Simpozionul profesorilor universitari ortodocşi de Catehetică şi Omiletică din România

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Ioan și în colaborare cu Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, în perioada 30-31 octombrie 2017, se va desfăşura la Centrul eparhial Simpozionul profesorilor universitari de catehetică şi omiletică din România.

În contextul anului omagial al icoanelor şi al pictorilor bisericeşti şi anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, tema aleasă pentru această ediție a simpozionului este: Predicatori şi cateheţi români, mărturisitori în timpul regimului comunist. Receptarea misiunii lor în actualitate. Actul lor jertfelnic reprezintă, de fapt, dovada supremă a iubirii față de Hristos și față de semeni.

Acest eveniment se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Timis, fiind cuprins pe agenda culturală 2017, sesiunea a II-a.

În anul în care se împlinesc 70 de ani de la înființarea Mitropoliei Banatului (1947), Simpozionul profesorilor universitari ortodocşi de Catehetică şi Omiletică din România reprezintă un prinos de cinstire și neuitare adus acelora care au contribuit la păstrarea vie a Cuvântului lui Dumnezeu și a fiinţei neamului nostru românesc.

 

 

Comments are closed.