Simpozion Național dedicat centenarului Marii Uniri

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timișoara, în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei, organizează în perioada 12-13 noiembrie, la Mănăstirea Timișeni – Șag, Simpozionul Naţional cu tema: „Anul centenar al Marii Uniri. Considerații istorice și teologice”.

Simpozionul a debutat în biserica mare a Mănăstirii Timișeni cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prin oficierea Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos de către un sobor de preoți de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara. După momentul de rugăciune, lucrările Simpozionului Național de Teologie de la Timișoara au fost deschise, în mod oficial, de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care a vorbit despre jertfa făuritorilor Marii Uniri, subliniind faptul că toți cei care au participat din județul Timiș la marele eveniment de la Alba Iulia din 1918 vor fi pomeniți în data de 2 Decembrie, în toate bisericile și mănăstirile eparhiei, în cadrul Sfintei Liturghii.

A urmat, apoi, cuvântul conf. univ. dr. Dana Percec, decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, care a salutat inițiativa profesorilor de la catedra de teologie ortodoxă de a organiza un astfel de simpozion.

Simpozionul se bucură de participarea istoricilor, a numeroase cadre didactice de la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române, dar și a mai multor cercetători și doctoranzi în domeniul istoriei și al teologiei. După deschiderea festivă a simpozionului, Corul „Sfântul Nicolae” al studenților teologi a susținut un program de muzică religioasă.

În continuare au fost lansate următoarele apariții editoriale: 1. Banatul și Marea Unire. Bănățeni la Alba Iulia; 2. Mitropolit dr. Vasile Lazarescu – Pastorale și predici; 3. Ștefan cel Mare și Sfânt și strălucita sa victorie de la Vaslui obținută împotriva turcilor otomani; 4. Bucuria slujirii prin cuvânt – vol. II – Articole și studii; 5. Temeiuri biblice noutestamentare cu privire la oficierea Sfintelor Taine și ierurgii bisericești.

Lucrările simpozionului vor continua și mâine, când se vor trasa și concluziile.

Simpozionul Național de la Mănăstirea Timișeni – Șag se încadrează în seria de manifestări științifice organizate în Arhiepiscopia Timișoarei cu prilejul proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2018, ca An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918, în Patriarhia Română.

Comments are closed.