Hramul Mănăstirii Timişeni – Şag

Miercuri, 29 august, de praznicul Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Mănăstirea Timişeni- Şag, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, îşi va serba hramul. Cu această ocazie, va avea loc şi slujba de târnosire a noii biserici construite în incinta complexului monahal, pusă sub ocrotirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Programul religios închinat hramului mănăstirii va debuta în ajunul praznicului, marţi, 28 august, de la ora 19:00, cu oficierea Vecerniei Mari cu Litie şi va continua de la 21:00 cu Taina Sfântului Maslu, 23:00 Acatistul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, iar de la 24:00 Utrenia. Miercuri, 29 august, de la ora 2:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie, de la 6:00 Aghiasma Mică, 6:30 Taina Sfântului Maslu, iar de la ora 9:00 Sfinţirea bisericii, urmată de Sfânta Liturghie, oficiate de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Hramul sfintei Mănăstiri Timişeni reprezintă pentru credincioşii bănăţeni, în fiecare an, un adevărat prilej de întărire sufletească şi sporire în urcuşul duhovnicesc al fiecăruia, prin jertfa de a participa alături de obştea monahală la sfintele slujbe, în priveghere şi rugăciune către Bunul Dumnezeu

Comments are closed.