Acțiune de promovare a specializării Teologiei Ortodoxe la Biserica cu hramul „Buna-Vestire” din Jimbolia

Duminică, 19 mai 2022 (a Tuturor Sfinților), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, părintele consilier Nichifor Tănase, împreună cu domnul lector Daniel Lemeni, au participat la Sfânta Liturghie de la biserica cu hramul „Buna-Vestire” din Jimbolia, în cadrul unei acțiuni de promovare a specializării Teologiei Ortodoxe în rândul credincioșilor din această parohie. Astfel, după săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de părintele consilier Nichifor Tănase și părintele paroh Petru Alexa, cei doi oaspeți le-au vorbit credincioșilor despre importanța asumării exigențelor evanghelice într-o lume lipsită din ce în ce mai mult de repere duhovnicești.

În cuvântul de învățătură adresat enoriașilor parohiei din Jimbolia, părintele consilier Nichifor Tănase a evidențiat mesajul esențial ce se desprinde din Evanghelia de la Matei 10, 32-33, 37-38 și 19, 27-30, și anume urmarea lui Hristos. Urmându-L pe Hristos, orice om are posibilitatea de a deveni dintr-un „vas de lut” un vas plin de Duhul Sfânt.

De asemenea, domnul Daniel Lemeni a evidențiat faptul că orice om, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, reprezintă o posibilitate de sfințenie, deoarece orice viață trăită în Hristos îl face pe om să devină din ce în ce mai puțin lumesc și din ce în ce mai mult duhovnicesc. Până la urmă, fiecare creștin e chemat să devină, în propriul său context de viață, un mărturisitor al lui Hristos în fața lumii, astfel încât a precizat domnul Daniel Lemeni, măsura credinței noastre e măsura vieții noastre.

În final, cei doi invitați, într-o atmosferă de reală bucurie duhovnicească, au accentuat la unison faptul că sfințenia nu ține atât de sfera extraordinarului, cât mai ales de cea a firescului, pentru că orice om, în măsura în care își asumă o jertfă se înscrie în traiectoria existențială deschisă de Mântuitorul Nostru, Iisus Hristos, Care ne-a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Comments are closed.