Hramul Mănăstirii Timișeni

Cu prilejul sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Timișeni, una dintre cele mai reprezentative vetre monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei, a îmbrăcat haine de sărbătoare, deschizându-și larg porțile, pentru a-i primi pe toți pelerinii care au vrut să înalțe rugăciuni către ocrotitorul spiritual al mănăstirii, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul.

Programul liturgic a debutat încă din ajunul sărbătorii, cu oficierea Vecerniei Mari, unită cu Litia de către un sobor de preoți de la Centrul eparhial, ieromonahi și preoți din cadrul eparhiei. La finalul slujbei, părintele Marius Florescu a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre situația culturală și politică a provinciei romane Palestina, precum şi a celorlalte teritorii din fostul regat Israel aflate sub dominaţie romană, din vremea lui Irod Antipa, tetrarhul unei părți din fostul regat herodian (Galileea și Pereia), în timpul căruia a trăit și predicat ultimul prooroc al Vechiului Testament, Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Domnului și vestitorul Împărăției eshatologice.

În continuarea exortației, părintele consilier Zaharia Pereș a transmis pelerinilor prezenți gândurile de prețuire ale Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, față de obștea și ostenitorii mănăstirii, precum și față de toți închinătorii creștini, iubitori de spiritualitate ortodoxă.

Programul liturgic închinat Sfântului Prooroc Ioan a continuat, în noapte, cu Sfânta Taină a Maslului, Utrenia, Ceasurile și Sfânta Liturghie, iar, în zorii sărbătorii, s-a oficiat Slujba Aghiasmei Mici și Taina Sfântului Maslu.

Serviciul religios din ziua hramului a fost încununat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După otpustul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a vorbit despre martiriul Sfântului Ioan, ca expresie a responsabilității propovăduirii mesajului divin metanoic.

 

Mănăstirea Timișeni, mărturie de viață monahală în Banat

 

În plini ani de război, mitropolitul Vasile Lăzărescu gândea strategic, nu desfăşurările de forţe în ceea ce istoria recunoştea a fi cel de-al doilea Război Mondial, ci războiul cel nevăzut, despre care vorbea Sfântul Nicodim Aghioritul în scrierea omonimă, proiectând şi lucrând, de ce nu, vizionar, lucrarea şi mai ales viaţa duhovnicească a eparhiei ce îi era încredinţată spre păstorire.

Pe lângă edificiul noii catedrale din Timișoara, emblemă, nu numai a arhitecturii, cât mai ales a simţirii româneşti ortodoxe, mitropolitul Vasile, la momentul cronologic la care ne referim, episcopul, a gândit şi, mai apoi, a hotărât înfiinţarea sau, mai degrabă, reînfiinţarea a trei vetre monahale, vremelnic desfiinţate de stăpâniri potrivnice neamului şi credinţei poporului român creştin ortodox, aflate în cuprinsul Eparhiei Timişorii la anul 1944. Astfel că, prin hotărârea Consiliului Eparhial, au fost redeschise mănăstirile de la Lipova, Partoş şi Cebza, vetre călugăreşti cu rezonanţă în conştiinţa bisericească şi spirituală a ortodocşilor bănăţeni. Registrele cu procesele verbale ale Mănăstirii de la Partoş – Timişeni evidenţiază faptul că, în primii ani de existenţa a aşezământului monahal de la Timişeni, acesta a avut statutul de metoc al Partoșului. În scurt timp însă, acesta şi-a dobândit statutul de sine stătător, îndeosebi din pricina faptului că Mănăstirea de la Partoş se afla în mijlocul satului, neavând spaţiile corespunzătoare pentru adăpostirea personalului monahal mai numeros.

Inițial, la Timișeni, se afla numai o clădire, cantonul silvic, cu 6 camere, hol și pivniță. Două dintre camere au fost transformate în capelă, unde s-au oficiat serviciile divine până în anul 1972, când s-a târnosit noua biserică mănăstirească de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu.

Mănăstirea Timişeni a avut o dezvoltare impresionantă încă din primii ani de existenţă, chiar şi ca metoc al Partosului. Pentru buna şi corespunzătoarea funcţionare a aşezământului s-au ridicat în anul 1946 o clădire cu 18 încăperi, pentru chilii şi ateliere, în 1947, o altă clădire ce adăpostea trapeza şi bucătăria, iar în 1950, alte clădiri pentru trebuinţele gospodăreşti. De asemenea, s-au primit spre folosinţă şi 2 hectare de teren, unde s-a amenajat grădina. Toate aceste eforturi de ctitorire s-au datorat inclusiv arhimandritului Iustinian Dalea, exarhul mănăstirilor din Eparhia Timişoarei, care a coordonat dezvoltarea atât patrimonială, precum şi cea spirituală a metocului de la Timişeni – Sag. Dezvoltarea atât sub aspect gospodăresc, cât şi duhovnicesc a aşezământului monahal de la Timişeni, o confirmă procesele verbale ale Mănăstirii Partoş – Timişeni, care, începând cu anul 1951, statornicesc şi confirmă un singur nume – Mănăstirea Timişeni.

Astăzi, obștea mănăstirii numără 40 de viețuitoare, care mențin și duc mai departe flacăra credinței ortodoxe în partea de Vest a țării.

Comments are closed.