Mănăstirea Săraca și-a prăznuit hramul istoric

Numeroși credincioși bănățeni au participat astăzi, de praznicul Schimbării la Față a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, la hramul Mănăstirii Săraca, din Protopopiatul Deta, Județul Timiș. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată în Paraclisul de vară al mănăstirii de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, împreună cu mai mulți clerici din eparhie.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul.
Potrivit tradiţiei, în cadrul slujbei, au fost  binecuvântate prinoasele aduse de credincioşi, iar după Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru vieţuitorii mănăstirii trecuţi la cele veşnice.


Mănăstirea Săraca, una dintre cele mai vechi așezări monastice din Banat este atestată documentar la sfârșitul sec. al XIII-lea, sub numele de Mănăstirea Șemlacului de câmpie. Biserica cu hramul „Schimbarea la Față”, singura rămasă din ansamblul fostei mănăstiri, este un valoros monument de artă ce datează de la jumătatea secolului al XVI-lea. În pronaos se păstrează mai multe fragmente de picture din sec. al XVI-lea. Restul picturii datează din 1730 şi este realizată de zugravii Andrei, fiul său Andrei, Ioan şi Chiriac, vrednici urmaşi ai iconografiei bizantine din ţara noastră. În prima jumătate a sec. al XVIII-lea, la Mănăstirea Săraca a funcționat o școală, ai cărei dascăli erau călugări români. Prin bogata sa istorie, dar şi prin armonia deosebită a elementelor bizatine ce îmbogăţesc podoaba sa artistică, străvechea biserică a Mănăstirii Săraca este cel mai reprezentativ lăcaş de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei.

Comments are closed.