Promovarea valorilor românești creștin-ortodoxe

La Casa Adam Müler – Guttenbrunn din Timișoara a avut loc Luni, 12 iunie, conferința „Biserica în dialog: Europa și valorile sale”. Tema dezbaterii a fost: „Valorile europene. Între principii și realitate”. În cadrul acesteia au luat cuvântul: Hartmunt Koschyk, membru al Parlamentului German, reprezentant al Guvernului Federal German pentru etnicii germani și minoritățile naționale; dr. Hans Martin Sieg, Director al Reprezentanței Fundației Konrad Adenauer din România și Republica Moldova; dr. Radu Preda, președinte executiv IICCMER; pr. Constantin Jinga, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara și Msgr. Johann Dirschi, vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara.

”Indiferent dacă suntem ortodocși, catolici sau evangheliști luterani, ne unesc valori comune care reprezintă sufletul Europei. Suntem foarte recunoscători că am putut purta o discuție cu Înaltpreasfinția Sa și aș dori ca această prezență a cultelor creștine din Timișoara să fie vizibilă și atunci când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană”, a spus Hartmunt Koschyk, reprezentant al Guvernului Federal German pentru etnicii germani și minoritățile naționale.

După conferință, participanții au fost primiți, la Reședința mitropolitană, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care a subliniat faptul că valorile identitare creștine trec granițele fără pașaport.

„Mereu auzim expresia aceasta: <<să aderăm la valorile europene!>> Dar valori românești nu mai sunt? Nu avem și noi un patrimoniu de valori? De aceea adus în discuție această problemă, că ar trebui să avem un tabel de valori în care să fie incluse și valorile noastre românești creștin-ortodoxe. Prin urmare, trebuie să avem o clarificare a ceea ce este valoarea adevărată cu substanță universal valabilă”, a menționat Chiriarhul Banatului.

Conferința „Biserica în dialog: Europa și valorile sale” a fost organizată de Fundația Konrad Adenauer, în colaborare cu Mitropolia Banatului.

Comments are closed.