Ziua Armatei Române, sărbătorită la Lugoj

Și anul acesta, în orașul de pe malurile Timișului, a fost marcată Vineri, 25 octombrie, Ziua Armatei. Sute de lugojeni, oficialităţi, conducători de instituţii şi militari au comemorat soldaţii români căzuţi pe câmpurile de luptă. Manifestarea a debutat cu întâmpinarea oficialităţilor, după care a urmat intonarea Imnului de Stat al României şi oficierea sujbei religioase de către părintele Ioan Cerbu, protopopul Lugojului și părintele Emanuel Gafiţa, preotul militar al Garnizoanei Lugoj. Activitatea a continuat cu ceremonia de depunere a coroanelor și jerbelor de flori din partea Primăriei, Poliţiei, Pompierilor, Jandarmeriei, personalităţilor politice şi a altor persoane care au dorit să comemoreze astfel lupta eroică a soldaţilor români. Discursul evenimentului a fost susținut de către domnul Colonel Ion Teca, comandantul Batalionului 183 Artilerie Mixtă General ,,Ion Dragalina”, care a vorbit despre tradițiile Armatei Române și despre importanța alianței nord-atlantice, ce a adus un plus de securitate țării noastre. Evenimentul s-a încheiat cu o defilare militară în aplauzele participanților.

Comments are closed.