Simpozionul național „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, ediția a XX-a la Timișoara

În perioada 5-7 octombrie 2017 la Timișoara se desfășoară lucrările Simpozionului național „Prof. dr. Dimitrie Gerota”, ediția a XX-a. La invitația organizatorilor și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan la eveniment a fost prezent preotul Ionel Popescu, vicar eparhial, care a transmis mesajul de suflet al Chiriarhului pentru organizatori și pentru medicii veniți din toată țara.  

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Nicolae Robu, Primarul orașului, reprezentanți ai oficialităților locale și județene și profesori invitați. Președintele acestei prestigioase manifestări științifice, foarte importantă pentru medicina românească este prof. univ. dr. Dorel Săndesc, prorectorul Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara.

În alocuțiunea rostită, părintele Ionel Popescu a evidențiat valoarea educației primite de către cunoscutul medic și om de știință Dimitrie Gerota de la tatăl său, preotul Dimitrie Constantin Gerota. „Acesta și-a crescut fiul în spiritual valorilor noastre creștine, viitorul medic formându-se astfel în atmosfera de rugăciune și de lină cântare bisericească din familie și din biserică. De asemenea, dr. Dimitrie Gerota a fost cel care l-a sprijinit pe Constantin Brâncuși în demersul său cultural-artistic, oferindu-i ajutor financiar pentru a putea pleca și a studia la Paris. Întâlnirea providențială dintre acest slujitor al medicinei și geniul creator al lui Brâncuși este un moment de o importanță aparte, din care învățăm că Dumnezeu lucrează cum nu se poate mai bine în viața oamenilor, care Îl caută și-L iubesc pe El. Gestul filantropic al fiului de preot, dr. Gerota, a însemnat foarte mult pentru inegalabilul fiu al Gorjului și al neamului nostru românesc, Cosntantin Brâncuși, aflat abia în zorii carierei sale cultural-artistice”, a spus preotul Ionel Popescu, vicar eparhial.

Președintele de onoare al Simpozionului este dr. Minerva Muraru, personalitate a vieții medicale românești, participantă la toate cele 20 de ediții ale acestui ample manifestări științifice. În finalul ceremoniei de deschidere a fost omagiată personalitatea dr. Constantin Chira, fost profesor universitar la Spitalul de Urgență M.A.I „Prof. dr. Dimitrie Gerota” din București și care a trecut la Domnul în anul 2016, cel care a fost inițiatorul Simpozionului național „Prof. dr. Dimitrie Gerota”. 

Programul evenimentului cuprinde mai multe referate prezentate de medici specialiști din toată țara, dar și de medici aflați la începutul activității, pe teme de gastroenterologie, cardiologie, urologie, O.R.L, ortopedie, chirurgie, imagistică și diabet, importante pentru dezvoltarea științei medicale românești.

Organizatorii evenimentului sunt: Direcţia Medicală M.A.I. – Bucureşti, Spitalul de Urgenţă M.A.I. „Prof. dr. Dimitrie Gerota” – Bucureşti, Fundaţia „Prof. dr. Dimitrie Gerota” – Bucureşti, Asociaţia „ASPEMED-SF. NECTARIE” – Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” – Bucureşti, Universitatea de Medicină si Farmacie “Victor Babeș – Timişoara.

Dr. Dimitrie Gerota s-a născut la 17 iulie 1867 la Craiova și s-a săvârșit din viața pământească la data de 3 martie 1939. Pentru medicina românească dr. Gerota a fost cu adevărat un pionier în domeniul radiologiei și urologiei. Pe plan mondial este cunoscut întrucât a descris, pentru prima dată fascia pararenală, cunoscută astăzi cu nume de „fascia lui Gerota”. Alături de Carol Davilla a fost unul din ctitorii medicinei românești.

 

Comments are closed.