Preotul Ciprian-Cristian Câmpean a trecut la Domnul

Preotul Ciprian-Cristian Câmpean s-a născut pe 16 ianuarie 1980, în localitatea Giarmata-Vii, Com. Ghiroda, Județul Timiș. Școala Generală cu clasele I-VI le-a parcurs în Giarmata-Vii, iar clasele VII-VIII, la Școala Generală Nr. 22 Timișoara. Între anii 1994-1999 urmează cursurile Seminarului teologic Ioan Popasu din Caransebeș, după care este admis la Facultatea de Litere, Filosofie și Istorie, urmând între 1999-2003, Secția Teologie Pastorală.

Începând cu anul 1999 activează ca profesor de religie la următoarele școli din Timișoara: Grup Școlar Construcții și Montaj, Grup Școlar CFR, Colegiul Emanuil Ungureanu, Liceul I. C. Brătianu și Liceul Silvic, dar și la Școala Generală Giulvăz.

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în 6 ianuarie 2006 este hirotonit preot, iar în aprilie 2006 este numit slujitor la Parohia Sfântul Arhidiacon Ștefan (Calea Martirilor Timișoara), urmând ca din octombrie 2011 să obțină examenul de preot titular la Parohia Adormirea Maicii Domnului Timișoara-Calea Aradului, până când Dumnezeu l-a chemat să slujească în ceruri.

Slujba Înmormântării va avea loc Joi, 19 ianuarie la biserica Parohiei Giarmata Vii, începând cu ora 10:00.

Dumnezeu să-l odihnească cu sfinții Săi!

Comments are closed.