Ziua Timișoarei – 100 de ani de administrație românească în Banat

Timișorenii au sărbătorit Sâmbătă, 3 August, împlinirea a 100 de ani de la intrarea trupelor armatei române, conduse de către colonelul Virgil Economu, în oraș și de la instaurarea administrației românești în Banat. Manifestările au debutat în Piața Petru Maior, unde s-a oficiat un ceremonial religios, după care au fost depuse corone de flori la bustul colonelului Virgil Economu.

Sărbătoarea din capitala Banatului a continuat, în Piața Unirii, cu o ceremonie religios-militară, ce a marcat 100 de ani atât de la unirea Banatului cu România, cât și de la instaurarea administrației românești în Banat și în Timișoara, eliberate de sub administrația ungară în 1919. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți.

Programul a cuprins și reconstituirea acelui moment istoric din 3 august 1919. Conform Biroului Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Timișoara, la această reconstituire, organizată în Piața Unirii, au participat peste 60 de militari și șase călăreți, îmbrăcați în ținutele militare specifice anului 1919. Totodată, actorii Teatrului Național din Timișoara, pe baza textelor culese din ziarul Dacia, ediția din 4 august 1939, au dat viață personajelor vremii: prefectului Aurel Cosma, protopopului Ioan Oprea, primarului Josef Geml, vice-prefectului Ferenczy și altor personalități din acele vremuri. Momentul de reconstituire a fost organizat de Primăria Timișoara cu sprijinul Jandarmeriei Române, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Muzeului Național de Istorie al Banatului și Asociației „Eugeniu de Savoya”.

Reconstituirea a fost urmată de o defilare cu tehnică militară și personal, ce s-a derulat pe Bd. Republicii, între pasajul Jiul și Catedrala Mitropolitană. În acest sens, la manifestările dedicate centenarului Timișoarei, evenimentul anului în capitala Banatului, au participat peste 700 de militari din cadrul Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Decebal”, Detașamentului de cavalerie și Detașamentului de Gardă de Onoare al Jandarmeriei Române, 40 de mijloace tehnice și 3 elicoptere.

La ceas aniversar, la primăria orașului a avut loc și o ședința festivă de Consiliu Local. După intonarea Imnului României, a Odei Bucuriei și a Imnului Timișoarei, Adriana Babeți (profesor universitar, prozator, critic literar, romancier și eseist), Doina Popa (fondatoarea Fundației Culturale „Artmedia”), Toma Frențescu (maestru coregraf, coordonator al Ansamblului folcloric „Timișul”) și Szakáts Béla (profesor, sculptor) au primit titlul de cetățeni de onoare al Municipiului Timișoara. Tot cu prilejul centenarului bănățean, în Piața Victoriei, a fost dezvelit bustul Reginei Maria, realizat de sculptorul Aurel Ardeleanu, iar, în Spațiul expozițional al casei de cultură din incinta Bastionului Theresia, a avut loc vernisajul expoziției „Ziua Timișoarei” al Asociației Culturale „Romul Ladea”.

Prin hotărârea Consiliului Local nr. 217 din 1999, data de 3 August a devenit ziua orașului Timișoara.

Comments are closed.