Ziua Culturii Naționale la Timișoara

Astăzi, 17 ianuarie, în Aula Filialei Timișoara a Academiei Române  a avut loc evenimentul  „Ziua Culturii Naționale – Rolul Culturii Române în păstrarea și afirmarea identității naționale”, moment organizat în cadrul proiectului Timișoara – capitală culturală europeană. Cuvântul de deschidere a aparținut acad. Păun Ioan Otiman, președintele Filialei Timișoara a Academiei Române. Invitatul de onoare a fost Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului ce a vorbit despre importanța culturii pentru poporul român.

Au susținut referate pe tema diasporei românești și importanța literaturii române din Voivodina pentru păstrarea identității naționale prof. Dr. Crișu Dascălu, directorul Insitutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române și prof. Dr. Virginia Popovici de la Universitatea din Novi Sad.

În cadrul evenimentului a fost vizionat și filmul „La Oravița, Lumina Eminescu”, realizat de Vasile Bogdan de la TVR Timișoara.

A urmat a doua serie de comunicări în care Costa Roșu, membru de onoare al Academiei Române, Directorul Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, Zrenianin a adus în atenție „Rolul instituțiilor culturale românești în afirmarea și păstrarea identității naționale”, iar scriitorul Nicu Ciobanu, Directorul Casei de Presă și Editura “Libertatea”, Panciova a prezentat tema „Rolul culturii și creației românești în afirmarea identității naționale”.

Evenimentul s-a încheiat prin recitalul mezzosopranei Aura Twarowska, solistă a Operei de Stat din Viena, acompaniată de pianistul Alexandru Reisz.

 

 

Comments are closed.