Monahia Siluana Vlad a vorbit tinerilor timișoreni despre curajul schimbării

Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan, joi, 7 martie 2019, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a avut loc conferința cu tema „Curajul schimbării”, ce a fost susținută de monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași. 

La această întâlnire a participat și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei alături de alți preoți și diaconi din cadrul eparhiei, precum și de numeroși credincioși timișoreni.

În prima parte a evenimentului, cuvântul monahiei Siluana Vlad a fost unul duhovnicesc, bazat pe argumente din Sfânta Scriptură și din scrierile filocalice, în care a prezentat câteva aspecte despre curaj și despre puterea schimbării, indiferent de vârstă, iar partea a doua a fost dedicată întrebărilor venite din sală.

„Omul dorește să se schimbe atunci când nu-i convine așa cum este. Noi vrem să schimbăm lumea, dar lumea nu se schimbă; numai eu mă pot schimba. Cei curajoși, care intră în cartea recordurilor fac lucruri, care să schimbe realitatea, dar acestea se trec odată cu cel care a făcut schimbarea. Importantă este schimbarea aceasta lăuntrică, schimbarea noastră în relația cu noi și cu Dumnezeu”, a spus monahia Siluana Vlad.

ASCOR este una dintre primele asociaţii studenţesti din ţară, cu activitate neîntreruptă din 1990, al cărei scop este promovarea credinţei creştine şi a spiritualităţii ortodoxe în mediul universitar şi preuniversitar, în duh filocalic şi în conformitate cu valorile creştine de libertate, moderaţie, bunăcuviinţă şi iubire de aproape. Totodată, ASCOR joacă un rol activ pe scena publică în ceea ce priveşte activismul civic, responsabilitatea socială, apărarea drepturilor tinerilor şi formarea lor ca viitori membri ai societăţii româneşti.

Comments are closed.