Manifestarea „Cultura Banatului și Unitatea Națională” la Academia Română – filiala Timișoara

Astăzi, 17 ianuarie, în Aula festivă a Academiei Române, Filiala Timișoara, în prezența membrilor Academiei, oamenilor de cultură, a unor clerici din parohiile timișorene și a mai multor reprezentanți ai mediului universitar bănățean s-a desfășurat manifestarea cultural-științifică academică „Cultura Banatului și Unitatea Națională” sub egida Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” în cadrul Zilelor Culturii Naționale. 

La acest eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepsicopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care a susținut referatul „Banatul în contextul internațional al Marii Uniri”.

Cuvântul de deschidere și primul referat a fost susținut de Acad. Păun Ion Otiman, președintele filialei Academie Române, cu tema „Cultura Banatului, între paradox și Baroc”. A urmat vizionarea filmului documentar „La Oravița, lumina Eminescu”, realizat de Vasile Bogdan de la TVR Timișoara, iar criticul și istoricul literar Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala din Timișoara a prezentat nume și personalități ale Unirii în Banatul de ieri și de astăzi.

Manifestarea a avut și două momente artistice, oferite de studenți ai secției de actorie de la Facultatea de Teatru din Timișoara, care au prezentat pagini din creația eminesciană și recitalul corului „Armonii” al Școlii Gimnaziale de muzică „Filaret Barbu” din Lugoj, condus de Claudia Crețiu, profesor de pian și cor la această unitate de învățământ.

Această manifestare cultural-științifică realizată cu ocazia Zilelor Culturii Naționale se află la a 9-a ediție, devenind o frumoasă tradiție în urbea de pe Bega, pe care Academia Română, filiala din Timișoara și Mitropolia Banatului o aduce în atenție iubitorilor de neam și cultură.

 

 

 

Comments are closed.