O viață închinată științei și culturii

Astăzi, 31 mai, în Aula festivă a Academiei Române – Filiala Timișoara a avut loc un moment de suflet cu prilejul aniversării a 75 de ani de viață a președintelui Filialei, academicianul Ion Păun Otiman.  

Cu acest prilej a fost prezent la eveniment și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, care a adresat un cuvânt de felicitare și a înmânat o icoană mozaic a Maicii Domnului, care să-l călăuzească pe sărbătorit în viața și de acum înainte.

Despre activitatea parcursă pe cele două căi, cea universitară și cea academică, au vorbit mai multe personalități academice, colegi, precum și oficialități locale și județene. Întâlnirea a debutat cu secvențe din serialul de televiziune „Academicienii”, realizat de regizorul timișorean Ioan Cărmăzan. Au urmat alocuțiuni ale reprezentanților universităților timișorene, Consiliului județean și Primăriei Municipiului Timișoara, precum al colegilor din Academia Română. De asemenea, două momente muzicale au fost susținute de Aura Twarowska, mezzosoprană, solistă a Operei de Stat din Viena și de chitaristul Alexandru Crețescu.

În cadrul evenimentului aniversar a fost lansat și volumul „In honorem magistri Păun Ion Otiman – 75”, prezentat de Prof. univ. dr. Crișu Dascălu, directorul Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timișoara.

Sărbătoritul a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor participanților pentru aprecierea faptelor și izbânzilor din activitatea academică și universitară românească, pe care le-a întreprins aproape un sfert de veac în prima insituție a științei și culturii naționale, Academia Română.

 

 

 

Comments are closed.