Slujbă de pomenire pentru Mitropolitul Nicolae Corneanu, la 4 ani de la trecere la cele veșnice

În Duminica a 19-a după Rusalii, mii de credincioși bănățeni au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și diaconi. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Dumitru Vana, care a tâlcuit Evanghelia duminicală, redată de Sfântul Evanghelist Luca. De asemenea, a fost elogiată și personalitatea vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu, care a păstorit Mitropolia Banatului vreme de 52 de ani.

După rugăciunea Amvonului, soborul slujitor a oficiat Slujba Parastasului pentru ierarhului bănățean,  la împlinirea a patru ani de la trecerea sa la cele veșnice. La slujba de pomenire au luat parte numeroşi credincioşi timişoreni, apropiaţi ai fostului mitropolit, oameni de cultură și profesori. După Slujba Parastasului, la ieşirea din catedrală, toţi credincioşii prezenţi au primit pachete cu prinoase, întru pomenirea iubitului lor părinte duhovnicesc. De asemenea, toţi cei care l-au cunoscut, l-au preţuit şi l-au iubit au avut prilejul să înalțe o rugăciune la cripta ierarhilor de la subsolul catedralei, locul de veşnică odihnă a întâistătătorilor Mitropoliei Banatului.

Comments are closed.