care se jertfesc în viaţa aceasta pentru familie, pentru copii, pentru semenii lor. Nu există nicio posibilitate de a ne urca la cer decât pe propria noastră cruce. În chip metaforic şi poetic, crucea este <scară spre cer>, aşa apare în Acatistul Sfintei Cruci. Crucea este scara iubirii. Dacă doreşti să simţi ceva cu totul minunat, urmează cărarea pe care a urmat‑o Hristos Domnul! Acea cărare este calea crucii, calea iubirii. Cel ce doreşte să ajungă la Dumnezeu nu poate s‑o facă decât pe scara iubirii”, a spus Părintele Mitropolit Ioan.

 

***

Prăznuirea Sfintei Cruci din a treia duminică a Postului Sfintelor Paști completează celelalte două  sărbători ale Crucii și anume: sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemorează descoperirea Cinstitei Cruci de către Sfânta Elena, și sărbătoarea Crucii din 1 august, care amintește de victoria împăratului Heraclie asupra perșilor și întoarcerea Crucii la Ierusalim în 630. Nu întâmplător, într-un manuscris din sec. al XIII-lea, praznicul Crucii din duminica a treia Post se intitula „Praznicul celei de a treia închinări a Crucii”.

Cinstirea Sfintei Cruci în Duminica a treia din Postul Mare are ca geneză, după unii istorici, un moment rămas în amintire, când arhiepiscopul Ierusalimului a dăruit confratelui său Alpheios, episcop din Apameia, un fragment din Sfânta Cruce, pentru construcția unei biserici. Alți istorici sunt de părere că însăși împărăteasa Elena ar fi oferit un fragment din Sfânta Cruce episcopului Apameiei.

Această sărbătoare pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol, între anii 715-730, fiindcă, în acea perioadă, patriarhul Gherman i-a consacrat o omilie. Multă vreme această sărbătoare ar fi rămas proprie Constantinopolului. În Typikon-ul constantinopolitan din secolele IX-X, praznicul Crucii apărea exact în ziua înjumătățirii Postului Mare, adică miercurea, cand se anunța numai venerarea Crucii pentru săptămâna urmatoare. Cu timpul, venerarea Crucii s-a extins de la o zi la întreaga săptămână a III-a din Post, pentru a permite populației capitalei Imperiului bizantin să vină să se închine înaintea Sfântului Lemn. Venerat o săptămâna întreagă, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel că, pentru a-l solemniza mai mult, a fost necesară deplasarea sa într-o zi de duminică. Acest transfer al praznicului înjumătățirii postului în Duminica a III-a se constată și în Typikon-ul de la Messina, încetul cu încetul impunându-se în întreaga Biserică Ortodoxă.

Comments are closed.