Hramul bisericii Parohiei Timișoara-Fratelia

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Parohia Timișoara-Fratelia și-a sărbătorit hramul. La bucuria comunității parohiale a luat parte și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care, împreună cu preoții parohiei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la finalul căreia a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și faptele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, martori și mărturisitori ai lui Hristos. La final, părintele paroh Ioan Bălăngean a mulțumit ierarhului pentru bucuria adusă slujitorilor și credincioșilor parohiei cu prilejul acestei vizite.

În proximitatea bisericii se află Centrul social, cultural și educațional „Sfântul Ioan Gură de Aur” al parohiei, ce funcționează pe bază de voluntariat, deservind activități sociale, culturale și educaționale. Activitatea filantropică constă în distribuirea gratuită de alimente și produse de uz casnic, medicamente și consultații medicale periodice gratuite, sprijin material și financiar pentru familiile nevoiașe și pentru persoanele vârstnice din parohie și din mediul rural, vizând în special zonele defavorizate ale județului. Tot în cadrul centrului multifuncțional se desfășoară programe educaționale și catehetice pentru copii și tineret, activități tip „Școala după școală”, meditații gratuite la diverse materii, programe de dezvoltare a abilităților creative, artistice și sociale ale copiilor, dar și miniconferințe și ateliere de manufacturi.

Comments are closed.