Eveniment caritabil în Arhiepiscopia Timişoarei

Video - Trinitas TV

 Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, joi seara de ora 19,00 la Hotel Senator, Sala Expovest din Timişoara a avut loc spectacolul caritabil de susţinere a activităţii sociale din parohia Checea, Protopopiatul Timişoara I privind proiectul de construire a noului aşezământ de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Nicolae”, aflat în derulare.

La acest eveniment au luat parte oficialităţi locale şi centrale, clerici din eparhie, invitaţi din alte eparhii, precum şi oameni de bine din urbea timişeană şi din judeţul Timiş. Spectacolul caritabil a fost susţinut de artiştii Manuela Iana şi Dragoş Mihăilescu, de la Filarmonica Banatul, Quartetto Incanto, de la Opera Română din Timişoara, corala „Contrast” şi tânărul pianist Teodor Rădulescu. De asemenea, evenimentul s-a bucurat de participarea extraordinară a sopranei Felicia Filip de la Opera Naţională Română, precum şi a celebrului caricaturist de talie mondială Ştefan Popa Popa`s.

La reuşita acestei manifestări cu caracter caritabil au contribuit copiii de la Grădiniţa „Troiţa” şi elevii de la Şcoala Ortodoxă „Sfântul Antim Ivireanul” aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Timişoarei. Aceştia au susţinut un bogat program artistic spre bucuria celor prezenţi. Totodată, s-a organizat o expoziţie cu vânzare de creaţii personale, obiecte de artizanat şi icoane realizate de copii în cadrul atelierelor de lucru, „Dumnezeu şi natura”, „Artă şi Meserii”.

Fondurile obţinute în urma aceestei acţiuni caritabile vor fi direcţionate integral către aşezămânul de persoane vârstnice din parohia Checea, din Protopopiatul Timişoara I, cu scopul de a susţine continuarea lucrărilor la noul corp de clădire al ansamblului arhitectural. Acesta va asigura cazarea pentru 50 de beneficiari, atât mireni, cât şi clerici, fapt pentru care donţiile primite la evenimentul caritabil organizat de Arhiepiscopia Timişoarei sunt mai mult decât binevenite.

Comments are closed.