Expoziția de artă vizuală „La răscrucea satului – lumini străpunse”

La Muzeul Catedralei mitropolitane din Timișoara a fost vernisată, în Duminica a 3-a din Sfântul și Marele Post al Paștilor, închinată cinstirii Sfintei Cruci, expoziția de artă cu tema „La răscrucea satului – lumini străpunse”. Organizată de Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Timișoara, expoziția reunește lucrările a 65 de artiști plastici din urbea de pe Bega și din țară. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

Expoziția a fost deschisă printr-un spectacol de cântece și poezii cu tematică religioasă, susținut de copiii din grupul catehetic al Parohiei Timișoara – 700. Evenimentul, moderat de părintele consilier Nichifor Tănase, de la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a cuprins o serie de alocuțiuni, rostite de lect. univ. dr. Gabriel Kelemen, critic de artă, artistul Silviu Orăvițan, meșterul popular Nicolae Muntean și prof. univ. dr. Dana Constantin, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Timișoara, care au reliefat caracteristicile operelor expuse.

„Specificul acestei expoziții constă în aceea că pune laolaltă lucrări laice într-un muzeu cu artă sacră, punându-ne, totodată, și pe noi vis-a-vis de artă. Dacă lucrările artiștilor plastici reprezintă un dialog pe orizontală, între autor și privitor, icoanele și obiectele de cult din muzeu au o vibrație dincolo de noi, aparținând matricei absolutului, ele fiind o căutare permanentă a verticalei. Ca atare, expoziția face ca orizontala să se întâlnească cu verticala”, a menționat artista Lia Popescu, membră a echipei curatoriale din cadrul Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Timișoara.

„În muzeul Catedralei mitropolitane există deja o continuitate pe melanjul constructiv dintre arta bisericească paleocreștină și arta cu caracter sacramental, legată de cultura umanistă. Această îmbrățișare complexă dintre cultura umanistă, paleocultura și cultura creștină ortodoxă, reprezintă un act de înfrățire și încrucișre. Între umanism și cultura ortodoxă, în sensul ei canonic, a existat  de foarte mult timp un soi de tatonare sau logodnă. Ca atare, prin această expoziție se realizează o simbioză, în sensul cel mai armonic și constructiv. Referitor la opera de artă prezentată, ea este apropiată de elevarea sufletească, pe care fiecare artist o încearcă prin intermediul penelului”, a spus criticul de artă, Gabriel Kelemen.

Expoziția, organizată în forma crucii, surprinde, în linii și culori, diverse elemente reprezentative pentru satul românesc, troițe de la răscruci de drumuri, colțul de rugăciune al casei tradiționale, simboluri ale portului traditional românesc (costume care poartă semnul sfintei cruci), totul sub semnul Luminii lui Hristos și al Crucii neamului românesc.

La final, Întâistătătorul Mitropoliei Banatului a vorbit despre prezența icoanelor de vatră din casele sătești. „În vechile case românești, icoanele de vatră erau așezate într-o firidă deasupra locului unde membrii familiei făceau focul pentru pregătirea hranei. De fapt, acel loc, numit și vatră, reprezenta centrul casei. În vechime, nu exista casă de român în care să nu existe o astfel de icoană de vatră, întrucât femeia creștină se ruga atunci când aprindea focul sau când prepara hrana”, a menționat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.

Lucrările vor fi cuprinse într-un catalog care va fi tipărit la Tipografia Partoș a Arhiepiscopiei Timișoarei. Expoziția va fi deschisă publicului până în 25 mai 2019.

Comments are closed.