Răsplată și gratitudine pentru elevii olimpici ai Județului Timiș

Arhiepiscopia Timişoarei, împreună cu Inspectoratul Școlar al Judeţului Timiş și Fundaţia culturală „Artmedia” a organizat Miercuri, 14 iunie, în sala „Capitol” a Filarmonicii Banatul din Timişoara, un eveniment dedicat recunoștinței, intitulat „Maratonul inteligenței”, în care elevii olimpici din Judeţul Timiş au fost apreciați și premiați.

Este al 15-lea an când elevii merituoși din Județul Timiș, care au obţinut premii şi menţiuni la nivel național, acordate de către Ministerul Educaţiei Naţionale la olimpiadele şcolare pe discipline din calendarul ministerului, sunt apreciați și răsplătiți pentru osteneala lor intelectuală. Anul acesta, aproximativ 140 de elevi, care au obţinut, prin perseverență și multe ore de studiu, locurile I, II, III și mențiuni la etapa naţională a olimpiadelor şcolare au fost elogiați și premiați. Nu au fost uitați nici profesorii elevilor, care cu abnegație și măiestrie, i-au coordonat pe treptele superioare ale cunoașterii.

Elevii au fost premiați de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, prof. Aura Danielescu, inspector școlar general, și părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei. În alocuțiunea sa, Înaltpreasfinția Sa a menționat: „Privind atâția tineri am impresia că am în față holda de aur, de grâu, a Banatului. Acum, când ne pregătim de seceriș, iată că mai întâi secerătorii au venit să culeagă roadele din spațiul minții tinerilor din școlile noastre bănățene. Constantin Brâncuși a dăltuit în stâncă Cumințenia Pământului. Dragi tineri, eu, pe frățiile voastre, vă declar Cumințenia Banatului. Fiecare dintre dumneavoastră sunteți o Cumințenie a Banatului. Dar, dacă știm că autorul Cumințeniei Pământului a fost Brâncuși, mă uit în această sală și văd câți de Brâncuși sunt, profesorii care, nu în stâncă, ci în știință au dăltuit aceste Cumințenii ale Banatului. Vă felicit și vă declar, dragi profesori, Brâncușii Banatului”.

Elevii olimpici cu premiul I au primit suma de 1100 lei, cei cu premiul al II-lea: 900 lei, cei cu premiul al III-lea: 700 lei, iar cei cu mențiune: 500 lei. Totodată, toți cei 36 de elevi cu premiul I au primit cate un portret realizat de maestrul Ștefan Popa Popa’s. De asemenea, profesorii elevilor premiați au primit sume cuprinse între 200 și 500 de lei. Premiile decernate în cadrul „Maratonului inteligenței” au avut drept scop de a recunoaşte şi aprecia rezultatele deosebite ale elevilor şi profesorilor timişeni în diferite domenii de învăţământ; de a stimula creativitatea şi pregătirea personală în domenii de maximă importanţă pentru viitorul societății românești și de a populariza rezultatele deosebite şi a contribui direct sau indirect la dezvoltarea învăţământului timişean.

Premiile au fost oferite de către Arhiepiscopia Timișoarei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Fundaţia Culturală „Artmedia” şi Consiliul Judeţean Timiş, la propunerea inspectorilor şcolari de specialitate din cadrul I.S.J. Timiş.

„Prin acest eveniment anual, ne-am propus să arătăm că avem în țară copii foarte valoroși și trebuie să le dăm mai întâi o șansă aici, spre a nu fi determinați să plece în altă parte. În acest sens, am chemat să ne fie alături și Camera de Comerț și Industrie Timiș care, prin firmele aflate în topul excelenței, să poată selecta deja pe acei tineri capabili de performanță în economia românească, pentru că un tânăr performant la învățătură a dovedit ceea ce poate”, a menționat părintele consilier Zaharia Pereș.

Ca în fiecare an, după nume cunoscute ale scenei româneşti ca Dan Puric, Oana Pelea, Marius Manole, Tudor Gheorghe, Florin Piersic, Horaţiu Mălăele şi Nicuale Urs, în cinstea olimpicilor timișeni, s-a organizat un amplu spectacol realizat de această dată de „olimpici pentru olimpici”. S-au pus în scenă, pe diferite instrumente, piese ale marilor muzicieni, interpretate de elevi olimpici din cadrul Colegiului Național „Ion Vidu” din Timișoara. De asemenea, s-a prezentat un moment artistic al trupei de teatru, a secției de teatru „Diogene Bihoi” a Colegiului Național „Ion Vidu”. Încheierea a aparținut formației „Peregrinii”, care au adus la viață cântece din vremuri uitate ale Timișoarei, îmbinate cu o picătură de istorie.

 

Comments are closed.