Ziua copilului serbată la Timișoara

De Ziua Internațională a Copilului, Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Cercul de pictură „Buna-Vestire” din urbea de pe Bega a organizat la catedrala mitropolitană o acțiune dedicată copiilor, care în această zi au copiat, desenat și pictat icoane bizantine. Anul acesta organizatorii au ales tema: „Pictura în natură”. Sub îndrumarea d-nei Minerva Câmpean și a dnei Eva Sarga, cei peste 50 de copii de la mai multe unități de învățământ din Timișoara au realizat icoane ale sfinților, Maicii Domnului și a Mântuitorului Iisus Hristos.

La acest atelier a participat și pr. Zaharia Pereș, consilier eparhial care a felicitat copiii pentru entuziasmul cu care s-au implicat în acest proiect de suflet și a transmis binecuvântarea și gândurile de bine ale Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan.

Interesul pentru arta ecclezial-bizantină, manifestat atât de cei mici, cât și de cei mai mari, respectiv de voluntarii care i-au ajutat pe copii, a constituit un pas important în redescoperirea dimensiunii sacre a artei.

Cercul de pictură în aer liber, desfășurat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, a avut drept obiectiv familiarizarea copiilor cu bucuria pictării icoanelor, precum și cultivarea interesului celor mici pentru valorile noastre creștin ortodoxe.

Comments are closed.