Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, la Mănăstirea Româneşti

În Vinerea Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Româneşti, una dintre cele mai reprezentative mănăstiri din Arhiepiscopia Timişoarei, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. O mulțime de credincioși bănățeni și-au îndreptat pașii spre această vatră monahală, participând la Sfânta Liturghie oficiată în paraclisul mănăstirii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți. Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul eparhial, protopopi, monahi și preoți de la parohiile din cadrul Protopopiatului Făget. După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat un cuvânt de învățătură despre purtarea de grijă a Maicii Domnului, fiind numită adeseori „grabnic ajutătoare”.

În continuare, la bazinul cu apă termală din incinta mănăstirii, a fost oficiată, după rânduiala din Vinerea Luminată, slujba Aghiasmei mici.

Mănăstirea Româneşti se află la poalele Munţilor Poiana Ruscă, la un kilometru de drumul ce leagă localităţile Româneşti şi Tomeşti. Mănăstirea mai este numită de credincioşii bănăţeni şi „Balta Caldă”, deoarece în incinta ei se află un izvor cu apă semitermală, cu o temperatură constantă de 18°C, dar şi „Izvorul lui Miron”, după numele Patriarhului Miron Cristea. În anul 1910, Patriarhul Miron Cristea, pe atunci Episcop al Caransebeşului, a făcut o vizită canonică în parohiile din aceste locuri şi, uimit de frumuseţea peisajului, a hotărât zidirea unei mănăstiri.

Comments are closed.