Festivitatea de încheiere a anului școlar la Școala Sf. Antim Ivireanul din Timișoara

Joi, 14 Iunie, la Şcoala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” din Timişoara a avut loc festivitatea de încheiere a anului şcolar 2017- 2018. Din încredințarea Părintelui Mitropolit Ioan, la eveniment a fost prezent pr. Cristian Pavel, consilier eparhial la Sectorul Social, ce a transmis binecuvântarea, purtarea de grijă și gândurile de bine ale Chiriarhului, adresate profesorilor, elevilor, dar și părinților acestora.

Au participat elevii și profesorii unității de învățământ, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Timișoarei şi ai Asociaţiei Prologos, clerici timișoreni, precum şi foarte mulţi părinţi şi bunici.

Evenimentul a debutat cu o rugăciune închinată Maicii Domnului și cu troparul Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul școlii, apoi elevii au intonat Imnul național. A urmat festivitatea de premiere și au fost acordate diplome elevilor, atât pentru rezultatele excepționale la învățătură, la diferitele concursuri județene și naționale de creație, orientare turistică, olimpiade, voluntariat, premii de atitudine civică, cât și pentru buna purtare în anul școlar ce s-a încheiat.

La finalul festivității, Corul Școlii Gimnaziale Sfântul Antim Ivireanul, dirijat de prof. Adina Botezatu, a cântat un buchet de cântece patriotice, apoi a urmat prezentarea numerelor 12 și 13 ale publicației școlare Bucuria Cuvântului, ce cuprinde eseuri, desene, poezii, scrise de elevii școlii. De asemenea, în cadrul premierii, elevii care studiază instrumente muzicale, la alte centre din oraș, au susținut un mic recital sub denumirea de Orchestra veselă.

În acest an şcolar 2017-2018 la Școala Gimnazială ”Sfântul Antim Ivireanul” au fost şcolarizaţi elevi în clasa pregătitoare și elevi din clasele I – VIII. Această şcoală este prima şcoală ortodoxă din judeţul Timiş, autorizată de Ministerul Educaţiei. Este o şcoală nouă, cu predare în limba română, înfiinţată după normele Ministerului Educaţiei Naţionale, care are şi discipline specifice unei şcoli ortodoxe.

Școala Gimnazială ”Sfântul Antim Ivireanul” funcționează cu sprijinul Arhiepiscopiei Timișoarei, al Asociației Prologos și prin bunăvoința Consiliului Local al Primăriei Municipiului Timișoara, de la începutul anului școlar 2014-2015 într-o nouă locaţie, situată pe Bv. Liviu Rebreanu nr. 35 (fosta Școala Generală nr. 9).

 

 

 

Comments are closed.