Preotul iconom stavrofor Voicu – Horațiu Iuga, în vârstă de 89 de ani, a trecut la cele veșnice

Părintele Horațiu Iuga a văzut lumina zilei în familia preotului Laurențiu Iuga din localitatea Măgulicea, județul Arad, fiind cel mai mic între cei patru frați pe care i-a avut. S-a născut într-o familie creștinească în care tradiția slujirii preoțești se transmitea din tată în fiu, împreună cu tradițiile și obiceiurile strămoșești cum ar  fi cinstea, corectitudinea, simțul datoriei și al dreptății.

După finalizarea școlii elementare și gimnaziale s-a înscris la Liceul Avram Iancu din Brad, după finalizarea căruia, în 1948, a îmbrățișat studiile teologice de la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, studii pe care le-a finalizat în anul 1952.

În urma încheierii studiilor teologice a fost hirotonit întru preoție și numit paroh pe seama parohiei Ștei din eparhia Oradiei (fostul oraș Dr. Petru Groza, în vremurile de atunci). Aici, părintele Horațiu a păstorit timp de mai bine de 16 de ani, vestind cuvântul Evangheliei și slujind Biserica în vremuri grele pentru țară, când comunismul stalinist lupta împotriva credinței din sufletele oamenilor iar slujitorii Bisericii erau marginalizați, umiliți și persecutați.

Cu toate acestea părintele Horațiu Iuga nu s-a descurajat, ci cu multă râvnă a luptat pentru întărirea parohiei. A reparat și întreținut biserica parohială, îngrijindu-se ca niciun credincios să nu fie lipsit de asistența religioasă care întărea inimile creștinilor în acele vremuri apăsătoare. Mai mult, prin strădania și grija lui, a construit din temelie o biserică nouă în filia Hârșești, a înzestrat-o cu cele necesare slujirii liturgice și a păstrat-o deschisă la dispoziția credincioșilor.

Spiritul de dreptate și corectitudine al părintelui Horațiu Iuga nu a rămas nepăsător la nedreptățile grave ale vremii iar atitudinea sa i-a adus din partea regimului comunist arestarea în 12 decembrie 1968 și o condamnare de 7 ani la temniță grea, pentru „crimă de uneltire contra orânduirii socialiste” și pentru „înaltă trădare” – acuze inventate de o orânduire politică ce nu tolera oamenii verticali. A urmat aproape un an de suferință în închisorile din Oradea, Aiud și Văcărești.

După un an de temniță a intentat recurs și cu ajutorul lui Dumnezeu a scăpat din închisoare, revenind la slujirea sfântului altar în parohia Pecica din Arhiepiscopia Aradului, unde s-a remarcat, din nou, printr-o slujire plină de zel și printr-o activitate adminstrativă susținută, reparând exteriorul bisericii parohiale și îngrijind celelelate proprietăți ale parohiei. După 8 ani de slujire la Pecica s-a transferat în parohia Miniș unde a s-a ocupat de întreținerea și buna chivernisire a parohiei precum și de sufletele credincioșilor și de păstorirea lor.

După pensionarea sa din 1999 de la Miniș s-a mutat în Timișoara, dorind să fie aproape de cei trei copii cu care Dumnezeu i-a binecuvântat viața. A slujit la mai multe parohii din oraș, ajutând preoții la sfintele slujbe și fiind aproape de fiii săi duhovnicești pentru care s-a rugat și pe care i-a spovedit. În ultimii ani ai vieții s-a atașat de biserica parohiei Timișoara – Cetate din Piața 700 unde slujea și se ruga în fiecare duminică și sărbătoare.

Dumnezeu l-a binecuvântat cu o viață lungă în care a apucat să vadă căderea regimului comunist care a adus atâta suferință peste țară dar și în viața lui proprie. Viața i-a fost luminată de cei trei copii ai săi pe care i-a crescut și educat.

Pentru activitatea sa administrativă dar și pentru activitatea sa misionară și învățătorească a fost distins cu rangul de iconom-stavrofor. Slujirea preoțească de peste jumătate de veac i-a fost caracterizată de râvnă, atât în plan misionar cât și în plan adminstrativ, de abnegație și devotament pentru credincioși și pentru familia proprie. Merită să subliniem aici spiritul său de dreptate și corectitudine care l-a împins să ia apărarea celor oropsiți, să înfrunte cu mult curaj nedreptățile vremii, plătind cu libertatea lui pentru atitudinea sa dârză și verticală. A slujit din dragoste pentru oameni, dragoste care l-a împins întotdeauna să respingă nedreptatea și să se bucure de adevăr (I Corinteni 13, 6)!

Trupul neînsuflețit al părintelui Horațiu a fost depus în biserica parohiei Timișoara – Cetate din Piața 700, protopopiatul Timișoara I, iar prohodirea va avea loc miercuri, 28 iunie 2017, orele 12. Părintele Horațiu Iuga va fi înmormântat în cimitirul de pe strada Rusu Șirianu din Timișoara.

Veșnică să îi fie pomenirea iar amintirea lui din neam în neam!

Comments are closed.