Biserica Ortodoxă cu hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a parohiei Toracu Mare din Banatul sârbesc şi-a sărbatorit duminică, 7 noiembrie, cei 130 de de ani de rugăciune şi de slujire neîntreruptă.
La acest eveniment important din viaţa parohiei au fost prezenţi în mijlocul lor doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Credincioşi parohiei ortodoxe din Toracu Mare împreună cu părintele protopop Petru Drăghicescu şi un sobor de preoţi în dimineaţa zilei de duminică orele 9:30 au întâmpinat, cu pâine şi sare, potrivit tradiţiei, pe chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Daniil episcopul Daciei Felix şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşanu episcope-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, present la eveniment din încredinţarea Înalt preasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
La orele 10:00 s-a dat binecuvâmtarea mare pentru începerea Sfintei Liturghii arhiereşti, la care au participat mai mulţi preoţi din parohiile învecinate, din Arhiepiscopia Timişoarei şi Episcopia Caransebeşului. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral “Strana Strămoşească“ al Bisericii Ortodoxe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Govândari, Reşiţa corul ”Armonia” al bisericii din Toracu Mare.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, a participat ca delegat Pr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei.
La acest eveniment au fost prezente şi Parohiile înfrăţite cu parohia Toracu Mare, reprezentate de părinţii : Preot Iconom Stavrofor Berbentia Petru – Reşita, Preot Iconom Stavrofor Mermeze Ioan – Ghiroda şi Preot Mojic Emanuil din Toracu Mic
Totodată, au participat şi oficialităţi locale şi centrale din Voivodina: reprezentanţi ai Primăriei Torak şi ai Consulatului Român la Belgrad, precum şi reprezentanţi ai Primăriilor din România.
Slujbă românească după 60 de ani la Rusko Selo
În cadrul evenimentelor din parohia Toracu Mare, a fost oficiată în cimiturul fostei parohii româneşti de la Rusko Selo, o slujbă de sfinţire a clopotniţei şi crucii înalţate, în memoria românilor şi a sârbilor ce se odihnesc în acest loc.
Clopotul a fost donat de Episcopia Romano-Catolică a Timişoarei, prin mijlocirea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului. Slujba de sfinţire a fost oficiată de PS Daniil, Episcopul Daciei Felix de la Vârşeţ şi încojurat de un sobor de preoţi.
“Este prima slujba care se face aici în limba română după aproximativ 60 de ani, de aceea am venit să sfinţim această cruce, ridicată cu ajutorul domnului primar din Rusko Selo, fapt pentru care îi mulţumim în mod deosebit, pentru cei care nu mai au cruce la mormânt, pentru crucile care au putrezit, pentru cele care au căzut, pentru crucile la care nu vine nimeni să mai aprindă o lumină, la care numai vine nimeni să mai pună o floare; toate crucile care numai sunt, se cuprind în această cruce şi toate crucile la care numai plânge nimeni, se adună în această cruce” a spus PS Daniil în cuvântul rostit la Rusko Selo.
„Cele trei braţe ale crucii de lemn le văd ca simbol a românilor, a maghiarilor şi a sârbilor, care traiesc în acest Banat. Banatul ne hrăneşte pe toţi, indiferent de naţionalitate, limbă şi credinţă, pentru că este pământul bogat al lui Dumnezeu. Trăim toţi pe acest pământ, ne hraneste acest pământ, trebuie să fim fraţi pe acest pământ, pentru că toţi suntem copiii lui Dumnezeu, avem un singur Dumnezeu, un singur Hristos şi o singura Biserică Creştină, avem un singur cer deasupra noastră. Pământul este pentru toţi şi cerul este pentru toţi şi toţi au loc pe acest pământ şi toţi vor avea loc în Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta este simbolul, sensul si mesajul nostru de la Rusko Selo de astăzi care pleacă de la acestă cruce şi se întoarce la acestă cruce, iar legată de cruce este Învierea lui Hristos”, amai precizat Preasfinţia Sa.