Sfântul Ștefan cel Mare sărbătorit la Mănăstirea Dobrești

Astăzi, 2 iulie, Mănăstirea Dobrești a îmbrăcat haine de sărbătoare prin prăznuirea unuia dintre ocrotitori, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

Cu binecuvântarea Înltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, la această bucurie duhovnicească a luat parte Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, care a oficiat Sfânta Liturghie la demisolul mănăstirii.

Din soborul preoților slujitori au făcut parte protosingel Matei Buliga, starețul Mănăstirii Dobrești, arhim. Climent Vântu, starețul Mănăstirii Săraca, pr. Protopop Ioan Cerbu din Protopopiatul Lugoj, precum și alți preoți și diaconi slujitori.

La slujbă au luat parte autorități locale, reprezentanți ai Asociației Ștefan cel Mare și credincioși din comunele învecinate.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Emilian a evidențiat figura luminoasă a Sfântului Ștefan, care prin viața sa și râvna pentru Hristos a ctitorit numeroase biserici, multe dintre ele dăinuind până azi. De asemenea, Sf. Ștefan a fost un bun credincios al Bisericii, un apărător al credinței creștine în vremuri tulburi ale istoriei și un mărturisitor al credinței ortodoxe.

Mănăstirea Dobrești este ctitorie a Preafericitului Părinte Daniel și are ca ocrotitori pe Sf. Parascheva, Sf. Ilie Tesviteanul și pe Sf. Ștefan cel Mare.

La 23 octombrie 2005 a fost pusă piatra de temelie a mănăstirii și au fost demarate demersurile necesare realizării acestui proiect, un ansamblu mănăstiresc cu demisol, casă monahală, clopotniță și anexe gospodărești.

Arhitectura este una specifică stilului monahal moldovenesc. Lucrările de pictură se află în derulare, iar planul iconografic este inspirat din iconografia renumitelor biserici din Nordul Bucovinei. Tehnica folosită este a fresco în stil bizantin.  

Biserica are o lungime de 39,30 m, lățime la abside de 18 m, lățimea la corpul bisericii de 9,60 m, iar înălțimea până la vârful crucii de pe turlă de 44,00 m.

Comments are closed.